Despre Majestatea Sa

În 1993, când Regele era fugărit pe șoselele României ca un infractor, mă aflam la Strasbourg, într-o cameră de hotel și plângeam, copleșit de rușine, de umilință și de dezgust.
Nici CT Popescu nu are nicio cădere morală să comenteze acum, nici Ponta, nici Corina Dragotescu, o jună care, în 1990, îl înjura gros pe Ion Rațiu și îl adora pe Ion Iliescu.
Nu știu nici ce mai caută Bogdan Chireac la TV, scos cu șuturi în pix din breasla jurnaliștilor după ce a fost prins cu șantaj de mistreț.
Diferența dintre acele timpuri și acum stă într-un ”detaliu” nevinovat: ceea ce toți de mai sus susțineau fățiș sau tacit se numește instigare și urlet de hoardă barbară.
Evident, de 1000 de ori evident, mi se pare inadmisibil, revoltător și umilitor felul în care președintele Băsescu a vorbit despre Rege.

După cum se pare, Dl Toader Paleologu scrie Cluj-NaBOCa

Recenta declaraţie a fostului ministru al Culturii, Dl. Toader Paleologu, cu privire la susţinerea oraşului Cluj-Napoca sau a Iaşului în cursa pentru titlul de capitală culturală europeană mă trimite la una dintre cărţile ilustrului său tată, Alexandru Paleologu, Bunul simţ ca paradox.
Vreau să spun că, uneori, bunul-simţ e o formă paradoxală de... amnezie. Sau de rea-credinţă.
Sigur că Dl Gheorghe Ciuhandu nu e pedelist, dar asta nu are nicio importanţă pentru datele problemei. Şi că, în eventualitatea succesiunii oricărui alt primar, Timişoara tot Timişoara rămâne: cel mai multicultural oraş al Europei, declanşatorul Revoluţiei române, un model de viaţă împreună, şi nu unul de tolereanţă, aşa cum aiurea tot aud. (Toleranţa presupune o poziţie superioară a cuiva care te acceptă. Timişoara e un model de NORMALITATE, iar dovada cea mai clară e că atât românii, cât şi germanii, maghiarii, sârbii, evreii sau cine or mai fi se legitimează, în afara Timişoarei, cu un cuvânt luminos: "timişorean".)
Vreau să spun că, oricum, cea mai importantă comoară culturală a Timişoarei e tocmai această diversitate, şi nu neapărat oamenii de cultură, instituţiile sau trecătoarele evenimente ce pot fi oriunde create.
Drept pentru care îi îndemn pe toţi oamenii politici, indiferent de partid, să îşi scrie pe inimă, cu un stilou de tatuaj, cu cerneală violetă, doar atât: Timişoara, capitală culturală europeană.
Şi să spună, scrie, arate răspicat, în fiece zi acest Crez!

Ce sindrom poate manifesta Procurorul Ponta

Maniacal și tot mai represiv, e firesc, ca fost procuror, să aibă un sindrom maniaco-represiv.

Deocamdată, avem motive să fim optimiști doar la pahar

Fenomenul publicitar are, de multă vreme, o publicitate proastă.
Cele mai stăruitoare acuzaţii susțin că publicitatea generează obezitate, parazitism si incită la distrugerea planetei prin încurajarea unui consum exagerat, mult peste necesităţile reale.
Alți publifobi, mai grijulii cu suflețelul, cred că publicitatea ne alienează, ne creează false repere, creează anxietăţi celor care nu reuşesc să atingă perfecţiunea din reclamă în viaţa de toate zilele.
Firește, există şi contraargumente la fel de puternice, care spun că publicitatea este un bun remediu contra depresiei fiindcă ne face să ne dorim să fim mai frumoşi mai buni, mai sănătoşi.
Din acest ultim set de orientări face parte și o recentă ofertă de pahare a unei cunoscute băuturi colice (adjectiv format de la substantivul Cola).
Bonusul cu pricina ar fi, ni se spune, încă un motiv de optimism.
Ceea ce e, desigur, adevărat, cu o precizare însă:
În România optimismul la pahar e anemic de tot și nu se observă decât de la canistră în sus.
Fiindcă, la români, optimismul e deja în Coca-Colaps.

Destinul psihanalitic, din senin curbat al castravetelui spaniol

Știu că sună ușor donquijotesc, dar, în acest moment, castravetele spaniol e vaca verde nebună a Europei.
Declarat(ă) curcubitacea non grata în Europa, castravetele spaniol se vede aruncat din farfurie direct în oprobiul european mai ceva decât o legumă recent dusă la Tribunalul de la Haga.
Oarecum acest destin nefericit îi fusese prezis de rudele apropiate, respectiv verișorii dovlecel, dovleac sau pepene bicolor (verde și galben).
Nu neapărat din cauza unei ambiții nemăsurate de a intra pe poarta strâmtă a psihanalizei, chiar așa, protejat de un plastic transparent și mulat fără cută pe dânsul.
Nici vorbă!
Unii teoreticieni germani ai Grădinii au semnalat mai demult un excesiv apetit faustic acolo unde, în speranța unei veșnicii de peste iarnă, castravetele se lasă prea lesne murat.