Potlatch: ieri am fost o mică zeitate și eu

Aniversarea micilor zeități e unul dintre cele mai evidente ritualuri impuse de religia Netu.
Facebookul e foarte atent la ziua de naștere a fiecăruia dintre noi, micile zeități, așa că ”prietenii” se facebookură și te trezești, pe nepusă masă ori laptop, în centrul unei mini sanctificări.
Fiindcă dă o dimensiune publică acestor momente accidentale, Netul procedează nu doar ritualic, ci și publicitar: face din fiecare zi o sărbătoare.
Și întreține un vechi reflex al omului în cheie simbolică: acela de a dărui.
Fiindcă, la urma-urmei, religia Netu se bazează pe reciprocitatea darului simbolic. Cuvântul-cheie este to share, a împărtăși.
Cine a frecventat celebra carte a lui Marcel Mauss, Eseu despre dar, își duce aminte de un cuvânt pe care, de altfel, l-a și făcut celebru: potlatch.
Potlatch vine din societăţile indiene din nord-vestul Americii și este un ceremonial bazat, deopotrivă, pe distrugere şi consum. Este un fel de “luptă pentru bogăţie”, în care se sacrifică nenumărate bunuri şi în care noţiunea de “onoare” capătă cea mai mare valoare. Dobîndeşti onoare, prestigiu şi implicit putere dacă eşti capabil să distrugi cele mai multe bunuri.
Cele trei obligaţii esenţiale ale potlatch-ului sînt: 1. să oferi (un şef de trib trebuie să dea potlatch-uri pentru fii, pentru ginere, pentru fiică, pentru morţi, menţinîndu-şi astfel autoritatea şi rangul ); 2. să primeşti (refuzul înseamnă că arăţi teamă şi astfel îţi pierzi greutatea numelui); 3. să înapoiezi (ceea ce constituie însuşi adevăratul potlatch – cine nu poate înapoia îşi pierde puterea, rangul şi devine sclav ).
Cuvîntul cheie în tot acest ceremonial ar fi, în opinia lui Mauss, “redistribuţie”. Bunurile circulă iar “circulaţia lor o urmează pe cea a bărbaţilor, femeilor, copiilor”. “Fiecare, el şi bunurile sale, este dator celorlalţi”, adaugă Mauss. Potlatch-ul devine la rîndul său un fenomen social total în care sînt angrenate mai multe nivele: economic (se fac tranzacţii uriaşe), religios, mitologic, şamanistic (şefii angajaţi în potlatch reprezintă întruchiparea zeilor şi a strămoşilor), simbolic (distrugerea simbolică a bunurilor, urmată de cîştigarea unui capital de putere, adică recunoaştere din partea celorlalţi). (Pentru o analiză în detaliu, vezi http://romania.indymedia.org/ro/2006/02/1226.shtml)
Poate că singura deosebire dintre schimbul simbolic pe care Netul îl face posibil, fiindcă depinde de el, este doar relativa concomitență a darurilor.

A murit Petru Cârdu

A murit Petru Cârdu! Ieri, 30 aprilie, a plecat poetul, jurnalistul, traducătorul, animatorul cultural, Excelenţa Sa Ambasadorul Literaturii Române în spațiul culturii sârbe.
A tradus peste 30 volume din literatura română şi sute, mii de poezii ale poeţilor români risipite prin cele mai de prestigiu reviste de limbă sârbă. Datorită lui Petru Cârdu, circulă prin spaţiul culturii sârbe volume de poezie semnate Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Caraion, Ştefan Austin Doinaş, Gelu Naum, Ana Blandiana. El este animatorul şi întreţinătorul unei mereu vii flăcări a interesului pentru marea poezie românească. Ca dovadă — dacă mai era nevoie de vreo dovadă! — acum vreo zece ani mi-a dăruit un număr din prestigioasa revistă „Delo”, un număr dedicat în întregime avangardei româneşti. Selecţia, reproducerile şi traducerile sunt superbe : Urmuz, Tristan Tzara. Ion Vinea, Al. Tudor-Miu, Saşa Pană, Constantin Nisipeanu, Moldov, Geo Bogza, Jonathan X. Uranus/Mihail Marcel Avramescu, Virgil Teodorescu, Şuli, Eugen Ionescu, Gherasim Luca, Gelu Naum. Iar ceea ce este cu adevărat buimăcitor în acest număr special e chiar anul apariţiei, adică 1986!
Poate şi mai spectaculoasă decât poezia în preajma căreia adastă, cealaltă creaţie geamănă a lui Petru e KOV, ceea ce înseamnă Comuna Literară Vârşeţ, un soi de Cosmopolis unde au venit dintre cei mai mari poeţi ai lumii. Întâmpinaţi cu cărţi poştale aruncate de pe nişte avioane utilitare. Ginsberg e de ajuns ca nume? Sau ar mai trebui să scriu că a înfiinţat Premiul European de Poezie în urmă cu 17 ani. Şi că, atunci când erau vremuri grele pentru Iugoslavia, el nu s-a sfiit să acorde premiul unui german, de pildă. De fapt, Petru este unul dintre rari poeţi cu vocaţie europeană, iar interviurile sale cu personalităţile lumii de astăzi îi stau mărturie : Emil Cioran, Mircea Eliade, Günter Grass, Czeslav Milosz, Agnes Heller.
Înainte de orice însă, ar fi trebuit să scriu că Petru a fost un excepțional poet. După strălucitul său debut cu Aducătorul ochiului, au urmat Pronume, Căpșuna în capcană, În Biserica Troia și Cerneala violetă, toate încoronate cu prestigioase premii.
În finalul Prefeței la singura antologie Petru Cârdu din România, Școala exilului, Ștefan Aug. Doinaș scria:
”Petru Cârdu este un poet de prim rang și un mare patriot: el întreține expresivitatea limbii române dincolo de hotarele țării, servind-o cu cele mai moderne mijloace ale lirismului european de astăzi”.
Dumnezeu să-l odihnească în Pace!