O dilemă în legătură cu Adrian Năstase

Se știe că Adrian Năstase a fost condamnat, azi, la 2 ani de închisoare cu executare. După cum, mai de demult, se știe că Brigitte Sfăt a executat o pedeapsă cu închisoare tot de doi ani. În aceste condiții, de dragul simetriei, dacă, după închisoare, Brigitte Sfăt spera să devină Doamna Năstase, ce speră să devină Adrian?

Un crez politic ciumpalacist: ”Ieși afară, javră ordinară!”

Una dintre revendicările cele mai importante ale protestelor antiputere se referă la demnitate. Și mie mi se pare că, adesea, puterea a arogantă și acționează în disprețul celor mulți. Avem o clasă politică cu mulți indivizi cărora li se potrivește ca o mănușă celebra formulă ”Ciocu mic! Acum noi suntem la putere!” Adăugați la asta și un limbaj manelizat, agresiv, primitiv, de care îmi e rușine. Oamenii așteaptă cu îndreptățire o nouă clasă politică. În cazul acesta, cum stăm la capitolul finețe, moralitate, demnitate în cazul unor ziceri de felul ”Ieși afară, javră ordinară!”, "Ăla mic și ăla chior și-au bătut joc de popor!"? Dar cel mai ciudat e atunci când un politician le folosește. Ce poate crede un om obișnuit atunci când, la finele mitingului de la Timișoara, Maria Grapini a încheiat cu îndemnul ”Ieși afară, javră ordinară!”? Că asta e noua clasă politică ce duduie la finețe și demnitate? Că așa vorbește o doamnă din industria ușoară? Eu cred că nu Maria Grapini a vorbit, ci a făcut play back pe un text ciumpalacist din coccisul lui Mircea Badea.

De ce ar trebui puțină cenzură pe net

Accelerarea sociologică din ultimii ani a pus în evidență o modificare, aș spune, radicală în ceea ce privește distribuția rolurilor în schimbul de informații. Dintre acestea, cea mai importantă este apariția emițătorului de mesaje mediatice prin intermediul internetului, de la cel care își dă cu presupusul, până la blogger-ul/blogărul. Spre deosebire de jurnalistul acreditat, cele două categorii de ”jurnaliști” nu au nicio responsabilitate etică, deontologică. În cele mai multe cazuri, nici identitate. Așa că aceștia au un curaj nebun, ”principii” extrem de clare, tăioase, contondente. Talazuri întregi de înjurături, insulte, calomnii se revarsă la cea mai mică nemulțumire. Unii sunt analfabeți, nebuni, canalii, alții te urăsc sau au o poliță de plătit, unii se plictisesc, poate că alții se distrează. Foarte puțini citesc și înțeleg ceea ce scrii. Un softicel cu o bază de date ce cuprinde cuvintele buruienoase ale limbii române nu ar strica pe net pentru a mai rafina comportamentul, dar și lexicul românilor prea flegmatici.

Baconschi are dreptate!

Să cităm cu exactitate de pe blogul ex-ministrului de externe: ”Anul care începe va fi crucial pentru România. Opțiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranță sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care muncește, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității.” Sau PDL-ul nu mai pricepe cuvintele și sensul demonstrațiilor violente sau Opoziția guvernează deja și românii nu știu!

Antiderapant sau antidemonstrant?

Agenția de presă și timpuri improbabile Iarnanuicavara transmite: ”În Bucureşti ninge de câteva ore! 41 de utilaje de deszăpezire sunt pregătite să intervină. Utilajele sunt în principalele intersecţii. A fost deja împrăştiat material antidemonstrant.”

De unde dracu o nouă clasă politică?

Un clasament evident al doleanțelor din piețele României arată cam așa: 1. Jos Băsescu!, 2. Jos Guvernul Boc, 3. Jos clasa politică! Puterea s-a grăbit să interpreteze că românii s-au scârbit de toată clasa politică și, ca atare, crede că e un protest la adresa ultimilor 20 de ani. În termeni morali, așa e, în termeni politici, situația e alta. Pentru necazurile din prezent, oamenii sunt nemulțumiți de cei ce conduc, nu de cei ce au condus. E ca la divorțul unui cuplu care e la, cel puțin, a doua căsătorie și, la divorț, nu se despart și de primul lor partener, ci doar de cel de pe acte. În plus, afirmația că opoziția nu e în stare să facă ceva mai bun e, la rându-i ei, șchioapă. Va face exact ce face și Boc. Am câteva argumente extrem de simple: nu Guvernul conduce, ci FMI-ul; legile promovate de PDL și atât de hulite de USL nu vor fi schimbate fiindcă avantajează pe cei de la cârmă; Uniunea Europeană nu numai că a impus, ci și monitorizează. Așadar, mâine USL vine la putere, dar, dacă nu va putea face nimic mai mult, lumea se răcorește din pedeaspa schimbării. Cât privește scârba față de clasa politică și așteptarea față de una nouă, cu aripi de înger pe spate, asta e cea mai mare gogomănie cu putință. Nu de oameni corecți și luminoși ducem lipsă. Nu cred că România stă mai prost la caractere decât, de pildă, Germania sau Franța. Oamenii de caracter sunt chemați și pot să facă treabă câtă vreme sistemul, întreg sistemul le e prielnic și are grijă, VEGHEAZĂ să nu devină, peste noapte, bandiți. Ceea ce mă îngrijorează puțin la cererile din stradă este absența unui deziderat fundamental - independența și corectitudinea Justiției. Independența ei nu e de ajuns, fiindcă inamovibilitatea unor judecători costă, ne costă milioane de euro la Curtea Europeană. Fără o Justiție corectă, bazată pe un mecanism riguros, după norme europene, cinstea, probitatea și dăruirea oricui pot fi distruse, batjocorite în câteva zile. În ceea ce privește apariția unor noi politicieni, asist, din păcate, la o reverie demnă de Frații Grimm. În momentul de față baronii politicii românești sunt stăpânii de sclavi ai aproape întregii populații. Ei decid angajări, condamnări, pedepsiri, concedieri, lichidări pe aproape toată suflarea electoratului, mai ales în mediul rural. Dacă, de pildă, PDL sau UNPR din toamnă dispar, majoritatea baronilor vor fi în ograda câștigătorilor. Fiindcă Avicola voturilor e în mâinile lor. Cum bine știți, și în PSD, și în PNL, și în PDL sau oriunde sunt oameni cu bani care pot cumpăra pe oricine, oricând și oricum. Kilogramul de carne de român nu e o marfă de bursă, ci un biet șoric la Măceleria Politicii.

Omul-mulțime de la 1895

Rândurile de mai jos au fost scrise în 1895 de Gustave LeBon, în celebra sa carte Psihologia maselor. E de reflectat, poate: Caracterisicile mulţimilor • Prima este că individul dintr-o mulţime capătă sentimentul unei puteri invincibile, ce îi permite să cedeze unor instincte pe care, izolat fiind, ar fi trebuie să şi le înfrȃneze. El va accepta cu at]t mai bucuros cu cȃt, mulţimea fiind anonimă, şi în consecinţă lipsită de răspundere, sentimentul responsabilităţii, care produce întotdeauna reţineri în indivizi, dispare cu desăvȃrşire. • a doua cauză este contagiunea mentală. Orice sentiment, orice act, este în cazul mulţimii atȃt de contagios, încȃt individu îşi jertfeşte cu cea mai mare uşurinţă interesul personal în favoarea interesului colectiv. • o a treia cauză şi de departe cea mai importantă, determină în indivizii dintr-o mulţime, caracteristici specifice, adesea absolut opuse celor ale individului izolat. Este vorba de sugestibilitate. Individul care face parte dintr-o mulţime nu mai este conştient de actele sale.(exp. cu hipnotizarea). Impulsivitatea, mobilitatea şi iritabilitatea mulţimilor- mulţimea – jucărie a tuturor stimulilor exteriori, este scalva impulsurilor primite. Individul izolat poate fi supus acelorasi stimuli ca omul mulţimii, dar cum raţiunea îi arată neajunsurile cedării, el nu va ceda. Acest fenomen se poate defini din punct de vedere fiziologic spunȃnd că individul izolat are aptitudinea de a-si domina reflexele, pe cȃnd mulţimii îi lipseşte această aptitudine. Premeditarea este cu totul străină mulţimilor. Ele pot străbate succesiv gama celor mai contradictorii sentimente, sub influenţa stimulilor de moment. Impulsurile primite sunt atȃt de imperioase încȃt interesul personal păleşte. Sugestibilitatea şi credulitatea mulţimilor - rătăcind mereu în zonele limită ale inconştienţei, supunȃndu-se tuturor sugestiilor, animate de o violenţă a sentimentelor proprie fiinţelor care nu pot apela la influenţele raţionale, lipsită de spirit cristic, mulţimea nu poate să manifeste decȃt o credulitate excesivă. Crearea de legende care circulă aşa de uşor în mulţimi, nu este doar rezultatul unei totale credulităţi, ci şi al deformaţiilor uluitoare pe care le suferă evenimentele în imaginaţia indivizilor adunaţi laolaltă. Văzut de mulţime, evenimentul cel mai simplu devine curȃnd un eveniment deformat. Mulţimea gȃndeşte în imagini, iar imaginea evocată evocă la rȃndul ei o altă serie de imagini, fără nicio legătură logică cu cea dintȃi. Putem trage concluzia că observaţiile colective sunt cele mai eronate dintre toate şi reprezintă, cel mai adesea, simpla iluzie a unui individ care i-a sugestionat, prin contagiune, pe toţi ceilalţi. Exagerare şi simplism în sentimente - mulţimile nu cunosc nici îndoiala nici nesiguranţa şi tind întotdeauna spre extreme. Sub acest aspect, ca şi sub multe altele, individul mulţimii se apropie de fiinţele primitive. Intoleranţa, autoritarismul şi conservatorismul mulţimilor - pentru mulţimi, autoritarismul şi intoleranţa reprezintă nişte sentimente foarte bine conturate, pe care le îndură cu aceeaşi uşurinţă cu care le practică. Mulţimile respectă forţa şi sunt prea puţin impresionate de bunătate, care e lesne luată drept o formă de slăbiciune. Simpatia lor nu s-a îndreptat niciodată către stăpȃnii generoşi, ci către tiranii care le-au dominat prin forţă. Lor le înalţă mulţimile întotdeauna, cele mai semeţe statui. Gata să se răzvrătească întotdeauna împotriva unei stăpȃniri slabe, mulţimea se pleacă slugarnic în faţa unei stăpȃniri puternice. Totodată, mulţimile sunt ostile din instinct schimbărilor şi progresului. Moralitatea indivizilor - poate în funcţie de sugestii, să fie sau mult mai joasă, sau mult mai înaltă decȃt cea a indivizilor care o alcătuiesc. Rareori interesul personal constituie un mobil puternic pentru mulţimi, pe cȃnd el e mobilul aproape exclusiv al individului izolat. Mulţimile care fac greve, le fac mai degrabă ca să se supună uni consemn, decȃt ca să obţină o mărire de salariu. Impulsivitatea, sugestibilitatea, credulitatea, simplismul sentimenelor, intoleranța și autoritarismul multimilor sunt doar câteva din caractersiticile generale și usor observabile ale unei multimi psihologice. Se știe că un individ izolat își poate controla reacțiile în cele mai multe situații însă o mulțime este complet lipsită de acest control, ea acționând sub forța impulsului. Ca și salbaticul, ea nu admite obstacol între dorință și realizarea dorinței, cu atât mai puțin cu cât numărul îi dă sentimentul unei puteri irezistibile. Nefiind apte de gândire, mulțimile psihologice prezintă o sugestibilitate și credulitate excesivă, prima sugestie formulată ce convine intereselor mulțimii fiind imediat acceptată prin contagiune de catre toti membrii ei, chiar și în cazul în care, ca individ izolat, nu ar fi fost de acord cu respectiva idee. Individul în starea de mulțime se apropie de oamenii primitivi, astfel ca percepe lucrurile în cel mai simplist mod. El gândește numai prin imagini și poate fi impresionat numai prin imagini. De aceea, exagerarea, afirmarea, repetarea, fără a încerca vreodată să demonstreze ceva cu ajutorul raționamentului sunt procedeele cel mai des folosite de către cei care știu să controleze o mulțime. Conducatorul mulțimilor, cel fără de care o mulțime nu ar exista, este un om cu o voință puternică, dintre cei mai nevrotici, anxioși, un semialienat ce se află în pragul disperării.

Cum să se poarte jandarmii: cu reținere sau cu rețineri?

Ipocrizie e nickname-ul Puterii și al Opoziției. Puterea e avantajată de vandalismul și barbaria de seara trecută fiindcă toate acestea transformă protestele în altceva. Opoziția se face că îndeamnă la calm și proteste pașnice, însă își freacă mâinile de satisfacție că lumea și-a pierdut răbdarea față de actuala stare de fapt. De fapt, fiecare protestează pentru ceva: oamenii de rând - fiindcă sunt săraci și nenorociți; revoluționarii, fiindcă și-au pierdut unele avantaje; tinerii - fiindcă sunt total dezorientați și nu au niciun viitor; ultrașii - fiindcă au de reglat ceva cu jandarmii și au nevoie de adrenalină; peneliștii - fiindcă vor Putere cu bani; pesediști - fiindcă vor bani cu Putere; șmecherii din toate partidele - fiindcă fie au procese, fie sunt în faliment, fie nu mai pot fura; fraierii - fiindcă trebuie să fie și ei acolo ca să țipe împotriva a ceva! Fiecare are ”Revoluția” lui: împotriva lui Băsescu, împotriva tutror politicenilor, împotriva ordinii, împotriva sărăciei, împotriva celor cu bani, împotriva jandarmilor, împotriva masonilor, împotriva unora sau a tuturor, împotriva oricui. Fiecare grup profită, se infiltrează, crede cu tărie că are dreptate, strigă și urăște din toți bojocii. Dacă li s-ar pune la dispoziție unora dintre aceștia niște stadioane, cred că ar fi mai sănătos și mai economic. Cu vânzare de bilete.

Martirii revoltei antibăsesciene s-au înscris deja la ”Cadavrul României”

E concurență mare pe piața demonstrațiilor din București. Ca revoltele să aibă, în sfârșit, o participare de masă, e nevoie de un martir. Portretul ideal al acestuia e leit cu cel al participanților la Dansez pentru tine: sărac, orfan sau cu un singur părinte, talentat. Așadar, persoana e lichidată, se fac poze cu ea, se reaprind amintiri, se plânge pe twitter, facebook sau messenger și se transformă în simbol, steag, portdrapel. Manifestațiile au pornit ușor, așa susținătorii că lor nu vor fi de vină că jigodiile de jandarmi au tras sau l-au bătut pe unul sau altul. Televiziunile mogulice au suflat cu putere în jarul de grătar al revoltei, așa că toată dimineața au difuzat imagini de noaptea trecută. Toată lumea de acolo face comparații cu Revoluția din 89. Dinescu și Hurezeanu și-au împlinit profețiile politice: sunt în slujba unei mari voci a democrației românești, SOV. (Cu Dinescu nu mai aveam nicio nădejde, dar Hurezeanu e chiar o Voce de ținută!) Nu știu cum se poate comensura instigarea la revoltă, dar e clar că televiziunile de serviciu și-au făcut datoria. Nu cred că exagerez, dar de două zile asistăm la clocitul unei mici lovituri de stat.

Raed Arafat și Organizația pentru Eliberarea Plastelinei

În emotivitatea Arafatică a ultimelor zile, l-am auzit pe gingașul nostru Ion Iliescu spunând Yasser Arafat în loc de Raed Arafat. Yasser Arafat, fostul lider al Organizației pentru Eliberarea Palestinei. La o televiziune, unul dintre reporteri îl confunda pe Viorel Hrebenciuc cu Victor Rebengiuc. Compoziția Victor Hrebenciuc e, de altfel, postată și pe site-ul unui ziar: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/ancheta-dna-victor-hrebenciuc-robert-negoita-sebastian-ghita-ioan-niculae-373820.html. Dar asta e o altă treabă și nu despre scăpări de pronunție mai mult sau mai puțin penibile vreau să scriu aici. Vroiam să constat că, deocamdată, numitul Arafat cumulează toate speranțele opoziției la Băsescu. Nici Ponta, nici Antonescu nu se pupă cu ceea ce așteaptă lumea, fiindcă lehamitea multora este expresia dezgustului față de politică ce s-a acumulat din 1990 încoace. Nu cred că lumea ce protestează împotriva demiterii - în fond - a lui Arafat e atât de naivă să nu înțeleagă că, până la venirea SMURD-ului, ai de a face cu un sistem sanitar care e jaf la drumul mare. Un sistem care a făcut miliardari câteva familii din România din afacerile cu medicamente, că o operație nu e gratis ș.a.m.d. Ceea ce e interesant în acest joc e că, prin promovarea Proiectului de lege a Sănătății, Băsescu a dăruit opoziției un aliat extrem de puternic și periculos: marile firme de medicamente și aparatură medicală împreună cu rețelele de relații medicale din sistemul universitar (unde suma șpăgilor pentru conferențiar sau profesor ar asigura pensiile pantru câteva luni! Evident, acest aliat al opoziției, cu bugete de miliarde de dolari este transpartinic și se află chiar și în interiorul PDL-ului. Dar care nu are niciun interes să se schimbe ceva în acest mecanism atât de prosper pentru ei. Apropo, prin 1981, cred, redacția ziarului Adevărul din Arad a fost aspru pedepsită pentru o greșeală de tipar într-un titlu: Schimb de masaje între Tovarășul Nicolae Ceaușescu și Yasser Arafat. Cum ați ghicit, una e mesajul și alta, masajul. (Am scris plastelină, nu plastilină, de dragul calamburului!)

sMurdăriile sunt chiar în Sănătatea românilor

Raed Arafat e un personaj cu imagine excelentă, iar polemica aiurea în care l-a băgat Traian Băsescu îl va face erou național. Patetismul cu care el pledează cauza etatismului în medicina de urgență e corectă cu anumite condiții. În primul rând, Raed Arafat, din poziția lui de (ex)subsecretar de stat, deplânge concurența privată ca și când restul sistemului e curat ca o eprubetă gata de analize. Chiar nu știe Dr. Arafat că sistemul de achiziție și plată a medicamentelor e la cheremul marilor companii farmaceutice ce au cumpărat de mult toate locurile din cimitir ale românilor pentru un mileniu și jumătate? Nu știe Dr. Arafat că medicii români sunt un centaur ce lucrează până la talie (ora 14,00) la stat și până la cap, în clinica lor privată. Nu știe cum aparatura din spitalele românești e pururi stricată fiindcă medicii de acolo au fix aceleași aparate, iar statul le decontează cheltuielile? Nu știe dr. Arafat cât costă o operație, o naștere, un cetificat de handicapat în sistemul sanitar românesc? Dacă aș trăi în Germania, aș protesta pe stradă pentru cauza lui. Așa, mă tem că, în spatele demisiei luise află tot soiul de interese de felul celor din sistemul sanitar-veterinar românesc. Asta fiindcă pacientul român e adesea un biet animal.

Proasta folosire a Lucescului de către presă

Accidentul lui Mircea Lucescu s-a transformat într-un soi de paranoia națională penibilă și grețoasă. Televiziunile anunță de azi dimineață că Însuși Rinat Ahmetov o să vină la Rănitul Nostru național la spital. Suntem mari! A venit Papa! Scuze, nu papa, ci Muftiul fiindcă Ahmetov e tătar. Muftiul finanțelor din Ucraina și unul dintre cei mai explozivi patron. (Vă amintiți poate, precedentul patron al Șahtiorului, Akhat Bragin, a fost ucis in 1995, pe stadion, de o bombă așezată sub scaun. S-a scris atunci că Ahmetov ar fi fost autorul atentatului și că avearea lui de acolo vine, dar asta e o altă chestie!) Problema nu e însă la Ahmetov, ci chiar la Lucescu. Fiindcă rapoartele Poliției acuză nefolosirea centurii de siguranță, lucru ușor de ghicit de vreme ce airbagurile au rămas nedeclanșate. Ei bine, dacă Huidu a fost huiduit, Lucescu de ce e lustruit? Fiindcă nefolosirea centurii de siguranță, în cazul antrenorului, era să îl coste pe Ahmetov sute de milioane. La patul cărora, de fapt, a venit azi! Să ne înțelegem! Și, fiindcă știa că va fi operat, a vrut să știe cum stă. Miliardarii, de regulă, nu prea au prieteni.

Haideți să ne mai haidem!

Primesc tot soiul de invitații la Cauze. Cum ar fi să protestez împotriva a ceva, să susțin ceva sau, pur și simplu, să constat ceva. Am mai dat curs naivității și am subscris unor asemenea propuneri, cu toate că eram convins de neantul unor asemenea gesturi. Petițiile au valoare doar atunci când sunt însoțite de toate datele necesare identificării petiționarilor: prenume, nume, cod numeric, adresă, IC sau alt act. Altfel, mă trezesc cum, de pildă, SMURDUL e susținut de semnatari ai Facebookului pe nume Munții Carpați, Restaurantul Casa Bunicii, Birtul de lux Garsoniera Bunicului, Dispensarul Giculete, Centrul Alzheimer Floare De Nu Mă Uita, Reumatismul pentru Toți. Suntem atât de animați de bune intenții și știm atât de bine ce trebuie făcut pe plan HiperGalactic încât e păcat că nu ne punem o măsuță în Piață pentru a strânge semnături reale pentru cauze atât de nobile. Aici, pe Facebook, seamănă tulburător cu lăbăreala, numele de țară al autoerotismului. (Titlul reia aproximativ o celebră frază a lui Nichita Stănescu)

Efectele Activia încep să se audă: Ioan Niculae, cercetat la gaze preferențiale

Ioan Niculae și vreo 40 de romgaziști sunt cercetați pentru că miliardarul ar fi primit gaze la prețuri preferențiale. Scepticii admiratori ai pilotului Ponta vor striga la unison: făcătură politică. E adevărat, Ioan Niculae a susținut campania lui Geoană și, probabil, a avut un ministru al economiei pentru o noapte. Eu zic că era firesc ca un fost securist să ajute PSD-ul. Problema e că Nea Niculae a fost iertat de statul pesedist de o datorie de mai multe mii de miliarde de lei vechi. Ceea ce nu se va traduce și prin cercetarea capilor politici. Dar, fiindcă afacerile lui Niculae continuă și după 2004, nu e exclus să asistăm la unele surprize legate de (e)liberalizarea prea dirijată a unor gaze. Fiindcă, poate ați observat un paradox în ultima vreme: deși cam toți au fost în Securitate, nimeni nu mai e în securitate! De plictiseală, citiți aici, din gaze-te: http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/companii/cum-se-spulbera-miliardul-lui-niculae-235188.html http://public-prosecutor.blogspot.com/2006/07/rechizitoriul-fraudei-sntr.html

Ce filme mi-ar plăcea să vă placă

Moto: “La Capitol e nevoie de-o maşină!” (Dispecerul taxi, la telefon, înainte de 89) Sunt un reacţionar, un învechit, un bombănitor şi nu îmi plac prea mult filmele ce trec de anii 90. Tot mai multe ţâţe sub un singur decolteu, tot mai accentuate actriţe fesiere, tot mai apretată corectitudine politică, tot mai mult computer igrasios în imagine şi tot mai multă demenţă în loc de nebunie. Tiruri întregi de probleme inventate, personaje fără subconştient care vor să sugă din nefericire ca dintr-un Pepsi Light, să nu se obezeze nevrotic. Ştiţi ce nu mai se vede prin filme? Nici o tipesă de anvergura Giuliettei Masina. Găsiţi filmul lui Fellini, Nopţile Cabiriei, ca să înţelegeţi cum poate intra o actriţă-femeie într-un local de lux legănând-şi poşeta. Aţi ghicit, mie îmi plac altfel de filme. Alea sovietice şi postsovietice, poloneze, ceheşti, italieneşti, sud-coreene, franţuzeşti, spanioleşti, destui nemţi. Dar puţine, exagerat de puţine filme americane. Luat la repezeală, dintre regizorii americani ai ultimilor 20 de ani, frecventez Tarantino, Jarmusch şi Linklater. Îmi place Dead Man, dar aş fi preferat să nu îl văd pe Johnny Depp cât îi de tâmpiţel la Jay Leno, ultimul un fel de God Rose (Teo Trandafir). Ador în schimb Coffee and cigarettes. La limita suportabilului de verbios şi filozofard, am văzut de 3 ori Waking life al lui Linklater. Un desen animat. De fapt, un desen suprapus peste celuloid, tot aşa cum visele sunt osânza suprasensibilă a stării de veghe. Pentru inşii echilibraţi, un excelent dezechilibrant. Iar dacă vreţi un alt desen animat de clasă, cereţi prietenilor Les triplettes de Belleville. Ca să vedeţi ce imperiu de filme au făcut sovieticii, mergeţi la http://www.kinoglaz.fr/index.htm şi puteţi imediat înţelege. În franceză. Ca să alegeţi un film de oriunde, lăsaţi-vă pe ochiul juriului de la Cannes: http://www.festival-cannes.fr/ Căutaţi rapid, dincolo de Prut: Sokurov (Russian Ark, Tată şi fiu), Kim Ki Duk, 3Iron, 2046, de Wong Kar Wai sau Adieu, ma concubine, de Chen Kaige . Şi nu uitaţi de nordici: Bergman, în primul rând, şi de Lars von Trier, cu cel puţin trei filme superbe: Dogville, Antichrist şi Melancholia.

Nu am chef azi! Adică nu am petrecere, paranghelie, guleai!

2 ianuarie! Ce zi minunată şi unanimă de post!Între Revelion, Sf, Vasile şi Ionul Bobotezat, ziua de 2 poate fi declarată Ziua Mondială a Ficatului Ţinut În Garaj. Fiindcă sunt admirator fără rezerve al românilor, când vine vorba de limba pe care o vorbesc, mă declar, pe cale de consecinţă, şi admirator al limbii române de sărbători. Care o ţine din petrecere în petrecere. Un cuvânt care o sumedenie de sinonime pentru asta: ospaţ, banchet, agapă, festin, praznic, chef, chiolhan, zaiafet, paranghelie, guleai, ceai, buli. (Am mai scris despre asta aici: http://marceltolcea.blogspot.com/2010/07/gh-i-tohaneanu-opera-si-petrecerea.html) E un răstimp acum, până prin 6-7 ianuarie, când e de citit o cărţulie a lui Peter Sloterdijk cu un titlu uşor schimbat: nu Dispreţuirea maselor, ci Dispreţuirea meselor. Face bine la timol.