De ce mă „bucur” că Năstase a fost, in fine, dus

În niciun caz din motive personale!
Făptura Năstase Adrian face parte dintr-o categorie la care nu am acces. Nu mă refer la opulența lui, ci, pur și simplu, nu înțeleg cum un om de inteligența lui aparte (subliniez cuvântul) a putut fi atât de lacom.
Gelu Voican Voiculescu, atunci când mă miram de satrapia năstăsioasă, mi l-a descris, cu mulți ani în urmă, sub zodia unei triple inadecvări.
M-a bucurat fiindcă, iată, sunt nevoit să constat că Băsescu a ajutat statul de drept al lui Ponta să își reintre în drepturi! Și asta ar trebui să conteze într-o relație mult mai subtilă decât vor să arate televiziunile.
Mă bucur și fiindcă știu, din cărțile de teoria media, că asemenea evenimente ritualice acoperă lucruri mai importante. Și că, implicit, manipulează.
Cu alte cuvinte, cred că  a acoperit cel puțin două evenimente excepționale: arestarea lui Vântu și demisia Varanului din Senat.  
Așadar, mă bucur că Năstase a ajuns la hotel fiindcă, iată, in fine, pot să mă bucur pe bune de arestarea lui Vântu.
Să ne înțelegem, așadar: arestarea lui Năstase nu m-a bucurat, ci doar m-a reclădit.

Alte întrebări nesimțite despre mucenicul Năstase, nepotitorul mătușilor

1. Azi, numitul Năstase Adrian face 62 de ani. Nu împlinește, ci face! O fi de bun augur urarea „la mulți ani” sau credeți că e la mișto?
2. Se spune că Năstase Adrian ar fi lăsat o scrisoare de adio. Dacă omul nu a murit, nu am putea cumva să numit documenul „scrisoare de la revedere”.
3. Credincioșii din presă și nu numai au numit scrisoarea lui de „la revedere” „testament”. Fiindcă eu sunt bun creștin, aștept „noul testament”.
4. Destui pesediști au spus că încercarea de suicid a lui N.A. a fost un „act de demnitate”. Oare cum o gândi despre asta preotul paroh al bisericii din Cornu recent târnosite și de N.A.? Cităm:
„Păcatul sinuciderii este unul dintre cele trei păcate cunoscute în Evanghelii şi în Tradiţia Bisericii sub denumirea de „păcate împotriva Duhului Sfânt”, adică necredinţa, ura şi deznădejdea. Toate acestea sunt expresia refuzului deliberat al comuniunii cu Dumnezeu, sinuciderea fiind înţeleasă de Părinţii Bisericii ca necredinţă şi deznădejde asumate.”
5. Oare există o relație inversă între avere și demnitate? Mă întreb, de pildă, cum de un om cu averea lui Năstase e capabil să facă un teatru atât de ieftin. Un amic medic mi-a semnalat că, în cazul unui incident de felul celui care se presupune că l-a avut Năstase, pacientul este, obligatoriu! dezbrăcat. Așa e procedura, nu e dezbrăcat din alte motive. Poate că, fiind și femei de față, N.A. s-a rușinat. Ceea ce este extraordinar pentru un politician.

În atenția bocitorilor lui Năstase

A doua zi după catastrofa Titanicului, în ziarul „New Yorker” apărea un avertisment adresat cititorilor care trimiteau până și poeme pentru a-și manifesta solidaritatea cu teribila suferință umană:
„Ca să scrieți un poem despre Titanic demn de a apărea în ziarul nostru, trebuie să aveți ceva mai mult decât hârtie, creion și puternica senzație că dezastrul a fost unul de proporții”.
Dacă, atunci, „altceva” însemna „talent”, în cazul Năstase este vorba de cinste și onestitate personale, iar, pentru cei naivi-sentimentali, doar de memorie.

Câteva rânduri despre Năstase Adrian

1. Cea mai mare transformare a lui Adrian Năstase este că, de acum înainte, el va fi doar Năstase Adrian.
2. Și pesediștii, și pedeliștii, în fine, au ceva în comun: cred că Năstase a fost condamnat din cauza lui Băsescu. Diferența e că din PSD se bucură doar o parte.
3. PSD-ul actual nu e năstasios așa că multora le vine ca o mănușă sentința.
4. Faptul că Năstase a primit cel mai puțin din lotul celor judecați arată că a prevalat Calitatea, și nu cantitatea. Mă cutremur cât ar fi primit dacă ar fi fost urmărit în „Trofeul Cantității”.
5. Unii critici literari opinează că Operele complete plagiate de Năstase Adrian s-ar găsi doar în rafturile unor bănci chinezești.
6. Dacă Năstase Adrian ar fi fost echipă de fotbal (formată, desigur, doar din fundași), Justiția ar fi rămas în continuare în ofsaid!
7. Gardianul care va avea grijă de Năstase Adrian se va numi curator. Așa e regula pentru colecționari.
8. Dincolo de belele, Năstase Adrian are ceva unic: e singura persoană din România pe care Justiția nu o poate condamna pe nedrept.  

Prințul Charles, Montgolfierul DD și Partidul lui 6 din 49

Buimăcit de rezultatul alegerilor de ieri, nici nu mai știu cum să citesc umorul englezesc din propoziția Prințului Charles: „România este o țară remarcabilă.” Procentual, cred că doar 90 la sută din electoratul acestei țări este remarcabil.
Restul, adică votanții partidului DDPP, e compus din români-îngeri ce au nebunia candidă de a aștepta întruparea a cel puțin 6 numere norocoase la 6 din 49.
Sau poate că, peste oraș, de a cum înainte, vor sta nopți întregi Montgolfiere din care Domnul Dan va arunca bancnote de 10 000 de euro fiecare.

Devoțiune, devotat, votiv, devot, de votat, devotațiune

Astăzi, România sărbătorește Biserica Urnei cu hramul Sfinților Candidați.
Sfinții Candidați Gură de Aur, Mână Lungă, Inimă de Ciment.

Așadar:

DEVOȚIÚNE s. v. credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie.

VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ♢ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus.  

DEVÓT adj. v. credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit.

De votat?

Update, ora 14 și 11 minute:
Minune!!!!! O votantă moartă de mult a înviat pe listele de alegători! Ce v-am spus eu?!!!!! Devotațiunea face minuni!

De ce eu votez cu Ostaficiuc

Nu am scris nimic despre Ostaficiuc în campania aceasta fiindcă mi se pare de la sine înțeles că îl susțin. Miercuri, când l-am însoțit la întâlnirea candidaților de la Camera de Comerț, un cunoscut m-a întrebat de ce mă bag în politică. Era, de fapt, un reproș la prezența mea alături de Constantin Ostaficiuc. Sau poate un îndemn la precauție ori o avertizare, poate. Omul avea dreptate. Acum, în postura mea, e bine să fii precaut și să taci. Dar sfatul lui m-a făcut să realizez că, dacă nu scriu că îl susțin, o să îmi pară rău că nu mi-am asumat deschis această opțiune.
Drept pentru care m-am hotărât să scriu aici de ce îl susțin pe Ostaficiuc:
1. Fiindcă nu s-a purtat niciodată cu mine ca un șef, ci ca un prieten.
2. Fiindcă nici nu mi-a cerut să intru în PDL, nici nu a făcut vreodată vreun apropo în acest sens.
3. Fiindcă e un om care a făcut tot ce a putut pentru Muzeul de Artă. (Ca să nu spun că mă suna, din concedii, să-mi spună ce fac unele muzee pe care le vizita!)
4. Fiindcă e un om fin, cultivat, căruia, coincidență, îi place exact muzica pe care și eu o ascult.
5. Fiindcă, atunci când a fost vorba de cultură, nu a avut niciun parti pris politic. Prezența lui Tudor Crețu în fruntea Bibliotecii Județene e o dovadă!
 Oricum va fi votul de duminică, mersi, Costi!
  

Misterul bacalaureatului olimpic

Sute de falși olimpici au concurat zilele trecute la un bacalureat destinat sportivilor de performanță. Fiica marii campioane Doina Melinte s-a aflat printre ei. Presa a aflat și făcut larmă.Jurnaliștii au speculat cu privire la seriozitatea examenului organizat pentru olimpici.
Misterul acestor fraude e, pentru unii dintre participanți, mult mai banal decât credeți: vor să se înscrie la facultăți din străinătate unde admiterea se dă mai repede decât la noi. Cum ar fi în Austria, de pildă. Un calendar ce ar fi trebuit să fie avut în vedere la minister! Și de acum înainte! 

Rusalii şi politică

Rusaliile sunt, poate, singura sărbătoare creştină ce are legătură cu politica. O legătură indirectă, desigur. Naşterea Bisericii creştine în Duminica Rusaliilor sau a Cincizecimii are în centrul ei coborârea Sfântului Duh asupra mulţimilor adunate cărora le-a vorbit "în limbi", adică fiecăruia pe limba lui.
În prim sens, darul limbilor, glosolalia, se referă la faptul că noua religie, creştinismul, nu era doar a iudeilor, ci a tuturor celor care Îl mărturisesc pe Cristos. Creştinismul îşi clama astfel vocaţia universală, cuvântul grecesc catolikos însemnând "universal". (Aici e o lungă discuţie despre cum ortodoxia e naţională!) În sens particular, darul limbilor se referă şi la capacitatea de a vorbi pe înţelesul fiecăruia, creştinismul manifestându-se îndeobşte ca o religie la vedere, exoterică, a celor mulţi.
Aşadar, mesajul creştin se adresează şi celor simpli, lipsiţi de educaţie, şi celor instruiţi, şi celor săraci cu duhul, şi celor cultivaţi. Fiindcă ea vorbeşte mai ales în pilde, în parabole.
Cred că oamenii politici ar trebui să se gândească mai mult la această miză atunci când ne spun ceea ce ei spun.