Noi, idioţii, şi Adevărul cu cap dublu, de struţ

Să înţelegem puţin de ce nu mai înţelegem nimic:
1. Ce spune Ponta la Bruxelles nu e totuna cu ce spune Ponta acasă.
2. Ce spune Ponta la ora 16 nu e totuna cu ce spune Dragnea sau Şova la orice oră.
3. Ce spune Ponta nu e totuna cu ce spun politicienii Europeni.
4. Ce spune Angela Merkel  e complet diferit de ce spune Ministerul AFacerilor Externe
5. Ce spune Ponta că spun europenii nu e deloc ce spun europenii.
6. Ce suntem somaţi să înţelegem nu se potriveşte deloc cu ceea ce înţelegem.
7. Cred că nimic nu e mai frustrant decât acuta senzaţie că Puterea actuală crede că suntem toţi nişte idioţi.

Republica Monitorizantă Română

De când aștept un referendum!
Adică o consultare a întregului electorat care e valid numai dacă se prezință jumătate plus unu din toți cetățenii cu drept de vot. Așa cum, ca proastele, scriu toate dicționarele.
Aștept un referendum, in fine, fiindcă, ăla din 2009, care a hotărât că sistemul parlamentar românesc va fi unicameral, seamănă cu tăblițele din parcuri ce ne îndeamnă să nu călcăm iarba.
Spre deosebire de luminile constituționale Ponta și Antonescu, eu sper ca poporul să spună limpede un lucru de care toți se feresc să îl spună:
Cel mai puternic om din România nu e nici președintele, nici prim-ministrul! Este chiar directorul Monitorului Oficial al României!
Așadar, să votăm, la Referendum, că acesta va fi șeful statului, al Guvernului și al Parlamentului deopotrivă!
Și, dacă ținem nițel la noul lider, să votăm că și Constituția e consultativă!
Vă rog eu!

Eminem-scu și-a anulat concertul și e dus cu Bacul

1. Un bacalaureat nu se măsoară, în opinia mea, în kilograme de creier admis. Criteriul fundamental se referă la diagnosticul pe care îl dă celor 12 ani de școală. După cum arată cifrele, elevii au avut probleme nu doar cu materiile de liceu, ci, mai ales, cu cu cele din clasele 1-8.
2. Un bacalaureat are rolul și de a valoriza studiile universitare. România, până acum trei ani, a fost populată cu români bacalaureați analfabeți care au discreditat ideea de Universitate, masterat, doctorat.
3. În toate democrațiile, bacalaureatul este prăpastia ce separă grosul societății de elitele ei: cei ce muncesc fizic, de intelectuali (gulerele albe).
4. Societatea românească nu oferă elevilor niciun motiv serios pentru a învăța. Meritocrația este o vorbă goală, iar banii cumpără totul în școli, în viață.
5. Cel mai îngrozitor lucru care îl poate înțelege un străin despre noi se referă la prezența camerelor de supravegheat în toate sălile. Asta arată că hoția e un fapt endemic și că, pe cale de consecință, un plagiat nu e decât expresia unei „normalități”.

Apel la solidarizarea lumii academice

http://www.petitieonline.ro/petitie/31389052/semneaza?

De ce mă „bucur” că Năstase a fost, in fine, dus

În niciun caz din motive personale!
Făptura Năstase Adrian face parte dintr-o categorie la care nu am acces. Nu mă refer la opulența lui, ci, pur și simplu, nu înțeleg cum un om de inteligența lui aparte (subliniez cuvântul) a putut fi atât de lacom.
Gelu Voican Voiculescu, atunci când mă miram de satrapia năstăsioasă, mi l-a descris, cu mulți ani în urmă, sub zodia unei triple inadecvări.
M-a bucurat fiindcă, iată, sunt nevoit să constat că Băsescu a ajutat statul de drept al lui Ponta să își reintre în drepturi! Și asta ar trebui să conteze într-o relație mult mai subtilă decât vor să arate televiziunile.
Mă bucur și fiindcă știu, din cărțile de teoria media, că asemenea evenimente ritualice acoperă lucruri mai importante. Și că, implicit, manipulează.
Cu alte cuvinte, cred că  a acoperit cel puțin două evenimente excepționale: arestarea lui Vântu și demisia Varanului din Senat.  
Așadar, mă bucur că Năstase a ajuns la hotel fiindcă, iată, in fine, pot să mă bucur pe bune de arestarea lui Vântu.
Să ne înțelegem, așadar: arestarea lui Năstase nu m-a bucurat, ci doar m-a reclădit.

Alte întrebări nesimțite despre mucenicul Năstase, nepotitorul mătușilor

1. Azi, numitul Năstase Adrian face 62 de ani. Nu împlinește, ci face! O fi de bun augur urarea „la mulți ani” sau credeți că e la mișto?
2. Se spune că Năstase Adrian ar fi lăsat o scrisoare de adio. Dacă omul nu a murit, nu am putea cumva să numit documenul „scrisoare de la revedere”.
3. Credincioșii din presă și nu numai au numit scrisoarea lui de „la revedere” „testament”. Fiindcă eu sunt bun creștin, aștept „noul testament”.
4. Destui pesediști au spus că încercarea de suicid a lui N.A. a fost un „act de demnitate”. Oare cum o gândi despre asta preotul paroh al bisericii din Cornu recent târnosite și de N.A.? Cităm:
„Păcatul sinuciderii este unul dintre cele trei păcate cunoscute în Evanghelii şi în Tradiţia Bisericii sub denumirea de „păcate împotriva Duhului Sfânt”, adică necredinţa, ura şi deznădejdea. Toate acestea sunt expresia refuzului deliberat al comuniunii cu Dumnezeu, sinuciderea fiind înţeleasă de Părinţii Bisericii ca necredinţă şi deznădejde asumate.”
5. Oare există o relație inversă între avere și demnitate? Mă întreb, de pildă, cum de un om cu averea lui Năstase e capabil să facă un teatru atât de ieftin. Un amic medic mi-a semnalat că, în cazul unui incident de felul celui care se presupune că l-a avut Năstase, pacientul este, obligatoriu! dezbrăcat. Așa e procedura, nu e dezbrăcat din alte motive. Poate că, fiind și femei de față, N.A. s-a rușinat. Ceea ce este extraordinar pentru un politician.

În atenția bocitorilor lui Năstase

A doua zi după catastrofa Titanicului, în ziarul „New Yorker” apărea un avertisment adresat cititorilor care trimiteau până și poeme pentru a-și manifesta solidaritatea cu teribila suferință umană:
„Ca să scrieți un poem despre Titanic demn de a apărea în ziarul nostru, trebuie să aveți ceva mai mult decât hârtie, creion și puternica senzație că dezastrul a fost unul de proporții”.
Dacă, atunci, „altceva” însemna „talent”, în cazul Năstase este vorba de cinste și onestitate personale, iar, pentru cei naivi-sentimentali, doar de memorie.

Câteva rânduri despre Năstase Adrian

1. Cea mai mare transformare a lui Adrian Năstase este că, de acum înainte, el va fi doar Năstase Adrian.
2. Și pesediștii, și pedeliștii, în fine, au ceva în comun: cred că Năstase a fost condamnat din cauza lui Băsescu. Diferența e că din PSD se bucură doar o parte.
3. PSD-ul actual nu e năstasios așa că multora le vine ca o mănușă sentința.
4. Faptul că Năstase a primit cel mai puțin din lotul celor judecați arată că a prevalat Calitatea, și nu cantitatea. Mă cutremur cât ar fi primit dacă ar fi fost urmărit în „Trofeul Cantității”.
5. Unii critici literari opinează că Operele complete plagiate de Năstase Adrian s-ar găsi doar în rafturile unor bănci chinezești.
6. Dacă Năstase Adrian ar fi fost echipă de fotbal (formată, desigur, doar din fundași), Justiția ar fi rămas în continuare în ofsaid!
7. Gardianul care va avea grijă de Năstase Adrian se va numi curator. Așa e regula pentru colecționari.
8. Dincolo de belele, Năstase Adrian are ceva unic: e singura persoană din România pe care Justiția nu o poate condamna pe nedrept.  

Prințul Charles, Montgolfierul DD și Partidul lui 6 din 49

Buimăcit de rezultatul alegerilor de ieri, nici nu mai știu cum să citesc umorul englezesc din propoziția Prințului Charles: „România este o țară remarcabilă.” Procentual, cred că doar 90 la sută din electoratul acestei țări este remarcabil.
Restul, adică votanții partidului DDPP, e compus din români-îngeri ce au nebunia candidă de a aștepta întruparea a cel puțin 6 numere norocoase la 6 din 49.
Sau poate că, peste oraș, de a cum înainte, vor sta nopți întregi Montgolfiere din care Domnul Dan va arunca bancnote de 10 000 de euro fiecare.

Devoțiune, devotat, votiv, devot, de votat, devotațiune

Astăzi, România sărbătorește Biserica Urnei cu hramul Sfinților Candidați.
Sfinții Candidați Gură de Aur, Mână Lungă, Inimă de Ciment.

Așadar:

DEVOȚIÚNE s. v. credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie.

VOTÍV, -Ă, votivi, -e, adj. (Despre inscripții) Care exprimă o făgăduință solemnă (față de divinitate); hărăzit, închinat divinității. ♢ Tablou votiv = fragment dintr-o pictură murală (bisericească) înfățișând pe ctitori, de obicei cu miniatura bisericii în mâini. – Din fr. votif, lat. votivus.  

DEVÓT adj. v. credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit.

De votat?

Update, ora 14 și 11 minute:
Minune!!!!! O votantă moartă de mult a înviat pe listele de alegători! Ce v-am spus eu?!!!!! Devotațiunea face minuni!

De ce eu votez cu Ostaficiuc

Nu am scris nimic despre Ostaficiuc în campania aceasta fiindcă mi se pare de la sine înțeles că îl susțin. Miercuri, când l-am însoțit la întâlnirea candidaților de la Camera de Comerț, un cunoscut m-a întrebat de ce mă bag în politică. Era, de fapt, un reproș la prezența mea alături de Constantin Ostaficiuc. Sau poate un îndemn la precauție ori o avertizare, poate. Omul avea dreptate. Acum, în postura mea, e bine să fii precaut și să taci. Dar sfatul lui m-a făcut să realizez că, dacă nu scriu că îl susțin, o să îmi pară rău că nu mi-am asumat deschis această opțiune.
Drept pentru care m-am hotărât să scriu aici de ce îl susțin pe Ostaficiuc:
1. Fiindcă nu s-a purtat niciodată cu mine ca un șef, ci ca un prieten.
2. Fiindcă nici nu mi-a cerut să intru în PDL, nici nu a făcut vreodată vreun apropo în acest sens.
3. Fiindcă e un om care a făcut tot ce a putut pentru Muzeul de Artă. (Ca să nu spun că mă suna, din concedii, să-mi spună ce fac unele muzee pe care le vizita!)
4. Fiindcă e un om fin, cultivat, căruia, coincidență, îi place exact muzica pe care și eu o ascult.
5. Fiindcă, atunci când a fost vorba de cultură, nu a avut niciun parti pris politic. Prezența lui Tudor Crețu în fruntea Bibliotecii Județene e o dovadă!
 Oricum va fi votul de duminică, mersi, Costi!
  

Misterul bacalaureatului olimpic

Sute de falși olimpici au concurat zilele trecute la un bacalureat destinat sportivilor de performanță. Fiica marii campioane Doina Melinte s-a aflat printre ei. Presa a aflat și făcut larmă.Jurnaliștii au speculat cu privire la seriozitatea examenului organizat pentru olimpici.
Misterul acestor fraude e, pentru unii dintre participanți, mult mai banal decât credeți: vor să se înscrie la facultăți din străinătate unde admiterea se dă mai repede decât la noi. Cum ar fi în Austria, de pildă. Un calendar ce ar fi trebuit să fie avut în vedere la minister! Și de acum înainte! 

Rusalii şi politică

Rusaliile sunt, poate, singura sărbătoare creştină ce are legătură cu politica. O legătură indirectă, desigur. Naşterea Bisericii creştine în Duminica Rusaliilor sau a Cincizecimii are în centrul ei coborârea Sfântului Duh asupra mulţimilor adunate cărora le-a vorbit "în limbi", adică fiecăruia pe limba lui.
În prim sens, darul limbilor, glosolalia, se referă la faptul că noua religie, creştinismul, nu era doar a iudeilor, ci a tuturor celor care Îl mărturisesc pe Cristos. Creştinismul îşi clama astfel vocaţia universală, cuvântul grecesc catolikos însemnând "universal". (Aici e o lungă discuţie despre cum ortodoxia e naţională!) În sens particular, darul limbilor se referă şi la capacitatea de a vorbi pe înţelesul fiecăruia, creştinismul manifestându-se îndeobşte ca o religie la vedere, exoterică, a celor mulţi.
Aşadar, mesajul creştin se adresează şi celor simpli, lipsiţi de educaţie, şi celor instruiţi, şi celor săraci cu duhul, şi celor cultivaţi. Fiindcă ea vorbeşte mai ales în pilde, în parabole.
Cred că oamenii politici ar trebui să se gândească mai mult la această miză atunci când ne spun ceea ce ei spun.

Rolul cratimei în politica actuală

Vremea proceselor cu personaje politice a adus în atentie rolul cratimei. Astfel, la ceas de aşteptare a verdictului năstasiot, citim în Vox publica un articol semnat de Cristian Teodorescu cu titlul Primul ministru care a schimbat celularul cu celula. Să folosim, aşadar, cratima şi sa vedem dacă nu cumva ne gândim la Năstase: Primul-ministru care a schimbat celularul cu celula.

Avem un nou candidat la Primăria Timișoarei și noi nu știm?

Astăzi s-a consumat prima criză de idei a campaniei lui Nicolae Robu. La întâlnirea candidaților pentru Primar, organizată la Casa Adam Muller-Guttenbrunn, rolul dlui Robu a fost interpretat de dl Dan Diaconu. Ca să fiu mai clar, domnul cu pricina s-a așezat la masa dezbaterilor și a spus că îl reprezintă pe Nicolae Robu! Dl Gârboni a protestat și a remarcat că, dacă e așa, în locul său ar fi putut veni Florin Piersic. Ciudat este că doar trei dintre cei șase participanți au protestat față de o asemenea „invenție” nemaiauzită: Gârboni, Nodiți și Butuza. Poate că Domnul Orza era și el în poziția dlui Diaconu, adică aceea de a fi vorbit în locul cuiva. 
În locul celor trei protestatari, la viitoarele întâlniri aș veni cu un înlocuitor (candidat surogat!) sau, dacă nu aș ști ce să răspund, aș cere „să sun un prieten”.
Cam o asemenea eșuare în ridicol și derizoriu s-a petrecut azi! 

Maitreyi pentru Timișoara: Orza, Nodiți și cu Bertea

Calculul aritmetic al voturilor îl dă câștigător pe Adrian Orza. Nu e niciun secret că Ciuhandu a câștigat ultimele sale mandate grație unui bine organizat mecanism de influențare a pensionarilor. Domnia sa a știut foarte bine că doar cine votează contează. Așadar, e de așteptat ca voturile sale să treacă la Adrian Orza.
Această operație estetică de mărire a sânilor electorali e, de altfel, singurul punct tare al Domnului Orza. Foarte tare, ca să fim corecți! În rest, Orza duce în spate cojocarismul, acvariul din centru, mercedes-izarea excesiv de bronzată a centrului civic, imaginea dezastruoasă a Primăriei în mediul de afaceri.
Gheorghe Nodiți este un candidat inventat. Dincolo de valoarea sa profesională sau managerială, Domnia sa este, practic, un necunoscut. Îmi pare rău, dar PDL-ul nu a vut niciun candidat serios la primărie. Se poate presupune că nici nu  avut vreun interes câtă vreme fostul lider PD Dorel Borza nu a avut niciun interes să îl deranjeze pe Ciuhandu câtă vreme viceprimăria îi era asigurată. În plus, Nodiți are de dus în spate imaginea tot mai inconsistentă a PDL-ului. Ca plus, o campanie creativă, vie, foarte modernă. (Apropo, cine l-a sfătuit pe Robu în campania asta are cu ceva mai multă inteligență creativă decât un langoș!)
Ilie Bertea  nu e interesant ca persoană, ci în postura de candidat al PPDD. E de văzut dacă electoratul PPDD se va mobiliza la vot, pentru a  cum se va comporta la alegerile din noiembrie.  Marele miraj al alegerilor de acum constă în faptul că primarii PPDD vor putea, in fine, să dea bani grei la popor. (Eu sper doar ca poporul să ia banii ăștia și să nu se codească!) Să nu uităm; Domnul Dan a promis că va da 20 000 de euro dacă va câștiga. Dacă nu va câștiga, dar va intra bine în Parlament, nu va da nimic. Fiindcă, evident, nu va putea. Dar primarii vor fi la putere, așa că vor putea! Sincer, eu, în locul dlui Bertea, nu mi-aș dori să câștig!
P.S. Titlul cunoscutului roman al lui Mircea Eliade mi-a fost sugerat, pe de o parte, de coordonata accentuat fantastică a acestor alegeri, dar și de cadrul hindus. Așadar, sper doar să nu fim „hinduși” în eroare!
  

Primarul Timișoarei - între logic și cardiologic

Miza pentru fotoliul de primar al Timișoarei  este, în acest an, mult mai complicată decât în toate alegerile de până acum. „Abdicarea” lui Ciuhandu, retragerea lui Drăgănescu și, mai ales, inima lui Robu au condus la o situație cu mai multe necunoscute. 
În opinia mea, candidatul cu cele mai multe șanse de a câștiga Primăria le are/le-a avut Robu.
Să enumerăm punctele tari:  1. personaj carismatic, cu ștaif, cu prestanță universitară; 2. un partid, adică o alianță puternică în spate; 3. a demonstrat că poate face treabă bună de-a lungul a două mandate de rector.; 4. nu a fost implicat în niciun fel de scandaluri; 5. internarea lui subită a produs simpatie în rândul celor nehotărâți (opinia publică are comportament matern!);
Să vedem punctele slabe: 1. operația pe inimă va fi folosită de contracandidați ca un argument puternic; 2. o campanie excesivă, cu un singur personaj vizibil: Robu. (Ceea ce face ca, în următoarele zile, echipa lui să fie în postura unor angajați fără identitate și nu în postura colegilor de echipă.) 3. ezitarea în cazul Poli Timișoara.
Nu ascund faptul că și eu îl prefer pe Robu în ciuda faptului că este susținut de USL.
Alegerea mea, dincolo de cele de mai sus, poate că vine și din faptul că îl cunosc. Dar cred că este o persoană foarte puternică și că va fi foarte greu pentru PSD, de pildă, să îl manipuleze. Din această cauză dizolvarea alianței USL din toamnă, inevitabilă după câștigarea alegerilor și preluarea puterii, va lăsa în fruntea Timișoarei pe Cineva, nu pe unu. Știu, de la mulți din apropiații lui, că e onest. Știu foarte bine, din campania trecută, că discerne foarte bine care sunt persoanele folositoare și care sunt cele cu care se poate afișa.
La puncte slabe, știu și că nu prea deleagă responsabilități și că le face el pe toate. Că, de multe ori, e foarte greu de sfătuit.
Așadar, USL-ul are, în acest moment, un om foarte bun care însă, dincolo de declarațiile electorale, are de ales între sănătatea lui și politică.
Din informațiile mele, marți vor sosi la Timișoara Crin Antonescu și Călin Popescu Tăriceanu.
Nu știu care e scopul vizitei unei asemenea minidelegații, dar pot presupune că un partid serios trebuie să ia în considerare mai multe variante.
Dacă Drăgănescu, de pildă, nu s-ar fi retras, soluția ar fi fost ușor de luat în considerare în cazul unei retrageri a lui Robu. Așa, singura soluție de luat în considerare de USL în acest caz ar fi Ioan Gârboni.  De asemenea un personaj carismatic, destoinic și aureolat de nimbul independenței.  Nu știu însă dacă nu cumva liberalii îl vor percepe mai mult pesedist decât neutru, să zicem.
Evident, toate cele de mai sus nu sunt decât simple presupuneri, dar politica, așa cum știți, e un nesfârșit joc al combinațiilor.
În rest, lui Nicolae Robu, inimă bună!

Presa timișoreană scrie despre Robu mai puțin decât știe

Dacă postarea lui Dragoș Boța despre o intervenție pe inimă nu ar fi fost ștearsă imediat, nu aș fi fost curios. Din cauza asta am întrebat și eu.
Așa e! Din ceea ce am vorbit cu doi dintre medicii de la Pădurea Verde, se pare că, din păcate, inima lui Nicolae Robu are nevoie de o intervenție chirurgicală.
Așadar, am o dilemă: dacă jurnaliștii timișoreni nu știu, sunt ageamii. Dacă știu și nu scriu, sunt fie lași, fie cumpărați.

Cum e când una spui și alta fumezi

1. Deriva leului face victime și printre politiceni. primul-ministru, de pildă, e îngrijorat fiindcă și Domnia sa are un leasing. Realitatea însă e alta: leul a reacționat imediat și, ca dovadă, un cetățean din Brașov, a fost atacat de animalul cu pricina! 
2. Un prieten, admirator al lui Marsilio Ficino, mi-a trimis următorul text:
Circula povestea anecdotică dar realistă, conform căreia Brejnev i-ar fi prezentat mamei lui umile biroul lui istoric, cu colecţia magnifică de maşini de lux străine şi vila sa impunătoare, cu mesele superbe, şi ar fi întrebat-o ce părere are - iar ea a răspuns: "Este minunat, Leonid, dar ce se întâmplă dacă se întorc bolşevicii?"

Să ne râdem de cei ce nu știu limba română?

Astăzi, jurnaliștii de la Realitatea Tv au prezentat o mică antologie a greșelilor de exprimare din lumea politicienilor.
Fapt lăudabil în sine dacă ar fi căzut în ridicol tocmai datorită greșelilor de limbă ale celor care le semnalau.
Astfel, pe un ton ritos, o jurnalistă o acoperea de ridicol pe Doamna Dumitrescu fiindcă distinsa profesoară ar fi scris, citez „înot cu doi de n”.
Din cauza faptului că, îndeobște, mâncăm „două mere” și nu „două de mere”, e de la sine înțeles că formula corectă este „cu doi n”.
Așadar, atunci când râdem de alții și nu știm bine de ce, corect ar fi nu „să râdem”, ci „să ne râdem”.
Fiindcă râdem, fără să vrem, și de noi!

Să moară berea?

Pe vremea lui Caragiale, în casă, târgoveții mai obișnuiau ca pe un medicament ceva pe nume anghelică. În imaginația mea trebuie să fi fost o băutură de îngeri.
Absintul, mereu prezent în cărțile cu pictori francezi e tot mai absent.
Copil fiind, auzem maturii că au luat un triplu sec și mă miram de cîte ori se poate bea ceva sec.
Unele băuturi mai sunt, altele au murit.
Nici berea nu se simte prea bine, având un stres la glandele accizare.

Dracu și rudele sale de gradul întâi

Acum câteva zile, un român oftăcios i-a răspuns unei reporterițe așa:
„Am scăpat de dracu și am dat de tată-su!”
Domnișoara vroia să afle cum percepe poporu schimbarea de gurvern.
Nu mă voi referi aici la exactitatea comentariului, ci la o interesantă viziune românească cu privire la necurat.
Nu știu dacă alte popoare au imaginat o familie demonică. Cert e că Nicolae Iorga avea o observație extrem de interesantă, cam misogină, în acest sens:
„Poporul nostru a crezut că, dracul, fiind bărbat, nu poate fi destul de rău. Și atunci a creat-o pe mama dracului.”
La români, cred că răul își descoperă mereu „virtuți” suplimentare.

România va fi reprezentată la Eurovision de formația Mang Dinga

Revin cu o ipoteză cu privire la articolele dlui ministru Mang: vorbele articolelor sale de cercetare științifică or fi ale altora, dar dacă melodia chiar e a lui?

Așadar, să dedicăm:

Despre opritul inimii la români

Câștigătorul finalei „Românii au talent” este o persoană pe numele ei Cristian Gog.
Domnul Gog este iluzionist, mentalist și un personaj care dă de înțeles că ar avea capacități suprasenzoriale.
Presa a și scris deja despre diverse trucuri cu mingi de tenis de câmp sub braț și a prezentat un întreg arsenal de instrumente pe care l-a folosit.
Teama de a nu considerat prost e una din fricile profunde ale omului, așa că orice explicație e binevenită!
Lucrurile pot fi însă mai nuanțate.
Povestea cu opritul inimii, de pildă, este practicată de yoghini, cu deosebirea că ei intră în catalepsie. Un celebru yoghin, Haridas, este invocat și de Eliade într-una din edițiile tezei sale de doctorat dedicate filosofiei Yoga, indianul fiind îngropat și revenind la viață după 40 de zile.
Povestea cu deformarea unor tacâmuri cu ajutorul privirii este și ea de mult fumată, dar nu chiar explicată. Se numește telekinezie și a fost performată public, încă din anii 70, de un israelian, Uri Geller. Acesta nu doar deforma tacâmuri, ci și mișca diverse obiecte, oprea limbile ceasurilor sau perturba acul busolei.
Dar, o să fiți surprinși, pe mine mă fascinează dl. Gog din alte pricini.
El a ilustrat, în mod metaforic, toate deficitele fundamentale ale societății românești.
Care și-a oprit inima. Ba chiar și-a făcut, în acel loc, un transplant de portofel.
În locul dlui Gog am văzut pe scena showului întreaga clasă politică și nu numai, întreaga societatee românească, în teribila amnezie a unui verb: a păsa.
Nu sper la iubirea aproapelui, la milostenie, la bunătate, ci doar la un palpit al inimii care, probabil, e suspendat undeva între lăcomie și cinism.
Așa se face că de pe masa omului de rând a dispărut ultimul lucru care are drept de prezență: dumicatul de pâine.
Dl. Gog a arătat apoi că citește gândurile!
Gândurile noastre nu mai sunt de mult un secret! Ba chiar citirea lor a devenit o industrie.
 A tăiat un ziar și a știut ce scrie pe acele bucăți. Un vax! Tot ce apare în presă, dacă nu e nutreț pentru bizon, e vomă politică.
Apropo, cred că am mai scris asta, cardiologia nu e știința despre inimă, ci știința despre carduri.

Mic eseu despre cuvintele „doamnă” și „domn”

Mă topesc de plăcere de fiecare dată când, vorbind la telefon cu o persoană necunoscută, aceasta se prezintă așa: ”Doamna sau Domnul Popescu la telefon!” 
Infinite delicii are varianta feminină: ”Doamna doctor Popescu” în cazul în care doamna Popescu este o casnică soție de doctor.
Atunci când sună la interfonul blocului, doamna care face curățenie se prezintă așa „Sunt Doamna femeie de serviciu”.
Mă enervează la greu interjecția „domle” folosită anapoda, însă am surâs complice urmărind o emisiune în care interlocutorul Doamnei Norica Nicolai avea acest tic.
Formula „Domnu Dan” cu care este alintat-respectat Dan Diaconescu îi adaugă cuvântului „domn”, cu consistență voievodală,  un son aparte: ceva între Roin Hood și Popey Marinarul.
Mă îngrijorează enrom faptul că presa nu folosește formula „doamna Oana Zăvoranu”, ci numai „doamna Mărioara Zăvoranu”. Ambele sunt cel puțin la fel de „doamne”.
Realitatea TV, care știe ce însemnă respectul față de adevăratele valori naționale, a punctat starea exactă a națiunii atunci când crăinicuța a spus șoptit așa:
”Domnul Sile Cămătaru...”

A plagia, a fura, a Mangli, în urgență ortopedică

O tristă și involuntară ironie face ca verbul „a plagia” să fi intrat în gura presei, acum vreo zece ani, în urma unui scandalul din jurul fostului ministru pesedist al Sănătății, Mircea Beuran. De ce ironie? Fiindcă, etimologic, cuvântul „plagiat” se află în directă legătură tocmai cu… medicina. Astfel, Voltaire își începe articolul Plagiat dîn faimosul său Dictionnaire philosophique — Dictionar filozofic — arătând ca „plagiat” vine de la cuvântul „plagă” ce desemna condamnarea la biciuire a celor ce au vândut oameni liberi drept sclavi.

Să nu credeți însă că plagiatorii se regăsesc doar în domeniul științific!.

Înainte de 1989, România culturală asista uluită la scandalul romanului Incognito de Eugen Barbu. Pe două coloane, presa literară dîn anii 80 oferea publicului mostre ce dovedeau negru pe alb că prozatorul și directorul revistei securistice „Săptămâna” copiase cuvânt cu cuvânt pagini întregi dintr-un scriitor rus. Dar scandalul Eugen Barbu a scos la iveală alte practici poate mai grave decât plagiatul : Eugen Barbu lucra cu „negri”, adică niște persoane ce erau plătite pentru a scrie pentru stăpân fără a se ști acest lucru. Asemenea sclavilor invocaţi chiar de Voltaire.

Ceea ce se poate aplica și în cazul ministrului Mang care, după cum s-a văzut, era trecut primul, deși lucrarea e scrisă pe computerul soției sale. Poate că domnul Mang nici nu a citit lucrarea! Povestea asta cu mai mulți autori — mai ales în lumea științelor exacte — este o practică uzuală. Există sute de lucrări în care primul semnatar e Profesorul, șeful de catedră, decanul sau rectorul, iar cei ce urmează sunt „negrișorii” de asistenți sau șefi de lucrări care au făcut treaba. Nu spun că e o practică generalizată, dar mă tem că știu destule exemple! Așa că, atunci când semnezi ca Profesorul, ți se pot întâmpla și asemenea neplăcute entorse. Ceea ce, iată, mă face să cred pe domnul ministru a fost sincer când a spus că lucrarea nu e Domniei sale.

Apropo de entorsă, un link deosebit de interesant este cel al Universitaţii Catolice dîn Louvain unde putem citi că „Plagiatul, constituind un furt al proprietaţii intelectuale a altcuiva, este considerat o grava entorsă a deontologiei știinţifice”.

Mă tem că învățământul universitar românesc are, de urgență, nevoie de un departament de Ortopedie Deontologică.

Soția lui Sarkozy emană o filosofie erotică socialistă

Da! Filozofia de budoir a Carlei Bruni a dovedit o evidentă aplecare spre concepția socialistă „de la cei ce au, pentru cât mai mulți”. A avut zeci de iubiți celebri, de la Mick Jagger, la Eric Clapton, ba chiar, la un moment dat, a devenit iubita fiului unuia dintre iubiții ei. Raphael, fiul editorului Jean-Paul Enthove, era căsătorit pe vremea în care Carla se iubea cu Jean-Paul. Apoi a divorțat și i-a dăruit Carlei un fiu. ”Sunt monogamă din când în când, dar prefer poligamia și poliandria”, spunea, pe atunci, Prima Doamnă a Franței. E un cântec frumos dedicat literelor, acum, la ceas de alegeri prezidențiale în Franța și la ceas de utilă lecție de ortografie cu privire la verbul a înota.
http://www.youtube.com/watch?v=UIZEQYe8pdA

Misterul supraviețuitorilor de pe Titanic a fost dezlegat

Cercetătorii departamentului Scufundări/Confundări Internaționale al Universității din Standford au descoperit misterul salvării naufragiaților de pe vasul Titanic. Grupul de psihologi a ajuns la concluzia că persoanele care înnotau, adică înotau cu doi n, a fost mult mai rezistent decât grupul celor care înotau cu un singur n. De altfel, ei opinează și că dacă numele vasului ar fi fost scris Titannic, catastrofa ar fi fost evitată.

Apropo, nimeni nu mai știe nimic despre Premierul Johannis?

Acum doi ani și patru luni presa specula despre Guvernul Johannis cam așa: 
„Pentru noul Executiv se vehiculează următoarele nume
Victor Ponta: PSD - Justiţie;
Ionuţ Bazac: PSD - Sănătate;
Valeriu Steriu: PSD - Agricultură;
Pesediştii ar dori şi Externele pentru Titus Corlăţean sau pentru Cristian Diaconescu.
Totodată, ministerul Transporturilor este dorit de liberalul Relu Fenechiu.
Nu este de neluat în seamă nici zvonul potrivit căruia Radu Mazăre ar fi solicitat în cazul în care Mircea Geoană ar ajunge preşedintele României să solicite postul de ministru al Transporturilor pentru Nicuşor Constantinescu şi pe cel al Justiţiei pentru Alexandru Mazăre.”
Acum nimeni nu mai spune nimic despre cel ce părea, atunci, Messia guvernării țării? 
Păcat, păcat, de sasul fluturat!

USL și graviditatea de 6 luni

În politică, atunci când pierzi, singurul lucru care îți mai rămâne este să își inventezi avantaje. În clipa de față PDL-ul speră ca, până la alegeri, USL-ul să se erodeze la maximum. Este evident că USL nu va putea face ceea ce a promis și criticat, dar asta nu va schimba fundamental datele problemei. Logica nu e neapărat tovarășul de bază al reacțiilor politice. Ne amintim cum Guvernul Ciorbea a fost purtat în puf de presă și de opinia publică mai bine de un an după preluarea puterii. Binomul e deja dovedit: așteptare mare, răbdare pe măsură! Așadar, cred că și PDL-ul, și Băsescu se înșală dacă mizează pe un asemenea fenomen. Dușmanul dușmanului tău e cel mai înțeles om din lume, spune un vechi proverb chinezesc. După cum e greu de crezut că o mișcare civică în frunte cu Mihai Răzvan Ungureanu poate face ceva în clipa în care a încasat eșecul din Parlament. Așadar, cheia se află la PDL! Dar nici la PDL-ul lui Boc, nici la cel al lui Blaga sau al lui Berceanu, ci la PDL-ul lui Macovei, Preda, Baconschi. (Vă rog, fără Paleologu, dacă se poate!) Deocamdată, USL nu are niciun personaj politic de consistența civică a lor. Ei trebuie să fie în față acum, fiindcă, fără susținerea lor, candidatura lui MRU la președinție riscă să devină o glumă.   

Să nu uităm de niște Gheorghe mai mari

De fiecare dată când mă rătăcesc prin emotivitatea zilelor cu nume de sfinți, uit pe câte una sau unul dintre apropiați. Așa că, azi, nu mă las și, din precauție, voi gratula Gheorghi, Georgi, Gigi din toate domeniile. Așa că, mai întâi, voi felicita statul american Georgia, tocmai fiindcă Nea Ray Charles cântă (încă) Georgia on My Mind. La Georgia ex-sovietică nu mă bag fiindcă se scrie Georgia și se citește Gruzia! Aș vrea să nu îi uit însă pe locuitorii orașelor Sf. Gheorghe și Ghiorghieni, ai comunelor Ghițuleștii Mici sau ai așezărilor de discreție demografică Gicanii de Jos și Gherghinești care își serbează astăzi numele în tihnă.Tuturor prietenilor mei ce răspund la hipocoristicul Gigi, melodia iatliencei franțuzite Dalida: Gigi l'amoroso!
http://www.youtube.com/watch?v=Fb63wBWFaJ8   

În politică nimic nu pierde, nimic nu se câștigă! Totul se migrează!

Nu sunt deloc mirat de plecările în masă din PDL. România nu are, deocamdată, o clasă politică, ci doar una de context economic. Cu rare excepții, nu am văzut discursuri construite pe valori de stânga sau de dreapta, ci doar discursuri de adecvare în care era invocat binele național. Mă tem că viziunea politică trece înaintea binelui național din simplul motiv că principiile de stânga sau de dreapta construiesc națiunea, și nu invers. În acest sens, constat că suntem în epoca unei tribalizări economice în care clasa politică are ca scop nu crearea unor mecanisme cât mai adecvate de gestionare a banului public, ci doar crearea unor mecanisme cât mai eficiente de gestionare a pârghiilor banului public. Dar acest lucru nu explică decât parțial migrările politice și ușurința cu care unul sau altul trece de la un partid la altul fără probleme de conștiință. Eu cred că, pur și simplu, oamenii nu au principii politice câtă vreme toate partidele se comportă a-moral. Dacă unul singur diintre partide ar spune NU! în numele unor principii minimale, poate că toți ar mai reflecta la aceasta.
Apropo, Marghiloman spunea că în România nu poți avea adversari politici fiindcă, de îndată ce îi învingi, trec de partea ta.

Un gând pascal

Hristos a înviat!
Aș fi vrut să scriu azi despre faptul că în ziua de Paști prăznuim nu doar Învierea Mântuitorului, ci și biruința asupra Morții, învierea morților și primirea Vieții celei veșnice. Nu sunt teolog, dar nu pot să nu observ că Paștile aduc, celui atent, priveliștea incomensurabilă - dincolo de timp și dincolo de ceea ce noi numim bucurie - a Vieții. Învierea Mântuitorului nu este doar învierea Lui, ci și a noastră. Sau mai ales a noastră. Ce rost ar avea să se arunce în moarte cel fără de moarte dacă nu ar fi vrut să ne scoată pururi de acolo? Poate că stihul din troparul nopții de Înviere, „cu moartea pre moarte călcând”, e unul dintre cele mai tulburătoare mistere ale unei lumi care, în loc să se teamă de moarte, ar trebui să se teamă că nu primește Viața cea Veșnică.

Cele mai importante lucruri pe care le află românul, de Paști

E limpede ca lumina lină că Paștele e o sărbătoare tot mai împuținată pentru suflet și tot mai obeză pentru metabolism.
Folosul acestei sărbători ar fi că, de vineri până duminică, aflăm următoarele noutăți și lucruri fundamentale:
1. Cât mai costă carnea de miel. (Cu varianta, cât mai costă carnea de câine cu nickname-ul Lamb)
2. Că românii sunt foarte săraci fiindcă nu au ce pune pe masa de Paști. (Oarecum în contrast cu punctul 4!)
3. Că politicienii petrec sărbătorile „în familie”.
4. Cât de aglomerate sunt catedralele Mațului Gros, supermarketurile adică.
5. Care sunt destinațiile preferate ale românilor de Paști. (Spre cinstea lui, turismul românesc rămâne pe mai departe aceeași Golgotă!)
6. Ce cumpără românii de Paști, dar și ce cumpără ei „pe ultima sută de metri”. De fapt, „ultima sută de lei”.
7.  Că, surpriză, românii preferă „pasca, mielul și cozonacul”. (În loc de ursul furnicar, Orbitul și langoșul rece)
8. Ce mai face mielul din cuptor, întrebat la posturile de știri fix din oră în oră.
9. Că excesele sunt foarte periculoase.
10. Că centrul digestiei naționale se află exact acolo unde profesează doctorul Ciuhodaru.
11. Că Monica Tatoiu e o gânditoare pascaliană.
12. Că, de Paști, trebuie să fim mai ales cumpătați! De problema iubirii aproapelui se ocupă altcineva: o vacă elvețiană vopsită în violet! (Era să scriu alb-violet, dar asta e o înviere cu adevărat imposibilă!)

Cea mai interesantă emisiune TV. OTV!

Copacul, un fel de miel al sărbătorilor

Nu obișnuiesc să trimit felicitări de sărbători dintr-un motiv cât se poate de banal: celor apropiați, le telefonez sau, în cel mai rău caz, le trimit un mail sau un sms. Povestea cu felicitările trimise prin poștă avea un sens câtă vreme nu puteai să comunici prin viu grai sau în alt mod cu respectivii. Acum, risipa asta de hârtie mi se pare exact împotriva spiritului sărbătoresc. Din plicurile frumos ornate și decorate cu texte scrise în limba de lemn de toacă se aud gemetele copacilor tăiați pentru nimic. Păduri întregi, adică sute de mii, milioane de cartoane umplu cutiile poștale și sunt aruncate după 5-10 secunde!  Așa cum se întâmplă și cu felicitările trimise de politicieni. Un gest aiurea, inutil și costisitor. De banii ăia, s-ar fi putut cumpăra mii de puieți! Care să viseze că vor fi doar cărți frumoase și bune!

Puterea florii

Acum vreo 30 de ani (1985) am scris un text pentru volumul ce se chema Ochiul inimii. Înaintea poemelor propriu-zise, am plasat un ciclu de 7 poeme ce încercau să cripteze esența cărții, anume faptul că relația cu Dumnezeu este, deopotrivă, intelect (ochiul) și devoțiune (inima). Primul text se numește Acolo, după Valea cu trandafiri, iar ultimul, pe care îl postez acum, se numește Rozamorfoza. Simbolismul trandafirului este unul extrem de puternic în iconografie, fiind asociat imaginii Mântuitorului. Trandafirul cu cruce, rozacruce, a ajuns să fie emblema unui curent de renovare spirituală a Europei. Atunci am scris poezia cu gândul la misterul Învierii ca la un mister al prefacerii trupului în floare perenă.

ROZAMORFOZA

Într-o bună dimineaţă, florăreasa noastră a simţit un trandafir sub obraz
ca şi cum floarea ar fi dorit să iasă din trupul tînăr afară.

Unde te duci laolaltă cu sufletul ei?

Avusesem o noapte senină, aproape fără de vise,
fără vreun gînd desluşit despre ceea ce urmează să fie.
Şi iarăşi. Oare cînd va înflori fecioara noastră, rosa perennis,
cu floarea preste carne călcînd?

Pentru ce Tabără scriu jurnaliștii de la „Evenimentul zilei”?

Am citit cu stupoare, azi, un articol în „Evenimentul zilei” despre un scandal în care e implicat jurnalistul Cristi Tabără. În esență, Tabără era acuzat de gesturi nepotrivite față de fiica minoră a fostei sale iubite, elevă, la acea dată, în vârstă de 12 ani. Articolul, semnat de Mădălin Pribu, este o mostră de dezinformare și de manipulare grețoasă. Afirmația din titlu - Cristi Tabără scapă de viol - nu este acoperită în textul articolului, unde citim că „potrivit surselor, Tabără va scăpa de NUP”. Ceea ce este cu adevărat scandalos se referă la dezvăluirea identității minorei și la postarea unei fotografii în care minora apare cu un bandaj la încheietură. Evident, acuza este subînțeleasă: o jună care se droghează, de la care te poți aștepta la orice. Cred că e limpede pentru toată lumea că fetița de 12 ani l-a hărțuit pe domnul Tabără! În care, după ce încap cel puțin 3 Adoniși, rămâne loc și de 20 de kile de teolog. Dacă nu a fost scris la comandă, atunci e clar că semnatarul are mari probleme în înțelegerea jurnalismului. Fiindcă ce impresie ar fi făcut, de pildă, o fotografie cu Domnul Cristi având, din neglijență, desigur, șlițul larg desfăcut? P.S. Oare de ce titlul din ediția electronică nu coicide cu cel din ediția tipărită? http://www.evz.ro/detalii/printeaza-articol/stiri/cristi-tabara-rasufla-usurat-cu-un-nup-975454.html?cHash=6cd61c305b7e5920ef28900196cb54da&type=1234

Odihnirea surferului toreador

Dispariția maestrului Romul Nuțiu lasă în peisajul plastic timișorean și un deficit cinetic aparte. Pentru mine, Domnul Nuțiu a fost un artist inconfundabil fiindcă și-a luat în posesie arealul stilistic asemenea unui surfer și asemenea unui toreador. Ca surfer, dădea impresia că plutește deasupra oceanului de culori și că alunecările sale peste ori sub coama valurilor policolore sunt tot atâtea miraculoase călătorii în mirabile lumi. Ca toreador, își chema privitorul scoțându-l din inerție și nemișcare. Iar mantia sa nu a fost numai roșie, ci a acceptat mai toate culorile. Rămânând, funciar, mereu un spirit rebel a fost condamnat la tinerețe, admirație și, de acum înainte, la o luminoasă amintire.

Prigoană intelectualilor!

Domnul Prigoană are perfectă dreptate atunci când cere eliminrea din PDL a lui Cristian Preda. Domnia sa știe că un viitor primar trebuie să se comporte dur, fără naivități: inamicii, afară! Zdrobiți, umiliți, concasați, asemenea gunoiului menajer. Domnul Cristian Preda, de fapt, nu e nimic în PDL! Nu are bani, deci nu dă bani, nu e urmărit penal, deci nu are cu nimeni de acolo vreun cadavru în pivniță. E un fel de batistuță de pus la rever în ziele de duminică. Adică, un nenorocit de intelectual. Nenorocit, fiindcă un asemenea ins poate plăcea - la vot - cel mult vecinilor salutați din blocul în care stă. Spre deosebire de CP, domnul Prigoană e de multă vreme o adevărată vedetă de televiziune. Despre banii săi, ce să mai zic: căcălău. Dar dincolo de toate, Domnul Prigoană e un deschizător de drumuri. Așa cum există o fascinație în fața nudității feminine, Domnul Prigoană este inventatorul nudității masculine de infirmitate. Fără îndoială că vă amintiți gestul de neegalat al lui Silviu Prigoană de a-și scoate proteza, în direct, în cursul unei emisiuni TV. Intelectualii sunt mult mai fricoși, precauți, ezitanți. Parcă văd că un intelectual, de pildă, nu ar avea curajul nici măcar să își scoată, în direct, proteza dentară!

Farsa cu capul care se face mare. Tot mai mare!

Nu gust prea mult farsele ori genul de batjocură practicat de un Buzdugan atunci când întreabă oameni de rând ce înseamnă câte un cuvânt. E ușor să te dai deștept când întrebi, dar e mai greu atunci când răspunzi. Am făcut și eu farse, nu toate reușite. De una îmi este și acum rușine. A fost în urmă cu mulți ani și i-am făcut-o unui coleg de serviciu ipohondru și mereu catastrofic. Își imagina cele mai rare boli, ce mai, era insuportabil. Într-o bună zi, ca să zic așa, i-am instalat în bordura interioară a bascului său fetiș o hârtie subțire peste banda de carton pusă acolo din fabrică. După 2-3 zile, l-am întrebat, cu o maximă inocență, pe un alt coleg, dacă nu cumva i se pare că X are capul mai mare. Evident, pacientul nostru era de față. Subit a devenit galben. Mai ales că nu puteam rata ocazia de a povesti cum s-a descoperit recent o boală, numită a capului de dovleac, frecventă mai ales în sudul României. Omul era oltean, așa că se înscria perfect în geografie. Am scos banda apoi, și desigur că am remarcat forma capului care, chipurile, revenise la normal. Apoi iar am pus banda. Și iar mi s-a părut că are capul mai mare. In fine, personajul a intrat deja la fandacsie și am aflat că se internase la spital, cu nervii praf. M-am dus la el și i-am povestit tărășenia. Mi-a dat două palme de mi-au țiuit urechile câteva zile. De atunci nu mai fac farse. Deși sudul României uneori chiar merită asta!

Uite că nu respect deloc părerea altora!

În ultimele zile, frecvența unor enunțuri cum ar fi „respect părerea altora” a atins apogeul. Personal, o asemenea formă de exprimare ce mimează o mentalitate democratică mi se pare ineptă, prostească. Raționamentul e simplu: cum pot să respect, apriori, ceva ce se poate dovedi o inepție, o judecată extremistă, sau o opinie cretine? Corect ar fi: ascult cu atenție, încerc să înțeleg părerea altuia, nu vreau să îmi impun părerea mea, nu cred că părerea cuiva poate fi un motiv de delict! De aici însă până la a respecta părerea altuia e cale astronomică, nu lungă!

Traseiști politici, împinseiști politici, migrație politică, mi-e greață politică

Atunci când un politician pleacă de la un partid, foștii colegi își golesc rezervele de flegmă, iar cei noi își schimbă semnul adjectivelor tot așa cum se schimbă cauciucurile vara-iarna. Plecatul de la noi se numește traseism, plecatul de la ei se numește migrație. În clipa de față, viața politică românească are tras-eiști și împins-eiști. Cei care pleacă sunt de două feluri: cei care nu au probleme la dosarul cu furăciuni și cei care au foarte mari probleme la furăciuni. Mai pe înțeles, sunt cei care trăiesc într-un stat fără telefoane și cei care trăiesc într-un stat cu telefoane, deci polițienesc, așa cum magistral l-a descris, de la Reșița, Dl Frunzăverde. Nedreptatea celor din statul polițiensc li se trage din faptul că au numai și numai telefoane ascultate, chiar și atunci când nu le folosesc. Împinseiștii, la rândul lor, sunt de două feluri: cei metabolici (cei împinși de nevoi fiziologice, fiindcă de alte nevoi nu poate fi vorba) și cei de context (cei care îi vor urma lui Frunzăverde). Migraționiștii, în schimb,depind de marile ritmuri ale universului. Asemenea generalului Oprea, ei au instinctul inefabil al berzei și simt plecarea doar la ore astrale ale universului. Asemănarea acestora cu berzele se bazează și pe faptul că ei zboară în formație ordonată de stol sau pluton, în funcție de regn. Spre deosebire de toate acestea, fenomenul numit „mi-e greață politică” poate fi întâlnit eminamente în rândul electoratului comun, cunoscut de oamenii de știință sub numele de electoratus pulimus.

Frunzăverde nu poate părăsi PDL-ul din Caraș-Severin!

Domnul Frunzăverde nu are culoare politică! Domnia sa e de culoare frunzăverde, ceea ce înseamnă că e de ce culoare binevoiește. Asemenea Uniunii Sovietice, care se învecina cu cine dorea, domnul Frunzăverde se colorează la fel. Spre deosebire de domnul Sorin, județul Caraș-Severin e doar frunzăverde, indiferent de anotimp, istorie, cataclisme, alianțe. Carașul-Severin nu și-ar mai găsi nici locul pe hartă dacă nu ar exista degetul dlui SV. Domnia sa este, în județ, cele două limbi (de aur!) ale ceasului ce arată ora exactă în pământ, ape și aer. În acest sens, Frunzăverde a hotărât și cine conduce PSD-ul în Caraș, în ciuda unei vizite a Doamnei Andronescu acolo. Ca să nu spunem cum se face frunzăverde și galbenul de la PNL-ul cel județean! Or, dacă toate acestea sunt mai limpezi decât Bârzava locală, vom putea conchide, în deplină logică a faptelor, că Dl Frunzăverde va controla și noul PDL județean! Cu o singură excepție: dacă noua organizație PDL Caraș-Severin va fi alcătuită din pedeliști din alte județe strămutați, cu microbuze școlare, tocmai în acest sens. Așadar, Sorin Frunzăverde nu a plecat din PDL-ul din Caraș, nu poate pleca, în ciuda declarațiilor sale. Necazul, pentru PDL, în momentul de față, însă nu vine de la Sorinul fugar. Nu! Toate acestea se petrec în timp ce dl Boc, de pildă, nu este, în județul său, nici măcar șef de catedră.

O dedicație muzicală Domnului Boldea, la ieșirea din Nairobi (Kenya)

La Ieșirea din Nairobii (N-ai robii), Corul robilor din Nabucodonosor, interpretat de niște coriști curticeni. Poate și fiindcă punctul Curtici e cel mai dureros loc de intrare/ieșire din țară: http://www.youtube.com/watch?v=GLIjLGfqhxM

De ce o fi invitat-o Mircea Dinescu pe Elena Udrea la el în emisiune?

M-am obișnuit de multă vreme cu un Dinescu atât de antipedelist și, deci, contrabăsescian încât era să mă emoționez, în play back, în clipa în care am văzut-o pe Elena Udrea la el în emisiune. Fiindcă am mulți amici care știu să ghicească în sticla de televizor, am pus și eu o întrebare în acest sens. Drept urmare, am aflat că alegerile din CNSAS bat la ușă și că PNL-ul nu îl va propune acolo fiindcă îl înjură pe șeful Crin. Așa că, presupunem noi ca proștii, rămân PSD-ul și... PDL-ul. Săptămâna trecută, Dom Dinescu a invitat-o pe Oana Mizil la o discuție despre mizilicurile politicești. Astăzi, veni Udrea. Nu vreau să presupun nimic în legătură cu actuala viață a poetului, dar îmi pot permite să cred că, într-o viață anterioară, dumnealui a fost vulpoi polar cam prea la vedere. Odată cu acest episod, Domnul Mircea Dinescu a arătat, din nou, cu brio, că Românii au talent. Nu doar în poezie!

Șarpele african, cel mai viclean complice al fugarului Boldea

Dispariția lui Mihail Boldea din țara sa natală și, sperăm, carcerală, seamănă duios de mult cu fenomenul evaporării lichidelor volatile. Ca să vă dau un exemplu celebru, lichidul Hayssam s-a volatilizat fix asemenea unei picături de parfum de pe lobul urechilor din dotarea serviciilor noastre secrete. Din cauza ph-ului însă, evaporarea, în loc să încânte nasul, continuă să pută. În fine, în cazul sirianului, cel mai dornic de plecare era însuți plecatul, spre deosebire de cazul nostru în care cele mai mari interese le au, probabil, rămașii. Fiindcă e mai limpede decât o apă de toaletă - ca să mă exprim așa - că Boldeanul nu putea face tot ce a făcut fără complici la nivel extrem de înalt. Astfel că, eu cred că Boldea va fi găsit în funcție de cel/cei care l-a(u) obligat să se bucure de Africa mai mult decât ar fi vrut. Ei, să nu uit! Ce caută șarpele în prietenia cu gălățeanul fugit? Eu zic că, dacă Președintele Băsescu a promis să îl găsească „și în gaură de șarpe”, știe el unde e!

Dan Diaconescu și noua lui religie catodică

Dan Diaconescu mă fascinează! Are tupeul umed al unui șoricel din desenele lui Tex Avery care, abia salvat de la înec dintr-o farfurie de macaroane, amenință cu traversarea Atlanticului cel mult într-o oră! Sunt fascinat de el, fiindcă DD este autorul celor mai tautologice întrebări din istoria presei române, dovedind, încă o dată, că nu e important ce întrebi sau cum întrebi, ci pe cine întrebi. De fiecare dată când o întrebare a lui începe cu „e bine?”, mă scutur de plăcere la surpriza care urmează. Dan Diaconescu pune întrebările cărora noi, românii, le știam doar mirările, în vreme ce el nu numai că le știe răspunsul, ci chiar așază, înaintea întrebării, răspunsul. Ați ghicit, DD îmi place fiindcă DD e românul care își bate joc de concetățenii lui cu cel mai mare talent, succes, sânge rece. În orice frază a unui politician român ales la întâmplare găsești măcar urme vagi de logică, raționalitate, rușinică, normalitate. La personajul nostru, terenul acestor accidente de responsabilități minimale nu e doar cauterizat, ci suspendat. Asemenea liderilor religioși, el poate spune orice fără acoperire în realitate, fiindcă realitatea e un produs al Zeului OTV. Or, zeii, apostolii vorbesc adesea în dodii, în parabole, paradoxuri, fiind totali imuni la logică și bun-simț. DD le spune românilor și ce vor să audă, și mai mult decât ce vor să audă: le spune ce și cum ar vrea să fie! Într-un anume fel, el e ultima consecință, maladivă, a derealizării totale prin televiziune și a eșecului întregii clase politice românești. Dacă nimic bun nu se poate întâmpla, singura șansă pentru a nu ne aliena ca întreg corp social e să inventăm o fervoare, fie și virtuală, în care totul, absolut totul se poate și e reinventat. Cei care cred că lumea îl va vota pe DD fiindcă promite bani și justiție se înșală amarnic. El va fi votat de membrii acestei religii, PP-DD, tocmai fiindcă este deja o religie.

De Ziua Mondială a Poeziei, un poem de Don Pedro Stoica

DAMIGEANA Damigeana este obiectul răsfăţat din casa noastră// umblăm cu ea de parcă am ţine în braţe un copil abia născut// entuziasmul nostru faţă de acest obiect// înfăşurat în scutece de nuiele subţiri// scade odată cu descreşterea greutăţii sale// văzând-o golită până la ultima picatură// ne cuprinde o melancolie firească şi-n cele din urmă// o aşezăm în locuri sacre ferind-o de obiectele invidioase şi dure// în anumite momente îi facem spălături interioare// şi nasul nostru din fire curios// îi sărută buzele de sticlă prin care// va trece poate chiar mâine acel lichid preţios// capabil să lipeasca aripi viselor de mult obosite// sau fericirii numai bănuite să-i dea// certitudinea unui nume de floare. (Poetul Petre Stoica a plecat chiar într-un 21 martie. În 2009.)

Un protest anti Patapievici de Guiness Bookfest

Protestul împotriva lui Patapievici la Timișoara a avut două momente care, de fapt, arată încă o dată că bătrânul Caragiale nu poate fi omorât. Mai întâi, după ce am citit lista intelectualilor și a „intelectualilor” băltieni (cei de sub conducerea nervoasei noastre italieniste și autoare de dicționare originale, dna Viorica Bălteanu), am estimat că festivitatea de decernare a titlului de doctor honoris causa va sta sub semnul unui talaz de proteste. Cu Dna dr. jurnalist inginer hidraulic L.L. Epure ocupând amfiteatrele (pentru Principele Duda!), cu „academicianul” Silași bătându-i pe jandarmi (la Skandenberg!), cu artiștii lirici spărgând, cu vocile lor, geamurile infamei universități, cum s-a petrecut, cândva, în fața cetății Ierihonului. Ei bine, în loc de toate acestea, în fața UVT s-a aflat doar un grup. Cel mai mic grup din lume. Asta fiindcă un grup începe de la 3 persoane. Exact atâtea au fost și acolo! Mai puțin de jumătate din numărul personalităților aflate în prezidiul care i-a acordat lui H.-R. Patapievici titlul de doctor honoris causa. Asta e, contează, se pare, mai mult contra cui protestezi decât cine și câți protestează. Al doilea incident s-a consumat la CRAFT, unde se desfășura Bookfestul. Acolo, unul dintre participanți a creat emotivitate fix în momentul în care, însoțit de o pancartă cu scrisul caligrafiat în aceleași laboratoare, a vrut să oprească momentul, citind ceva de pe o hârtie scrisă cu litere mari. Publicul, fin și rafinat, i-a solicitat nițică oralitate. Dezamăgire totală! Omul nu știa ce vrea decât cu hârtia în față. Cum mă aflam în preajma unui consilier județean (nu este vorba despre PDL!), am aflat că persoana fusese cercetată penal, prin 1997, pentru niște chestiuni de la Combinatul Solventul, pe unde conducta cu Serbia trecea. Pe unde duios conducta trecea, pe vremea PDSR-ului! Curat coincidențe, monșer!

Despre docți și semidocți care îl contestă pe Patapievici

Am citit cu o curiozitate aparte lista celor peste 20 de contestatari ai acordării titlului de doctor honoris al UVT lui H.-R. Patapievici. E o listă care seamănă tulburător cu meniul unui birtuț de după o explozie la conducta de gaz. De-a valma, apar în acest cocktail persoane onorabile alături de arătări dubioase, persoane normale alături de rapsoade ale isteriei de mahala, oameni de cultură alături de sfertodocți care nu au citit toată viața atâtea cărți câte a scris Patapievici, profesori universitari adevărați alături de academicieni de, probabil, Turnu Severin. Ca să fie clar, în afară de Profesorii Țâra și Rachieru, dintre timișorenii prezenți pe listă nu bănuiesc pe nimeni că ar fi citit măcar o carte a lui Patapievici. S-ar putea să mă înșel, dar pentru Omul recent, de pildă, e nevoie să fi mai fi călătorit printre cam mulți autori pentru a pricepe ceva. La categoria ”protestăm fără să citim” intră inclusiv inițiatoarea proiectului, Doamna prof. dr. Viorica Bălteanu care, de fapt, nu are ceva anume cu Patapievici, ci cu doamnele profesor Otilia Hedeșan și Adriana Babeți. Dar asta e o altă problemă care, probabil, se va regla în justiție. Așa că, sub pretextul unor fragmente din publicistica din anii 1990-1995, i se reproșează lui H.-R. Patapievici un antiromânism visceral și de cea mai joasă speță. Desprinse din context, citatele sunt virulente, doar că ele exprimă tot ceea ce intelectualitatea democrată românească gândea în acei ani, când neocomunismul și Securitatea se întorseseră cu mare pompă în originala noastră democrație. Numai că aici e o problemă: Dna Bălteanu a fost, în acei ani, când adepta ”Vetrei românești”, când simpatizantă ”România Mare”. Din perspectiva vadimismului cu iz de de ițari, s-ar cuveni să îi întrebăm pe semnatari dacă nu cumva Cioran ar trebui dat afară cu șuturi din cultura română pentru Schimbarea la față a României! E limpede însă că niciunii dintre protestatari nu au treabă cu Patapievici. Au treabă cu Băsescu și iată ce minunată ocazie li se ivește acum! Protestul mai are însă trei detalii penibile. Mai întâi, bălteniștii au protestat la ușa noului rector, când trebuia să meargă la ușa celui de dinainte, sub mandatul căruia a fost adoptată hotărârea Senatului. Una dintre protestatare a fost șefa de cabinet a dlui Talpoș, care a păstorit honoris-area, dar atunci nu scos niciun pâs/pîs. În fine, unii dintre cei care au apărut pe listă nici nu știau ce semnează!

De ce nu poate Mihai Gâdea să conducă un interviu

Un jurnalist care a trecut puțin pe la școală știe câteva reguli de bază: vii pregătit, adresezi întrebări scurte și pertinente, asculți atent pentru a te „cățăra” pe răspunsuri, nu formulezi întrebări cărora le dai tu singur răspunsul, îți lași interlocutorul că vorbească, deci nu vorbești tu mai mult decât invitatul tău, nu te lași întrebat de interlocutor. Ca să nu spunem de presupuneri, de generalizări infantile. Aici e un mic abc pe care îl poate descoperi și bunul-simț. Domnul Gâdea însă nu provine din sisteme care au nevoie de asemenea abc-uri. Sistemele din care provine domnia sa sunt eminamente monologale sau, cel mult, îngăduie întrebări retorice. Cum se știe, Mihai Gâdea a absolvit o Facultate de teologie adventistă, ocupându-se, duminical, cu pastorația. O postură, o vocație care, din start, îl recomandă pentru poziția de manager, dar nu și pentru cea de moderator. Spre deosebire de moderator care caută răspunsuri, un pastor este o persoană care livrează răspunsuri. Mai mult chiar, convingeri. Desigur, în biserică, pastorul vobește cu Dumnezeu, iar în instituțiile mundane, vorbește, în gând, cu Sfântul Mogul. Ceea ce poate fi dezastruos în cazul unei televiziuni care se respectă, e minunat pentru cele pe care le știm. Ca atare, deficiențele jurnalistice ale lui Mihai Gâdea se dovedesc a fi minunate daruri atunci când patronii ecranului se adresează turmei și nu spectatorilor. În linii mari, cam la toate acestea mă gândeam marți seara, când am urmărit cu amuzament interviul pe care Mihai Gâdea s-a străduit să îl facă cu primul-ministru Ungureanu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate vor pricepe și jurnaliștii cum se face un interviu și cum te poți face singur de râs. Fiindcă la alte priceputuri nu mă aștept.

Exploziile solare influențează patentul românilor

Cele mai puternice explozii solare din ultimii doi ani jumătate influențează aproape totul în jurul nostru. După transmisiuni, sateliți și sănătate, a venit rândul emisiunilor Tv să fie influențate cât se poate de neplăcut. Astfel, emisiunea de justiție, cultură și bricolaj„Românii au patent” a fost reprogramată din cauza unui astfel de incident. Cel mai cunoscut dintre concurenții ce urmau să participe la arestările de la Bârlad, domnul Ștefănut Acleștioaei, a fost găsit leșinat lângă un stâlp de înaltă tensiune, la granița energetică dintre județele Vaslui și Bacău. Domnul Acleștioaei, unul dintre rapsozii patentului de cântat curentul din regiune, nu își explică violența cu care a reacționat curentul decât prin exploziile solare. De altfel, domnia sa a acționat în instanță Autoritatea Naţională de Reglementare în probleme de Energie (ANRE) pentru proastă gestionare a relației cu soarele. Avocatul dlui Ș.A., maestrul Șergiu Pardon, opinează că ANRE putea să prevină accidentul, luând act de faptul că „lunar, soarele e tot mai activ”. (Pentru cititorii străini ai rubricii noastre, menționăm cu circa 25-30 de procente din curentul electric al României intră în categoria „foarte alternativ”, adică ba este contorizat, ba nu!)

Cele mai mari zăcăminte de cremă de pantofi din Europa, descoperite în România!

Prețurile terenurilor din mica localitate Botenii de Lac (comuna Pielarii Mari) au explodat în urma descoperirii celor mai importante zăcăminte de cremă de pantofi din Europa. International CSHs Enterprises, cea mai mare firma de foraj crematic din lume, a anunțat că rezervele din subteran depășesc toate zăcăminte cunoscute și sunt de cea mai bună calitatea, aparținând tipului ShCI, incolor A. Zăcămintele mondiale de cremă de pantofi ale lumii sunt în curs de epuizare, specialiștii apreciind că, în 35-40 de ani, omenirea se va afla în fața unei ireversibile crize globale. Alături de pasta de dinți nealcoolizată, crema de pantofi este singura resursă care nu se regenerează. La ora actuală, cele mai importante zăcăminte de cremă de pantofi neagră se află în Australia, America de Sud deținând peste o treime din rezervele de crema de pantofi maronie. Singura problemă a începerii exploatării intensive se referă la tehnologia de excavație pentru zăcămintele tip Incolor A, fiindcă acesta nu poate fi observat decât în urma unui transplant de retină cu așa-numitul factor Vax Cromo. Primele cabinete de oftalmologie minieră și-au anunțat deja prezența începând cu săptămâna viitoare. Primarul comunei Pielarii mari, Aristide Bojin, a declarat, în exclusivitate, corespondentului nostru in județ: „Singurul lucru de care ne temem în acest moment sunt falsurile de cremă de pantofi roșie, montană, care vin din Australia”.

Nae Ionescu, Papini și un text din 1920, parcă din Pink Floyd

Caut, de câteva zile, prin publicistica lui Nae Ionescu pattern-uri preluate de Eliade. Printre multele semnalări de cărți, una mi s-a părut că definește aparte stilistica pedagogică a lui Nae Ionescu. Notița datează din 1920, poartă titlul Pedagogul Papini și se referă la semnalarea ultimei cărți a celebrului scriitor italian de către G. Savul în „Viața românească”. Titlul cărții semnalate e Să închidem școlile, iar cel ce avea să devină mentorul generației june alege spre edificare o nemiloasă propoziție din cartea italianului: „Singurul text sincer din anii de școală e pe pereții latrinelor.” Credeți că am senzația de deja-vu sau am văzut așa ceva și în The Wall? Ceva mai roz parcă, de Pink Floyd.

Femeia, această Alba Iulia a memoriei masculine

Ca și de Alba Iulia, ne aducem aminte de femei o dată pe an. De Alba Iulia, în 1 Decembrie, de femei, în 8 martie. (Da, știu, și în 1 martie, dar chestiunea nu schimba radical lucrurile.) Ca atare, la datele amintite, prin univers și prin munții Carpați circulă tot soiul de texte cădelnițăte care, pentru mine, au gustul searbăd al unui McDonald de săptămâna trecută. Societatea românească e una patriarhală, orice am zice, și prea puține pesonalități femei ale noastre au reușit să treacă prin strunga stereotipurilor sau a bășcăliilor mai mult sau mai puțin misogine. Asta nu e neapărat un defect ereditar! Societățile cu exercițiul democrației în cap se recunosc după cantitatea scăzută de stereotipuri în gândire. Așa că mai degrabă socotesc asta un soi de deficiență de educație a societății decât una de caracter. In fine, nu vreau să bat prea mult monedă aici, mai ales că nu mă dau în vânt nici după feminismul agresiv și de o corectitudine politică abuzivă. Ceea ce vreau să vă semnalez azi e o rușinare de peste decenii a lui Mircea Eliade. Astfel, în Nota asupra ediției de la volumul Oceanografie, aflăm că Mircea Eliade i-ar fi cerut dlui Andrei Pleșu să suprime ultima frază din capitolul Despre tinerețe și bătrânețe. Evident, cerința venea în ipoteza reeditării studiului său din 1934! Dacă ținem seama că Emil Cioran a lăsat cu limbă de moarte ca din Schimbarea la față a României să fie înlăturat definitiv capitolul dedicat maghiarilor, gestul lui Eliade de a-și scurtcircuita teribilismele tinereții mi se pare a fi o imponderabilă reverență adresată femeilor.

Stalin și Vițelul de aur

Fiindcă astăzi sunt 59 de ani de când a murit Stalin, iată câteva rânduri din Ilf și Petrov, Vițelul de aur. Le așez aici cu gândul la Bebe Costinaș și Schwarz Calboreanu. ”Noaptea, noaptea adâncă, noaptea neagră învăluia întreaga ţară. În portul Cernomorsk, macaralele se învârteau uşor, lăsându şi cablurile de oţel în calele adânci ale vaselor străine, apoi se răsuceau din nou pentru a coborî încet pe debarcader, cu o prudenţă de pisică, lăzile de brad cu utilaj pentru şantierul uzinei de tractoare. O lumină trandafirie, ca de cometă, ţâşnea din coşurile înalte ale uzinelor de silicaţi. Constelaţiile de pe şantierul hidrocentralei de pe Nipru, din Magnitogorsk şi din Stalingrad sclipeau. În nord, răsărise steaua uzinei "Putilovul Roşu", iar după ea se aprinseseră o mulţime de alte stele de mărimea întâi. Erau printre ele fabrici, combinate, centrale electrice, şantiere noi. Lumina întregul plan cincinal, lăsând în umbră, prin strălucirea lui, cerul vechi, pe care îl cunoscuseră egiptenii. Un tânăr care întârziase cu iubita lui la un club muncitoresc aprindea grăbit harta electrificată a planului cincinal şi i şoptea amorului său nestins: — Vezi luminiţa cea roşie? Acolo va fi uzina de combine din Siberia. Vom pleca acolo. Vrei? Şi iubita râdea încetişor, trăgându şi mâna dintr a lui. Noaptea, noaptea adâncă, noaptea neagră, după cum am mai spus, învăluia întreaga ţară. Monarhistul Hvorobiev visa un uriaş carnet sindical şi gemea în somn. În tren, pe un pat de sus, sforăia inginerul Talmudovski, care plecase de la Harkov la Rostov, atras de o leafă mai bună. Gentleman ii americani, care duceau în patria lor reţeta unui minunat samagon de grâu, se legănau uşor pe valurile largi ale Atlanticului. Vasisuali Lohankin se răsucea pe canapeaua sa, frecându se la locurile avariate. Bătrânul rebusist Siniţki ardea de pomană lumina, compunând pentru revista Alimentarea cu apă un labirint cu tema: "Unde este preşedintele acestei adunări generale a muncitorilor şi funcţionarilor, veniţi la alegerile comitetului sindical al staţiei locale de pompare?" xxxxxxxxxx ”În oraş nu exista însă un sector particular, şi fraţii luară masa în grădina de vară a unei cooperative, unde afişe speciale aduceau la cunoştinţa cetăţenilor o ultimă inovaţie arbatoviană în domeniul alimentaţiei publice: VINDEM BERE NUMAI SINDICALIŞTILOR” xxxxxxxxxxxxx ”În 1915, micul burghez Saşa Koreiko era un trântor în vârstă de douăzeci şi trei de ani, unul dintre aceia care pe bună drep¬tate sunt numiţi liceeni în retragere. Nu terminase liceul real, n avea nici o ocupaţie, se învârtea pe bulevarde şi mânca la părinţi. De serviciul militar îl scăpase un unchi, funcţionar la comenduire şi de aceea asculta fără să tremure carnea pe el ţipetele unui vânzător de ziare pe jumătate nebun care repeta: — Ultimele telegrame! Ai noştri înaintează! Bogdaproste! Mulţi morţi şi răniţi! Bogdaproste! Pe vremea aceea, Saşa Koreiko îşi închipuia viitorul cam în felul următor: merge pe stradă şi, deodată, lângă un burlan presărat cu stele de zinc, chiar lipit de zid, se găseşte un portofel vişiniu, care scârţâie ca o şa. Portofelul e plin de bani: 2 500 de ruble... Ei, şi după asta cuşma pe o ureche şi să fim noi sănătoşi!... Se gândea la lucrul acesta atât de des, încât parcă şi vedea cum găseşte banii, ba ştia şi cu precizie unde îi va găsi: pe strada Poltavskaia Pobeda, la colţul acela asfaltat, lângă burlanul cu steluţe. Acolo, dedesubt, lângă un muc strivit cu piciorul, zace el, binefăcătorul din piele, acoperit puţin cu flori uscate de salcâm. Saşa trecea în fiecare zi pe strada Poltavskaia Pobeda, dar spre marea lui mirare nu găsea portofelul. Scormonea gunoiul cu bastonaşul său de licean şi se uita cu o mutră stupidă la plăcuţa smălţuită de pe uşa de la intrarea principală: "I. M. Soloveiski — Inspector fiscal." Şi Saşa se ducea năucit acasă, se trântea pe o canapea roşie de pluş şi se gândea la bogăţie, asurzit de bătăile inimii şi ale pulsului, bătăi repezi, furioase parcă şi nerăbdătoare. Revoluţia din 1917 îl alungă pe Koreiko de pe canapeaua de pluş.”

În atenția mărțișoritoare a premierului Ungureanu!

Cei dintâi ghiocei ieșiți de sub candoarea imaculată a debutului de martie 2004 au trimis, atunci, în toate cutiile poștale, prin grija primului-ministru al patriei următoarele gânduri de prețuire față de femeile române:

Aspirinele SMURD și jumătatea de adevăr a lui Ponta

”Dacă faci o lege pe un principiu, atunci îl aplici la toată lumea. Nu poţi să faci o lege în care să scoţi excepţii, să nu fie nici domnul Ungureanu, nici domnul Meleşcanu, nici domnul Boc, dar hai să fie Macovei", observă cu jumătate de justețe Victor Ponta. Ceea ce însă lipsește din diagnosticul său se regăsește în cocoașa lui Ion Iliescu. Anume că această lege ar fi fost cu adevărat necesară imediat după 1989, când Ion Iliescu a blocat-o cu mânie proletară și a resuscitat tot ce a fost eșalon doi din PCR și Securitate. Cât privește actualitatea unei asemenea legi, mă tem că eficiența ei se poate asemui cu rolul unei aspirine în echipajele SMURD.

De ce NU am candidat la Președinția Senatului UVT

După alegerile pentru Senatul Universității de Vest am fost sunat de câțiva colegi sau prieteni din Universitate care mi-au spus că, de acum înainte, eram dator să candidez la funcția de Președinte al Senatului. Obținusem 452 de voturi din 559 de voturi exprimate și eram, cum se spune, în pole position. Sigur că o asemenea popularitate obligă, însă nu e totul. Sau nu e neapărat și un diagnostic sau un pașaport pentru o asemenea postură. În cazul meu, acum, de pildă nu e. Și am să enumăr cele 5 motive pentru care nu mi-am depus candidatura la președenția Senatului: 1. Nu sunt potrivit. 2. Nu sunt îndeajuns de competent. 3. Nu am experiența necesară. 4. Nu asta așteaptă de la mine cei care m-au votat! 5. Din experiența mea de director știu ce greu e să împarți sărăcia și nemulțumirea! În fraze mai dezvoltate, nu sunt eu persoana cea mai potrivită, fiindcă, din perspectiva funcției mele de director al Muzeului de Artă, o nouă căftăneală, chiar așa onorifică cum e, ar fi sunat, ”ca dracu”. Dacă o persoană cu statutul meu social ar fi candidat la o asemenea funcție, la rându-mi aș fi gândit că suferă de ”complexul Eugen Simion”, eternul prezident al tuturor comitetelor și comițiilor. Deși președintele Senatului este o funcție doar de reprezentare și, conform Art. 208 (2) din Legea Educației, ”conduce şedinţele senatului universitar şi reprezintă senatul universitar în raporturile cu rectorul”, e de observat că nu e tocmai floare la ureche să reprezinți Senatul din perspectiva unor, adesea, insolubile și toxice probleme. Fiindcă sunt nou în Senat, nu cred că mă plasez cel mai bine într-o asemenea poziție. Nu am făcut parte din niciun grup de influență și nici nu am în beci cadavrul cuiva pentru a fi un exemplar de haită, așa cum prea adesea se întâmplă aici. Așa că vă rog să adăugați încă o gravă deficiență: naivitatea. Ceea ce nu face neapărat bine la ten!!! Câtiva dintre colegi m-au asmuțit spre candidatură spunându-mi că, în fine, ”vom avea și noi omul nostru”. Alt diagnostic greșit: nu sunt omul nimănui! Nici în CNADTCU, atunci când s-au respins două teze penibile de la UVT, nu am sărit în apărarea celor în ofsaid fiindcă nu eram acolo în calitatea de membru al vreunei galerii de fotbal, ci în calitatea mea de intelectual. Sper! Nici nu am dat și nici nu dau telefoane fostului ministru Funeriu pentru a pune pile cuiva. Sunt omul facultății mele doar pentru ca asupra ei să nu exercite tot soiul de presiuni și abuzuri, așa cum s-a întâmplat în ultimii 7 ani! Așadar, cred că sunt mai folositor facultății mele nu în postura de președinte, ci în cea de gură mare. La un moment dat, unii dintre universitari mi-au sugerat să candidez la președinția Senatului împotriva fostului rector, Dl. Prof. dr. Ioan Talpoș. Acest lucru este cu atât mai puțin o miză pentru mine! Domnia sa, iată, este singurul candidat care și-a depus candidatura! Profit de faptul că Prof. dr. Ioan Talpoș e, concomitent, și Rector, și senator, pentru a-i reaminti o mai veche și enervantă curiozitate de-a mea. În virtutea Legii 544, anul trecut în vară i-am adresat o cerere scrisă pentru a afla cât NE-a costat conferința Principelui Radu Duda. Fiindcă, până astăzi nu mi-a răspuns!

O propunere legislativă din Republica Nașiotă Română: Declarația de nășit!

Instituția Nășitului în România e una cu mult mai importantă decât pare. Că este vorba despre nășitul de buric sau nășitul de cununie, asta nu prea are mare importanță. De la oameni politici, la șefi de poliție, șefi sau înalți ofițeri din servicii, prefecți, judecători sau decidenți din diverse domenii, ne trezim că prea mulți sunt nași ai unor indivizi din lumea interlopă, bandiți, mafioți sau inși din lumea afacerilor subterane. Astfel că, în calitatea mea de cetățean al Republicii Nașiote România, mă văd nevoit să cer tuturor celor care se află în serviciul public, să declare și cantitatea de FB și FC/NB și FC (Nași de Botez și Nași de Cununie, respectiv Nași de B. și Nași de C.). O asemenea informație e mult mai valoroasă decât pare la prima vedere, fiindcă are o exacitate mai accentuată cu privire la cinstea sau integritatea celor în cauză. Sigur, dacă se poate, să se treacă și sumele oferite sau primite în momentul rostirii celebrei formule, de altfel inexacte în România, ”De la mine puțin, de la Dumnezeu, mai mult!”

Senzațional: Giovani Becali e adevăratul conte de Sighetu Marmației!

Da, domle! Ăsta-i Giovani Becali, Don Giovani fără frică! Așa se face cu nesimțiții ăștia de judecători care au tupeul să se ia de cei mai mari procuratori ai neamului românesc din iarba arenelor. (Oare am scris bine: procurator sau procuror?) Da, de la paharul de apă aruncat de tribunabilul Vadim în moaca executorului judecătoresc nu m-am simțit mai bine. (Oare am scris bine: tribun sau tribunabil?)Ei și ce că Don Giovani e mai nervos și explodează în serie? Păi la Sighet nu s-au petrecut explozii în serie fiindcă n-au știu ăia să oprească gazul firmei consilierului de Sorin Oprescu? (Oare am scris bine: să oprească sau să Oprescu?) În fine, o să vină Becaliii la putere și o să vedem noi ce zeghe de Alain Delon o să purtăm, vară-iarnă. Apropo, de ieri, avocatul lui Giovani a propus Academiei Române, cu amabilitate, să se scrie football și să se pronunțe chiar futbol.

Premiul "Petre Stoica" pentru 2011 - Dorin Tudoran

Premiul „Petre Stoica” pentru poezie, ediţia 2011, instituit de Fundația PAX 21 Timișoara, a fost acordat scriitorului Dorin Tudoran, în cadrul unei ceremonii organizate vineri 17 februarie a.c., la Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timişoara. Premiul se acordă, pentru întreaga activitate poetică, scriitorilor de referință ai literaturii române, personalități care, într-un anumit moment al vieții, au fost în apropierea poetului și traducătorului Petre Stoica. Despre personalitatea complexă a laureatului, atât în domeniul literaturii, cât şi în câmpul angajării civice, au vorbit domnii Cornel Ungureanu – Preşedintele Filialei Timisoara a USR, Petru Ştefea – preşedintele Fundaţiei PAX 21,

şi Şerban Foarţă. Prezenţa la Timişoara a lui Dorin Tudoran a fost marcată şi de spectacolul “X milimetri din Y kilometri”, în regia Gianinei Cărbunariu, găzduit de Teatrul Maghiar din Timişoara, în seara aceleaşi zile. Dramatizarea are la bază documente din dosarul de securitate al lui Dorin Tudoran, apărut la Editura Polirom, sub titlul “Eu, fiul lor – dosar de securitate” în anul 2010. Dorin Tudoran este al doilea laureat al acestui premiu, instituit de Fundaţia PAX 21 din Timişoara, după dispariţia poetului Petre Stoica, plecat la Poezie în 21 martie 2009. Primul laureat al premiului a fost scriitorul Şerban Foarţă.

Petre Stoica, la 81

Azi, Petre Stoica împlinește, în Poezie, 81 de ani! Evident că ne gândim la el, nu numai fiindcă este un mare poet! Așadar, de Ziua lui, un text cu titlul minunat: Sfaturi pentru cei care vor să își schimbe modul de viață. Taie-ți unghiile ca în nopțile de germinație să nu zgârii chipul soției// dacă suferi de podagră așteaptă revizuirea manualelor de botanică// fierbe ceai de sunătoare pentru orele când sosesc în vizită fantomele// retează capul curcanului ca acest mareșal senil să nu mai întreprindă niciodată nimic// construiește-ți un sicriu cu motor să poți ajunge la înhumare în condiții optime// fii familiar cu viespile care te înțeapă și nu le fura dreptul la opțiune// sparge oglinzile moștenite întrucât în adâncul lor viermuiesc imagini meschine// pe drumul încercării înfrățește-te cu morile de vânt ele croșetează și iarna// în fața îndepărtării fii curajos există ceritutdini și în burta rechinilor// în toate împrejurările vieții consideră mărarul drept plantă universală// nu te lăsa la cheremul lămpii cu acetilenă și golește-ți singur buzunarele// descalță-te fără teamă și dansează polca pe covorul de mărăcini// adună ban cu ban și plin de încredere cumpără operele mele complete// ascultă-mi sfaturile cu înflăcărarea specifică plopilor în vânt// iar încântătoarea ta trădare să aibă loc pe vreme de ploaie autentică.

Cum scap în caz de tulburări grave. Planul lui Mircea Pora!

Draga M., Conform planului XM/4b,vei părăsi orașul la caz de tulburare, prin Porta Vittoria (noul nume al ieșirii spre Ghiroda), mascat în gugulan, într-un car cu mere. Jumătate din mere false, căci mai părăsește unul orașul tot ca și gugulan fiind nevoie de ceva mere bune și pentru el. După Recaș rămâi cu un singur cal, cel orb. La provocări culturale nu răspunzi peste nivelul revistei unde ai lucrat. Intrebat dacă la Topolovăț s-a născut un mare scriitor, aplici formula "mukles". Dacă se pune presiune, îl livrezi pe Boldureanu, fără a și spune ca l-ai citit. In rubricile tale de valorizare, după cele spuse mai sus, plus merite literare mari, mă treci de la f. inteligent la sclipitor, scris cu S mare și semn de exclamare la urmă! Sunt alături de tine, Doktor drag, Doktor prețuit. Mircea Pora

3 întrebări de cod galben-portocaliu

1. Cine sunt patronii firmelor cu care Primăria Timișoara are contracte de dezăpezire? 2. De câți ani au aceste contracte? 3. Care sunt clauzele prin care s-au prelungit acele contracte?

De ce campania de strângere a ajutoarelor pentru înzăpeziți e doar o fiță de imagine

Realitatea TV stă cam prost cu audiența, fiind cu mult devansată de sora vitregă România TV. Așa că și-a suflecat mâinile și a lansat campania ”În Realitate ești mai bun”, în colaborare cu MNAp. Frumoasă inițiativă, veți spune pe drept cuvânt! Numai că, după firescul oftat de solidaritate, aveți o secundă să vă întrebați dacă un astfel de gest e oportun chiar acum. Problema celor sinistrați nu e că nu au bani de mâncare, ci că mâncarea nu ajunge acolo. Problema lor nu e că nu au haine, ci că toate căile de comunicare cu civilizația au fost întrerupte. Așadar, dacă alimentele vor putea ajunge acolo, de ce să nu poată ajunge și mașinile ce fac aprovizionarea cu alimente? De fapt, mesajul subliminal pe care o asemenea campanie îl transmite e că actuala guvernare e depășită de situație și că, dacă nu ar fi oamenii de rând, praful (zăpada) s-ar alege de tot. Problemele cu adevărat complicate, situațiile de colectivități sinistrate și catastrofă se vor ivi odată cu topirea zăpezilor, când pagubele vor fi devastatoare, iar solidaritatea românilor va fi nu doar cerută, ci și imperativ necesară.

sCrinul Negru

Fiindcă bănuiți la cine mă refer în titlu, am să vă îndemn la o rememorare a romanului Scrinul negru, de G. Călinescu. Fragmentul poate fi și o parabolă a felului în care se pot crea noi alianțe sau, desigur, desface vechi logodne. "In aceasta epoca se petrecu intamplarea ce dadu motiv de comentarii tuturor saloanelor aristocratice. Intr-o zi, Gavrilcea se prezenta impreuna cu sase camarazi inaintea lui Antoine Hangerliu la Pipera. Venise cu toata garda sa, insa ceilalti asteptau jos in masini. Antoine, timid din fire, privi speriat pe tinerii in camasi cafenii si cu revolvere la brau, in frunte cu furunculosul lor sef, dealtfel afara din cale de elegant in limitele costumului paramilitar. - Carui fapt ii datorez, zise el pierit, onoarea vizitei dumneavoastra? Si le facu semn sa ia loc pe fotolii. Cei sase se asezara solid si cu o insolenta retinuta, Gavrilcea totdeauna ponderat pastra tot timpul modestia sa misterios poruncitoare si, in loc sa stea pe un fotoliu, se sui cu un sold pe marginea biroului de machetarie. - Camarade Hangerliu, spuse el fara urma de emotie, am venit sa va cer in casatorie pe sora dumneavoastra Meme. Antoine facu ochi mari. - Dar… incerca el sa raspunda ceva, insa vorbele-i murira in gura. - Va pun in vedere ca aceasta cerere a fost studiata atent la comandamentul nostru si are caracterul unei deciziuni politice irevocabile. - Eu nu sunt decat fratele ei, a hotari intr-o chestiune asa de insemnata… - Sunteti tutorele ei. - Care insa nu intelege sa abuzeze de calitatea sa. Sunteti sigur ca Meme v-ar accepta drept sot? - Absolut sigur! raspunse Gavrilcea, care, spre a da o ocupatie mainilor sale, scoase revolverul si-l arunca acrobatic in sus, prinzandu-l apoi in aer. - Imi veti ingadui, sper, propuse inspaimantat Antoine, sa consult pe sora-mea, sa cer avizul familiei. In cercurile noastre o casatorie urmeaza anumite reguli. -Voi reveni poimaine spre a discuta lucrul in detaliu! consimti Gavrilcea. Si iesira toti sase, facand, mai mult ironic, salutul roman."