Oarecum, și despre Pillow Book

O carte ciudată este Queeequeg, harponierul tatuat de pe vasul căpitanului Ahab. „Aceste tatuaje erau opera unui profet decedat pe insula lui: acela scrisese pe corpul lui Queequeg, cu ajutorul unor semne hieroglifice, o teorie întreagă despre cer şi pământ, un tratat mistic despre arta de a înţelege adevărul, aşa încât Queequeg era o enigmă de rezolvat, o lucrare minunată într-un singur volum; dar nici chiar el însuşi nu putea s-o citească, deşi inima îi bătea atât de aproape de ea; aceste mistere erau aşadar sortite să putrezească o dată cu pergamentul viu pe care fuseseră scrise şi să rămână nedescifrate până la sfârşit”.

Melville : „Ca tip de balenă in folio propun caşalotul; pentru in octavo — delfinul; pentru in duodecimo — marsuinul”

Respectați igiena lecturii!

Motto: „Eu cunosc districte întregi unde tinerii se prosternează în faţa cărţilor şi le sărută cu evlavie paginile” (Borges)

În Povestea vizirului regelui Iunan şi a medicului Ruian din O mie şi una de nopţi se istoriseşte cum, în oraşul Fars din ţara Rumannilor, trăia un rege, Iunan, neînchipuit de bogat, bolnav însă de o lepră fără leac.
Într-o bună zi, în oraşul regelui, soseşte un bătrân şi vestit medic, pe nume Ruian ce-i promite acestuia vindecarea.
Cu ajutorul unui mai din lemn regele bate mingea pe maidan timp în care leacul aflat pe mâner se împrăştie prin palmă în tot trupul. Pielea sa este din nou curată ca argintul neprihănit, iar medicul va cunoaşte din plin mărinimia regelui.
Covârşit cu daruri şi cu onoruri, va fi de îndată invidiat de curteni.
Unul din viziri îl învinuieşte că ar plănui moartea regelui.
Judecata lui ne poate pune pe gânduri: Dacă a reușit să îl vindece atât de ciudat, de ce nu ar putea să îl ucidă în același alt fel?
Ruian e chemat pentru a i se spune că va muri.
Înainte de a fi dat pe mîna gâdelui, Ruian cere îngăduinţa să-i dăruiască regelui o carte a cărţilor, din care, după ce-i va fi tăiat capul, citind într-un anume fel din ea, capul tăiat va răspunde la toate întrebările.
Nerăbdător, regele ia cartea şi începe să o răsfoiască.
Şi, pentru că foile erau lipite, duce degetul la gură și îl umezeşte cu salivă pentru a desprinde paginile misterioase.
Pe care nu scria nimic.
Moare pentru că acele pagini fuseseră otrăvite.

Cei ce se pedepseşte singur

Ieri, la 6, vernisa de la ICR. Cel ce se pedepseşte singur.
Ştefan Bertalan, Ion Grigorescu şi Florin Mitroi.
În regia lui Erwin Kessler, un fel de Hitchcock adolescent ce ne anunţă că e o expoziţie despre Urât.
Îmi zic în minte: Cam cum iei din şira spinării unui canceros probe pentru biopsie.
De fapt, nu doar despre comunism vine vorba, pictura fotografia, ci mai ales despre ce-am făcut cu noi După.
Înainte de vernisaj, Călărăşanu îmi povesteşte că atelierul lui a fost al lui Bertalan.
Şi că, pe uşa closetului, era scris de Berţi chiar aşa:
Aruncă-te în indiferenţă!

PS Şi dezacordul din titlu e o indiferență.

Românii, între Sodoma şi Govora

Ieri s-a confruntat homosexualitatea cu heterosexualitatea.
Spre deosebire de alţi ani, BOR a fost mult mai precaută.
Cum bine ştiţi, femeia nu prea are presă bună în creştinism, de fapt în religiile revelate.
E şi sursa concupiscenţei, a luxurei, ceea ce l-a determinat pe Dali să îşi imagineze Ispitirea Sf. Anton sub forma unor femei siliconate avant la lettre, ce stau cocoţate pe baldachinele unor elefanţi cu picioare de contemporane fotomodele anorexice.
Că veni vorba despre sexul frumos, la români, nu prea am zărit femei homo să îşi susţină cauza cu vehemenţa unor bărbaţi homosexuali de diverse coloraturi.
Ceea ce arată că lesbianismul e încă alcovizat. Sau poate discretizat şi de alte motive, mai profitabile.
Cât despre marşurile şi contramarşurile cu pricina, mi-am amintit, cu o oarecare mândrie naţională, de faimosul film Milk şi de problemele societăţii americane din anii 70-80.
Când homosexualii erau bătuţi, asasinaţi, persecutaţi de toxinele unei societăţi asfixiate într-un moralism neoprotestant.
(În treacăt fie spus, Milk mi se pare un film scrâşnit şi lipsit de tremelo interior, despre un lider politic gay interpretat pofticios de Sean Penn.)
Experienţa românească şi din acest domeniu arată că la noi pilda cetăţilor Sodoma şi Gomora se transformă, turistic, în pilda cetăţilor Sodoma şi Govora.
Poate că mă înşel, dar cred că homosexualismul seamănă, din faţă, cu patriotismul.
Are farmec doar câtă vreme se exprimă cu discreţie şi se banalizează de îndată ce începe să fie răcnit(ă) şi profesat(ă).

PS Poate că mulţi dintre noi, bărbații, suntem homosexuali şi nu ştim! Homosexuali perverşi, fireşte, fiindcă ne plac femeile!

La Suveran: Gaudeamus!

De dimineață, la Universitate, pentru ceremonia decernării titlului de DHC Regelui Mihai.
Ajung în același timp cu suita regală, dar nu trec dincolo de barieră din respect și pentru de pilotul de automobile în care monarhul s-a refugiat după 1947.
În Aula Magna, puhoi de lume.
La 10 fix, Rectorul intră cu Regele.
Discurs de primire elegant, sobru și sincer.
Laudatio e susținută de Victor. Îmi plac accentele ce reliefează în persoana tânărului rege din 1944 un fel de reparație morală în fața vicleniei istoriei.
Urmează discursul Majestății Sale.
Clar, limpede, răspicat, suveran.
Ultimul cuvânt, România, aproape că îi sugrumă vocea din cauza emoției.
Aplaudăm mult, ca și cum am fi vrut să comprimăm între palmele noastre 4 decenii de absență din Țară a celui ce acum ne vorbește.
Mă tem că între noi, cei din sală, și El stă o umbră de netrecut.
Roșie.


PS Atunci când Profesorul Eugen Todoran, primul rector de după 89 al Universității, a renumit Universitatea de Vest după titulatura din Decretul Regal din 1944, a avut parte de o furibundă împotrivire. Asta așa, în treacăt...

Semnătură și chip

* Nu doar românul, ci şi, în genere, omul de pretutindeni e născut scriitor-semnător. Scrie şi, mai ales, semnează pe unde apucă : pe copertele unor cărţi, pe ziduri de clădiri sau de peşteri, pe scoarţe de copaci, pe lemnul băncilor din parcuri sau amfiteatre, pe fesele proprii sau ale altora, pe asfalt, pe afişe, pe bani, pe etichete, pe caroserii, pe vitrine, pe geamuri aburite și mișcătoare. De fapt, pe orice. Există o poftă imensă a Omului de a lăsa dovada trecerii sale prin acel loc, drept pentru care nu mai miră pe nimeni un asemenea gest. * Am găsit pe scândura paturilor din staţiuni de odihnă dovada că acolo au dormit şi Gicu, Ducu, Meri, Veti, Ramona ş.a.m.d. * Iar pe zidul din dreapta unui bancomat am citit că oricând o pot suna pe Leni dacă am nevoie de ea. Nu am sunat doar din cauza Lenii* E bine, e rău? * După câte ştiu, locul cu cele mai multe semnături din lume e casa Julietei din Verona, o casă pe ale cărei ziduri interioare s-au strâns poate milioane de semnături. De cupluri. Unele peste altele, într-o firească pasionalitate a încolăcirii literelor. Am amintit-o fiindcă mi se pare singurul loc în care semnăturile îşi justifică într-un fel prezenţa, fiind un soi de gaj, de legământ magic. În rest, cred asemenea gesturi sunt fie semnul unei benigne imaturităţi, fie al unei nebunii ce se cheamă paranoia. * Mai mult decât semnătura, a devenit de mult o practică prezenţa imaginii Cuiva acolo nu te-ai aştepta. Asta într-un soi de idolatrie mai mult sau mai puţin recentă. * Cine nu îşi aminteşte de nebunia eternelor portrete ale secretarului general plasate peste tot. Chiar şi acolo unde te-ai fi aşteptat mai puţin, cum ar fi în centrul unei vitrine de la o expoziţie chinologică!* Sau, ca să dau şi un exemplu din aria culturii, să ne amintim că Dali a eternizat chipul soţiei sale, Gala, pictând-o numai şi numai pe ea. Chiar şi atunci când a reprezentat-o pe Fecioara Maria! Blasfemie sau nebunie? Poate amândouă deodată. * Ca un amănunt juridic ciudat, în antichitatea romană, contractele juridice care nu se putea semna în prezenţa unui reprezentat al Împăratului, aveau valabilitate numai dacă erau parafate sub portretul oficial al acestuia!

Elena: Eurovision și euroviziuni ceaușiste

După ce presa britanică a emis ipoteza că românca Elena a făcut play back la Eurovision, eu am înțeles imediat ce vroiau ei să spună: că România, românii fac play back din 89 încoace cu prilejul oricărui cuvânt rostit sau cântat în spațiul public.
Iar paranoia pe care se cațără întrebarea ”De ce taman noi?”, are o singură explicație: confuzia.
Ce seamănă izbitor cu o greșeală de tipar din vremurile trecute, când Andreas Papandreu, președintele Republicii Elene, apărea scris în ”Scânteia” „Președintele Republicii Elena”.
Elena Ceaușescu, evident.

Sâmbătă, Noaptea Muzeelor a început ziua

MArT - Muzeul de Artă Timişoara pentru rebusiştii din provincie - a primit, sâmbătă, peste 1000 de vizitatori.
Unii veniţi să o vadă prima oară pe Cleopatra, alţii să audă cum ticăie ceasurile ţărăneşti din sec 19, alţii, la un spectacol de trupă Auăleu sau, pur şi simplu, pentru Muzeu.
Consecinţe:
1. peste 1000 de ambasadori ad-hoc ai Palatului Baroc.
2. o creştere a umidităţii în sălile Muzeului, ce a necesitat o pauză de juma de oră.
3. completarea numelui trupei Auăleu, teatru de garaj şi curte.
Revin cu noi date despre Cleopatra.

Târg de carte n-are parte

15 mai!
Ați depus declarațiile fiscale de venit?
Dar declarațiile de plecat?
Declarațiile de plecat, pentru mine, reprezintă cota de salivă pe care o las pe buzele unei cărți.
Buzele unei cărți se numesc pagini.
Le sărut cu o mecanică salivară ce face cocktail din sastisire și fericire.
Așa că Târgul de Carte din Piața Unirii e, pentru mine, o declarație fiscală.
Unde, cu 5 lei, am hăpăit Un cuib de nobili de Tugheniev, Manechinele lui Bruno Schultz, Rătăcit în casa oglinzilor al lui John Barth sau Lighioane și supralighioane, de Saki.
Ce mă mai tem că unele Capodopere pot deveni Cărți ale Străzii!

Tabăra de la Castel. Huniade, evident.

Ieri, odată cu ploaia, s-a încheiat şi Tabăra de sculptură în lemn.
Tabăra, prima de felul ăsta din anii 80 încoace, are o istorie. În esenţă de lemn exotic.
Acum doi ani, împreună cu Costi Ostaficiuc am tot plănuit o tabără de sculptură la Muzeul Satului.
Era prea departe şi prea ferită de ochii lumii.
Ştefan Călărăşanu a venit cu ideea unei tabere de sculptură în lemn. Zis şi făcut.
Soarta a vrut ca, la finele lui 2008, să îl întâlnesc pe Lucian Perescu, un navetist. Între Timişoara şi Bolivia. Unde luase în folosinţă hectăraie de pădure amazoniană.
Aşa că primul slogan al campaniei de promovare a parchetului exotic s-a născut rapid:
Anzi în Timişoara, mâine-n toată ţara.
Am făcut o şedinţă foto la Ştefan acasă, ne-am tot văzut şi Lucian l-a cooptat în echipă şi pe Andi Herczeg.
Ştefan i-a invitat pe Maxim Dumitraş, pe Aurel Vlad, pe Ilarion Voinea şi pe George Zărnescu. Ordinea e alfabetică.
Trei săptămâni de lucru pe platoul din faţa hotelului Central.
Cu seri la Ştefan la atelier, la Andi acasă (ce Casă!!!), la Enoteca sau La Domul lui Antonio.
(Bachus a vrut să se deschidă, la vremea taberei, şi Enoteca de pe Eugeniu de Savoya, aşa că lemnul exotic avea acum şi buchet.)
Când ai artişti mari şi vii în fibra lor de fiece zi, te poţi baza că iese totul de dragul artei.

Dacă vreţi să vedeţi, mergeţi la
http://whitenoise4ever.blogspot.com/2009/05/nu-doar-5-poze-si-un-vers.html

Marinela Ciocotișan vorbește cu tinerii morți din județul Olt

La OTV, marți seara, ce titlu!
Ca și cum oltenii postumi nelumiți ar fi mai locvace.
Ca și cum tinerii morți dobrogeni ar fi mai bronzați.
Ca și cum tinerii morți argeșeni și-ar fi falsificat permisele auto postmortem.
Lazarus, un nume destinat învierii din morți, dezgropa din afacerile ÎPS Teodosie pe Kanal D.
Hotărât lucru, Dan Diaconescu are un umor mortal.

Ardeleni și regățeni - 8 reliefuri distincte

Mă uit la emisiunea Guvernatorului și mă întreb, la rându-mi, ce ne separă.
1. Un ardelean care nu ar mai fi fost Guvernator și-ar fi intitulat emisiunea chiar dimpotrivă!
2. Munții Carpați.
3. Cartea Funciară.
4. Șpaisul, cămara adică.
5. Eternitatea Porcului. De un an în Ardeal, cea de o săptămână în Câmpia Română.
6. Arhitectura closetului: minimalistă, spre 2 bețe în Regat; căbănuță cu groapă.
6. Corurile.
7. 1 Decembrie.

Imnul Regal

Traiască Regele
În pace si onor
De ţară iubitor
Şi-apărător de ţară.

Fie Domn glorios
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
În război.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte,
Susţine cu a ta mână
Coroana Română!

Traiască Patria
Cât soarele ceresc,
Rai vesel pământesc
Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit
De nevoi,
Fie-n veci locuit
De eroi.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână
Pe Ţara Română!


Versuri: Vasile Alecsandri
Muzica: E. Hubsch


Se poate asculta doar pe un site adresat mai ales copiilor. România e mereu ba copilărească, ba infantilă!
http://www.trilulilu.ro/adrian2007mihai/97bba1c236e3d5

Europa: boala vacii nebune și a taurului amoros

Nu vreau să fiu prea sceptic, dar mă tem că nu știm cum va fi în Uniunea Europeană. Așa, ca opinie personală, cred că un lucru e sigur. Că suntem în consonanță cu etimologia numelui: mergem spre apus.
Chiar daca Europa are o etimologie controversată, unii atribuîndu-i o origine semitică, alții una celtică sau grecească, majoritatea lingviștilor cred că Europa vîne de la semiticul „ereb”, adica ”apus”.
Fiindcă nu au înțeles prea bine cuvântul ereb, grecii au spus Europe, adica „cea cu ochii mari”. Numele numele apare pentru prima dată în mitologia greacă.
Cea mai cunoscuta legendă face din Europa una dintre multele viclenii amoroase ale nesățiosului Zeus.
Europa, fiica regelui Tyrului, este rapita de Zeus sub formă de taur și dusă în Creta unde va da naștere unei glorioase dinastii. (Ca un amanunt pentru timișorenii iubitori de muzica rock, Europa era sora lui Phoenix, întemeietorul Phoeniciei, dar asta e o alta problema.)
Povestea cu taurul nebunatic ce o răpește pe nimfa Europa mie îmi aduce aminte de isteria bolii vacii nebune ce a cuprins, de data asta, întreg continentul european în urma cu câțiva ani.
De ce spun întreg continentul? Fiindcă, pentru lumea străveche, Europa, continentul Europa nu însemna decât partea lui sudica, însorită. Nordul Europei era cuprins în cețuri și un loc misterios. C
Cu Europa ca întreg avem o problemă până în prezentul apropiat.
Înainte de 89, Europa însemna Europa Occidentală. Exact că în etimologia cuvântului. Din această perspectiva, sunt din nou cârcotaș, că să mă exprim așa.
Am auzit de nenumărate ori exprimări de felul „România are o orientare net proeuropeană și occidentală”.
Dacă ne gândim că a se orienta înseamna a se îndrepta spre orient, răsarit, atunci e destul de greu de explicat cum România se orientează spre Apus!

Guru bate cura

Yoghinii lui Bivolaru se află, de ieri, la Băile Herculane.
Spirale, meditații, sex, cură de pipi.
Vă mai amintiți desigur că în toiul Scandalului Bivolaru, românii au aflat că, spre deosebire de politică şi afaceri, unde se mănâncă numai rahat, în yoga se bea mai ales pipi.
Fiindcă Bivolaru este gurul de necontestat, deopotrivă al mişcării şi al curei de urină, putem adapta cu graţie vechiul proverb în forma „Guru bate cura”.
Dacă ai curiozitatea să mergi pe site-ul MISA ai parte de toate : de spiritualitate vedică, de creştinism, de reîncarnări, de sex, adică de tantra, antisemitism și sudălmi la adresa masoneriei.
Personal, nu înţeleg un amănunt poate mai puţin important : dacă Gregorian Bivolaru îi spală atât de bine la cap pe adepţii lui, el de ce nu se spală pe cap măcar atunci când apare în poze?

Luni, marți, cu dl Livius Ciocârlie

Luni dimineața, la 7, am fost la gară să îi iau pe domnul și doamna Ciocârlie.
Vin pentru expoziția Cotoșman de la Arad.
Mergem la hotel, la Excelsior, îi las să se odihnească și, la 9 jumate îl duc pe Domnul Livius Ciocârlie la Pădurea Verde, la Cardiologie.
De câte ori revine la Timișoara trece pe la doctorul Lucian Petrescu să îi vadă inima.
Primesc în dar Cu dinții de lână.
Nu-i spun că am citit-o cam până la anul 1980, când am plecat din Timișoara pentru câțiva ani la Gătaia.
Lunea trece repede, ca o reclamă de reamintire la telefonia mobilă.
Marți sun la hotel fiindcă aș vrea să prânzim împreună.
Am noroc și, la 3, prânzim în regim de urgență.
În drum spre Arad, vorbim câte în lună și stele, dar mai ales despre anii din carte.
Ne amuzăm, acum, de reprezentația cu Răceala lui Marin Sorescu.
Ioan T. Morar îl imita pe Ceaușescu și pe Păunescu, iar eu întrebam unde e Goma atunci când, chipurile, scăpam o gumă de șters din mână.
Așa că, după ce am dat o reluare cu ușile închise, doar pentru partinicii Universității de Vest, am pus în scenă Decebal, de Mihai Eminescu.
La pupitrul executiv: Livius Ciocârlie și Marcel Pop Corniș.
Ajungem la Arad după niște rătăciri prin anii 60, la vechiu sediu.
La Muzeu, lume multă, spațiu minunat.
Domnul Profesor Ciocârlie e emoționat și vorbește strâns, esențializat despre Roman Cotoșman.
Spune că, pentru Roman Cotoșman, ar veni de oriunde.
Vreme de vreo zece minute stăm aplecați peste gândul lui Cotoșman, așa cum stă trupul stângaci peste umbră.

Nicu Gheară și originea extraterestră a gripei porcești

Ce bine era pe vremea când gripa era aviară. Avea un sens, fiindcă gripă vine de la franțuzescul ”grippe”, „gheară”.
Atenție, nu este vorba despre nașul lui Adrian Mutu, celebrul Nicu Gheară, ci de gheara ce te poate zgâria sau apuca. Așadar, a fi gripat înseamna a fi atins, zgâriat de o gheară.
Copitat, cum ar veni după noua origine a gripei mexicane.
Germanii, italienii și englezii sau americanii îi spun gripei ”influenza”.
Stramoșii lor credeau că gripa, ”influenza”, vine de la zei, de sus, din cer, din stele, asemenea unui flux ce influențează activitatea oamenilor.
Aşadar, aveţi grijă să nu fiţi influenţati zilele astea, iar dacă aţi prins vreun virus gripal, fiţi convinşi că aţi devenit o persoană influentă.
Apropo, ce îmi place mie la englezi e și faptul că un porc viu se cheamă cu totul altfel decât unul mort.

Ce zi!

Pe la 11, ajung la Tabăra de sculptură din spatele Castelului Huniade.
La Castel a devenit, prin voia lui Ștefan Călărășanu, La Costel.
De lunea trecută, taie la trunchiuri din greu Aurel Vlad (București), Ilarion Voinea (Cluj), Maxim Dumitraș (Sângeorz Băi), Gheorghe Zărnescu (Bacău) și, evident, Ștefan (loco).
După o săptămână de lucru, lemnele încep să se înfrumusețeze accelerat.
Înainte de ora 1, ajung la Jimbolia: e parastasul de 6 săptămâni al lui Petre Stoica.
În afară de familie, Caba, un profesor și cu mine. Mașina preotului e un BMW cu un număr tâlcuit: 32 AVA. În aramaică, avva înseamnă ”părinte”.
Radu, fiul lui Petre, îmi povestește mult despre tatăl lui. Cum era trimis, copil fiind, să cumpere vodcă și vin pentru Nichita, Modest Morariu sau Grigore Hagiu.
Revin la Timișoara după 4, fiindcă la 7, trebuie să vorbesc la ceremonia decernării Premiului Europa Teatrului Național Timișoara.
De fapt, e un spectacol premiat: Boala familiei m, de Fausto Paravidino, în regia lui Radu Afrim.
Ada Hausvater m-a rugat să vorbesc despre europeneitatea Timișoarei.
M-am gândit la numele eroilor ei întemeietori: Eugeniu de Savoya și Florimund de Mercy.
Eugen, ”bine născut”, politicos. Merci, o reverență în fața Timișoarei.
Și Petre Stoica, un european de rasă. Un bănățan!
După, spectacolul.
Năucitor, patetic, pictural, acustic, tandru, caustic, răvășitor.

Micul e foarea de colț a electoratului pesedist

Luăm de pe grătar cuvântul ”mic”.
Oprim grătarele, așa cum am opri radioul, televizorul, un tanc.
Îl înnobilăm mitologic povestind despre Mici cu Muștar ca despre Castori și Pollux.
Îmi place să cred că Micul de 1 Mai e floarea de colț a electoratului pesedist.
Nu îmi place, în schimb, să folosesc scobitori pentru a ridica micii la buze.
Cred că sună bine expresii în care micul e mai puțin cunoscut:
Mici excepții.
Muc cel mic.
Mic întreprinzător.
Micul Paris.
Mic Dicționar Enciclopedic al Micilor.
1 Mai, o zi mititelică!