Traseiști politici, împinseiști politici, migrație politică, mi-e greață politică

Atunci când un politician pleacă de la un partid, foștii colegi își golesc rezervele de flegmă, iar cei noi își schimbă semnul adjectivelor tot așa cum se schimbă cauciucurile vara-iarna. Plecatul de la noi se numește traseism, plecatul de la ei se numește migrație. În clipa de față, viața politică românească are tras-eiști și împins-eiști. Cei care pleacă sunt de două feluri: cei care nu au probleme la dosarul cu furăciuni și cei care au foarte mari probleme la furăciuni. Mai pe înțeles, sunt cei care trăiesc într-un stat fără telefoane și cei care trăiesc într-un stat cu telefoane, deci polițienesc, așa cum magistral l-a descris, de la Reșița, Dl Frunzăverde. Nedreptatea celor din statul polițiensc li se trage din faptul că au numai și numai telefoane ascultate, chiar și atunci când nu le folosesc. Împinseiștii, la rândul lor, sunt de două feluri: cei metabolici (cei împinși de nevoi fiziologice, fiindcă de alte nevoi nu poate fi vorba) și cei de context (cei care îi vor urma lui Frunzăverde). Migraționiștii, în schimb,depind de marile ritmuri ale universului. Asemenea generalului Oprea, ei au instinctul inefabil al berzei și simt plecarea doar la ore astrale ale universului. Asemănarea acestora cu berzele se bazează și pe faptul că ei zboară în formație ordonată de stol sau pluton, în funcție de regn. Spre deosebire de toate acestea, fenomenul numit „mi-e greață politică” poate fi întâlnit eminamente în rândul electoratului comun, cunoscut de oamenii de știință sub numele de electoratus pulimus.