Rolul cratimei în politica actuală

Vremea proceselor cu personaje politice a adus în atentie rolul cratimei. Astfel, la ceas de aşteptare a verdictului năstasiot, citim în Vox publica un articol semnat de Cristian Teodorescu cu titlul Primul ministru care a schimbat celularul cu celula. Să folosim, aşadar, cratima şi sa vedem dacă nu cumva ne gândim la Năstase: Primul-ministru care a schimbat celularul cu celula.

Avem un nou candidat la Primăria Timișoarei și noi nu știm?

Astăzi s-a consumat prima criză de idei a campaniei lui Nicolae Robu. La întâlnirea candidaților pentru Primar, organizată la Casa Adam Muller-Guttenbrunn, rolul dlui Robu a fost interpretat de dl Dan Diaconu. Ca să fiu mai clar, domnul cu pricina s-a așezat la masa dezbaterilor și a spus că îl reprezintă pe Nicolae Robu! Dl Gârboni a protestat și a remarcat că, dacă e așa, în locul său ar fi putut veni Florin Piersic. Ciudat este că doar trei dintre cei șase participanți au protestat față de o asemenea „invenție” nemaiauzită: Gârboni, Nodiți și Butuza. Poate că Domnul Orza era și el în poziția dlui Diaconu, adică aceea de a fi vorbit în locul cuiva. 
În locul celor trei protestatari, la viitoarele întâlniri aș veni cu un înlocuitor (candidat surogat!) sau, dacă nu aș ști ce să răspund, aș cere „să sun un prieten”.
Cam o asemenea eșuare în ridicol și derizoriu s-a petrecut azi! 

Maitreyi pentru Timișoara: Orza, Nodiți și cu Bertea

Calculul aritmetic al voturilor îl dă câștigător pe Adrian Orza. Nu e niciun secret că Ciuhandu a câștigat ultimele sale mandate grație unui bine organizat mecanism de influențare a pensionarilor. Domnia sa a știut foarte bine că doar cine votează contează. Așadar, e de așteptat ca voturile sale să treacă la Adrian Orza.
Această operație estetică de mărire a sânilor electorali e, de altfel, singurul punct tare al Domnului Orza. Foarte tare, ca să fim corecți! În rest, Orza duce în spate cojocarismul, acvariul din centru, mercedes-izarea excesiv de bronzată a centrului civic, imaginea dezastruoasă a Primăriei în mediul de afaceri.
Gheorghe Nodiți este un candidat inventat. Dincolo de valoarea sa profesională sau managerială, Domnia sa este, practic, un necunoscut. Îmi pare rău, dar PDL-ul nu a vut niciun candidat serios la primărie. Se poate presupune că nici nu  avut vreun interes câtă vreme fostul lider PD Dorel Borza nu a avut niciun interes să îl deranjeze pe Ciuhandu câtă vreme viceprimăria îi era asigurată. În plus, Nodiți are de dus în spate imaginea tot mai inconsistentă a PDL-ului. Ca plus, o campanie creativă, vie, foarte modernă. (Apropo, cine l-a sfătuit pe Robu în campania asta are cu ceva mai multă inteligență creativă decât un langoș!)
Ilie Bertea  nu e interesant ca persoană, ci în postura de candidat al PPDD. E de văzut dacă electoratul PPDD se va mobiliza la vot, pentru a  cum se va comporta la alegerile din noiembrie.  Marele miraj al alegerilor de acum constă în faptul că primarii PPDD vor putea, in fine, să dea bani grei la popor. (Eu sper doar ca poporul să ia banii ăștia și să nu se codească!) Să nu uităm; Domnul Dan a promis că va da 20 000 de euro dacă va câștiga. Dacă nu va câștiga, dar va intra bine în Parlament, nu va da nimic. Fiindcă, evident, nu va putea. Dar primarii vor fi la putere, așa că vor putea! Sincer, eu, în locul dlui Bertea, nu mi-aș dori să câștig!
P.S. Titlul cunoscutului roman al lui Mircea Eliade mi-a fost sugerat, pe de o parte, de coordonata accentuat fantastică a acestor alegeri, dar și de cadrul hindus. Așadar, sper doar să nu fim „hinduși” în eroare!
  

Primarul Timișoarei - între logic și cardiologic

Miza pentru fotoliul de primar al Timișoarei  este, în acest an, mult mai complicată decât în toate alegerile de până acum. „Abdicarea” lui Ciuhandu, retragerea lui Drăgănescu și, mai ales, inima lui Robu au condus la o situație cu mai multe necunoscute. 
În opinia mea, candidatul cu cele mai multe șanse de a câștiga Primăria le are/le-a avut Robu.
Să enumerăm punctele tari:  1. personaj carismatic, cu ștaif, cu prestanță universitară; 2. un partid, adică o alianță puternică în spate; 3. a demonstrat că poate face treabă bună de-a lungul a două mandate de rector.; 4. nu a fost implicat în niciun fel de scandaluri; 5. internarea lui subită a produs simpatie în rândul celor nehotărâți (opinia publică are comportament matern!);
Să vedem punctele slabe: 1. operația pe inimă va fi folosită de contracandidați ca un argument puternic; 2. o campanie excesivă, cu un singur personaj vizibil: Robu. (Ceea ce face ca, în următoarele zile, echipa lui să fie în postura unor angajați fără identitate și nu în postura colegilor de echipă.) 3. ezitarea în cazul Poli Timișoara.
Nu ascund faptul că și eu îl prefer pe Robu în ciuda faptului că este susținut de USL.
Alegerea mea, dincolo de cele de mai sus, poate că vine și din faptul că îl cunosc. Dar cred că este o persoană foarte puternică și că va fi foarte greu pentru PSD, de pildă, să îl manipuleze. Din această cauză dizolvarea alianței USL din toamnă, inevitabilă după câștigarea alegerilor și preluarea puterii, va lăsa în fruntea Timișoarei pe Cineva, nu pe unu. Știu, de la mulți din apropiații lui, că e onest. Știu foarte bine, din campania trecută, că discerne foarte bine care sunt persoanele folositoare și care sunt cele cu care se poate afișa.
La puncte slabe, știu și că nu prea deleagă responsabilități și că le face el pe toate. Că, de multe ori, e foarte greu de sfătuit.
Așadar, USL-ul are, în acest moment, un om foarte bun care însă, dincolo de declarațiile electorale, are de ales între sănătatea lui și politică.
Din informațiile mele, marți vor sosi la Timișoara Crin Antonescu și Călin Popescu Tăriceanu.
Nu știu care e scopul vizitei unei asemenea minidelegații, dar pot presupune că un partid serios trebuie să ia în considerare mai multe variante.
Dacă Drăgănescu, de pildă, nu s-ar fi retras, soluția ar fi fost ușor de luat în considerare în cazul unei retrageri a lui Robu. Așa, singura soluție de luat în considerare de USL în acest caz ar fi Ioan Gârboni.  De asemenea un personaj carismatic, destoinic și aureolat de nimbul independenței.  Nu știu însă dacă nu cumva liberalii îl vor percepe mai mult pesedist decât neutru, să zicem.
Evident, toate cele de mai sus nu sunt decât simple presupuneri, dar politica, așa cum știți, e un nesfârșit joc al combinațiilor.
În rest, lui Nicolae Robu, inimă bună!

Presa timișoreană scrie despre Robu mai puțin decât știe

Dacă postarea lui Dragoș Boța despre o intervenție pe inimă nu ar fi fost ștearsă imediat, nu aș fi fost curios. Din cauza asta am întrebat și eu.
Așa e! Din ceea ce am vorbit cu doi dintre medicii de la Pădurea Verde, se pare că, din păcate, inima lui Nicolae Robu are nevoie de o intervenție chirurgicală.
Așadar, am o dilemă: dacă jurnaliștii timișoreni nu știu, sunt ageamii. Dacă știu și nu scriu, sunt fie lași, fie cumpărați.

Cum e când una spui și alta fumezi

1. Deriva leului face victime și printre politiceni. primul-ministru, de pildă, e îngrijorat fiindcă și Domnia sa are un leasing. Realitatea însă e alta: leul a reacționat imediat și, ca dovadă, un cetățean din Brașov, a fost atacat de animalul cu pricina! 
2. Un prieten, admirator al lui Marsilio Ficino, mi-a trimis următorul text:
Circula povestea anecdotică dar realistă, conform căreia Brejnev i-ar fi prezentat mamei lui umile biroul lui istoric, cu colecţia magnifică de maşini de lux străine şi vila sa impunătoare, cu mesele superbe, şi ar fi întrebat-o ce părere are - iar ea a răspuns: "Este minunat, Leonid, dar ce se întâmplă dacă se întorc bolşevicii?"

Să ne râdem de cei ce nu știu limba română?

Astăzi, jurnaliștii de la Realitatea Tv au prezentat o mică antologie a greșelilor de exprimare din lumea politicienilor.
Fapt lăudabil în sine dacă ar fi căzut în ridicol tocmai datorită greșelilor de limbă ale celor care le semnalau.
Astfel, pe un ton ritos, o jurnalistă o acoperea de ridicol pe Doamna Dumitrescu fiindcă distinsa profesoară ar fi scris, citez „înot cu doi de n”.
Din cauza faptului că, îndeobște, mâncăm „două mere” și nu „două de mere”, e de la sine înțeles că formula corectă este „cu doi n”.
Așadar, atunci când râdem de alții și nu știm bine de ce, corect ar fi nu „să râdem”, ci „să ne râdem”.
Fiindcă râdem, fără să vrem, și de noi!

Să moară berea?

Pe vremea lui Caragiale, în casă, târgoveții mai obișnuiau ca pe un medicament ceva pe nume anghelică. În imaginația mea trebuie să fi fost o băutură de îngeri.
Absintul, mereu prezent în cărțile cu pictori francezi e tot mai absent.
Copil fiind, auzem maturii că au luat un triplu sec și mă miram de cîte ori se poate bea ceva sec.
Unele băuturi mai sunt, altele au murit.
Nici berea nu se simte prea bine, având un stres la glandele accizare.

Dracu și rudele sale de gradul întâi

Acum câteva zile, un român oftăcios i-a răspuns unei reporterițe așa:
„Am scăpat de dracu și am dat de tată-su!”
Domnișoara vroia să afle cum percepe poporu schimbarea de gurvern.
Nu mă voi referi aici la exactitatea comentariului, ci la o interesantă viziune românească cu privire la necurat.
Nu știu dacă alte popoare au imaginat o familie demonică. Cert e că Nicolae Iorga avea o observație extrem de interesantă, cam misogină, în acest sens:
„Poporul nostru a crezut că, dracul, fiind bărbat, nu poate fi destul de rău. Și atunci a creat-o pe mama dracului.”
La români, cred că răul își descoperă mereu „virtuți” suplimentare.

România va fi reprezentată la Eurovision de formația Mang Dinga

Revin cu o ipoteză cu privire la articolele dlui ministru Mang: vorbele articolelor sale de cercetare științifică or fi ale altora, dar dacă melodia chiar e a lui?

Așadar, să dedicăm:

Despre opritul inimii la români

Câștigătorul finalei „Românii au talent” este o persoană pe numele ei Cristian Gog.
Domnul Gog este iluzionist, mentalist și un personaj care dă de înțeles că ar avea capacități suprasenzoriale.
Presa a și scris deja despre diverse trucuri cu mingi de tenis de câmp sub braț și a prezentat un întreg arsenal de instrumente pe care l-a folosit.
Teama de a nu considerat prost e una din fricile profunde ale omului, așa că orice explicație e binevenită!
Lucrurile pot fi însă mai nuanțate.
Povestea cu opritul inimii, de pildă, este practicată de yoghini, cu deosebirea că ei intră în catalepsie. Un celebru yoghin, Haridas, este invocat și de Eliade într-una din edițiile tezei sale de doctorat dedicate filosofiei Yoga, indianul fiind îngropat și revenind la viață după 40 de zile.
Povestea cu deformarea unor tacâmuri cu ajutorul privirii este și ea de mult fumată, dar nu chiar explicată. Se numește telekinezie și a fost performată public, încă din anii 70, de un israelian, Uri Geller. Acesta nu doar deforma tacâmuri, ci și mișca diverse obiecte, oprea limbile ceasurilor sau perturba acul busolei.
Dar, o să fiți surprinși, pe mine mă fascinează dl. Gog din alte pricini.
El a ilustrat, în mod metaforic, toate deficitele fundamentale ale societății românești.
Care și-a oprit inima. Ba chiar și-a făcut, în acel loc, un transplant de portofel.
În locul dlui Gog am văzut pe scena showului întreaga clasă politică și nu numai, întreaga societatee românească, în teribila amnezie a unui verb: a păsa.
Nu sper la iubirea aproapelui, la milostenie, la bunătate, ci doar la un palpit al inimii care, probabil, e suspendat undeva între lăcomie și cinism.
Așa se face că de pe masa omului de rând a dispărut ultimul lucru care are drept de prezență: dumicatul de pâine.
Dl. Gog a arătat apoi că citește gândurile!
Gândurile noastre nu mai sunt de mult un secret! Ba chiar citirea lor a devenit o industrie.
 A tăiat un ziar și a știut ce scrie pe acele bucăți. Un vax! Tot ce apare în presă, dacă nu e nutreț pentru bizon, e vomă politică.
Apropo, cred că am mai scris asta, cardiologia nu e știința despre inimă, ci știința despre carduri.

Mic eseu despre cuvintele „doamnă” și „domn”

Mă topesc de plăcere de fiecare dată când, vorbind la telefon cu o persoană necunoscută, aceasta se prezintă așa: ”Doamna sau Domnul Popescu la telefon!” 
Infinite delicii are varianta feminină: ”Doamna doctor Popescu” în cazul în care doamna Popescu este o casnică soție de doctor.
Atunci când sună la interfonul blocului, doamna care face curățenie se prezintă așa „Sunt Doamna femeie de serviciu”.
Mă enervează la greu interjecția „domle” folosită anapoda, însă am surâs complice urmărind o emisiune în care interlocutorul Doamnei Norica Nicolai avea acest tic.
Formula „Domnu Dan” cu care este alintat-respectat Dan Diaconescu îi adaugă cuvântului „domn”, cu consistență voievodală,  un son aparte: ceva între Roin Hood și Popey Marinarul.
Mă îngrijorează enrom faptul că presa nu folosește formula „doamna Oana Zăvoranu”, ci numai „doamna Mărioara Zăvoranu”. Ambele sunt cel puțin la fel de „doamne”.
Realitatea TV, care știe ce însemnă respectul față de adevăratele valori naționale, a punctat starea exactă a națiunii atunci când crăinicuța a spus șoptit așa:
”Domnul Sile Cămătaru...”

A plagia, a fura, a Mangli, în urgență ortopedică

O tristă și involuntară ironie face ca verbul „a plagia” să fi intrat în gura presei, acum vreo zece ani, în urma unui scandalul din jurul fostului ministru pesedist al Sănătății, Mircea Beuran. De ce ironie? Fiindcă, etimologic, cuvântul „plagiat” se află în directă legătură tocmai cu… medicina. Astfel, Voltaire își începe articolul Plagiat dîn faimosul său Dictionnaire philosophique — Dictionar filozofic — arătând ca „plagiat” vine de la cuvântul „plagă” ce desemna condamnarea la biciuire a celor ce au vândut oameni liberi drept sclavi.

Să nu credeți însă că plagiatorii se regăsesc doar în domeniul științific!.

Înainte de 1989, România culturală asista uluită la scandalul romanului Incognito de Eugen Barbu. Pe două coloane, presa literară dîn anii 80 oferea publicului mostre ce dovedeau negru pe alb că prozatorul și directorul revistei securistice „Săptămâna” copiase cuvânt cu cuvânt pagini întregi dintr-un scriitor rus. Dar scandalul Eugen Barbu a scos la iveală alte practici poate mai grave decât plagiatul : Eugen Barbu lucra cu „negri”, adică niște persoane ce erau plătite pentru a scrie pentru stăpân fără a se ști acest lucru. Asemenea sclavilor invocaţi chiar de Voltaire.

Ceea ce se poate aplica și în cazul ministrului Mang care, după cum s-a văzut, era trecut primul, deși lucrarea e scrisă pe computerul soției sale. Poate că domnul Mang nici nu a citit lucrarea! Povestea asta cu mai mulți autori — mai ales în lumea științelor exacte — este o practică uzuală. Există sute de lucrări în care primul semnatar e Profesorul, șeful de catedră, decanul sau rectorul, iar cei ce urmează sunt „negrișorii” de asistenți sau șefi de lucrări care au făcut treaba. Nu spun că e o practică generalizată, dar mă tem că știu destule exemple! Așa că, atunci când semnezi ca Profesorul, ți se pot întâmpla și asemenea neplăcute entorse. Ceea ce, iată, mă face să cred pe domnul ministru a fost sincer când a spus că lucrarea nu e Domniei sale.

Apropo de entorsă, un link deosebit de interesant este cel al Universitaţii Catolice dîn Louvain unde putem citi că „Plagiatul, constituind un furt al proprietaţii intelectuale a altcuiva, este considerat o grava entorsă a deontologiei știinţifice”.

Mă tem că învățământul universitar românesc are, de urgență, nevoie de un departament de Ortopedie Deontologică.

Soția lui Sarkozy emană o filosofie erotică socialistă

Da! Filozofia de budoir a Carlei Bruni a dovedit o evidentă aplecare spre concepția socialistă „de la cei ce au, pentru cât mai mulți”. A avut zeci de iubiți celebri, de la Mick Jagger, la Eric Clapton, ba chiar, la un moment dat, a devenit iubita fiului unuia dintre iubiții ei. Raphael, fiul editorului Jean-Paul Enthove, era căsătorit pe vremea în care Carla se iubea cu Jean-Paul. Apoi a divorțat și i-a dăruit Carlei un fiu. ”Sunt monogamă din când în când, dar prefer poligamia și poliandria”, spunea, pe atunci, Prima Doamnă a Franței. E un cântec frumos dedicat literelor, acum, la ceas de alegeri prezidențiale în Franța și la ceas de utilă lecție de ortografie cu privire la verbul a înota.
http://www.youtube.com/watch?v=UIZEQYe8pdA

Misterul supraviețuitorilor de pe Titanic a fost dezlegat

Cercetătorii departamentului Scufundări/Confundări Internaționale al Universității din Standford au descoperit misterul salvării naufragiaților de pe vasul Titanic. Grupul de psihologi a ajuns la concluzia că persoanele care înnotau, adică înotau cu doi n, a fost mult mai rezistent decât grupul celor care înotau cu un singur n. De altfel, ei opinează și că dacă numele vasului ar fi fost scris Titannic, catastrofa ar fi fost evitată.

Apropo, nimeni nu mai știe nimic despre Premierul Johannis?

Acum doi ani și patru luni presa specula despre Guvernul Johannis cam așa: 
„Pentru noul Executiv se vehiculează următoarele nume
Victor Ponta: PSD - Justiţie;
Ionuţ Bazac: PSD - Sănătate;
Valeriu Steriu: PSD - Agricultură;
Pesediştii ar dori şi Externele pentru Titus Corlăţean sau pentru Cristian Diaconescu.
Totodată, ministerul Transporturilor este dorit de liberalul Relu Fenechiu.
Nu este de neluat în seamă nici zvonul potrivit căruia Radu Mazăre ar fi solicitat în cazul în care Mircea Geoană ar ajunge preşedintele României să solicite postul de ministru al Transporturilor pentru Nicuşor Constantinescu şi pe cel al Justiţiei pentru Alexandru Mazăre.”
Acum nimeni nu mai spune nimic despre cel ce părea, atunci, Messia guvernării țării? 
Păcat, păcat, de sasul fluturat!