Ce filme mi-ar plăcea să vă placă

Moto: “La Capitol e nevoie de-o maşină!” (Dispecerul taxi, la telefon, înainte de 89) Sunt un reacţionar, un învechit, un bombănitor şi nu îmi plac prea mult filmele ce trec de anii 90. Tot mai multe ţâţe sub un singur decolteu, tot mai accentuate actriţe fesiere, tot mai apretată corectitudine politică, tot mai mult computer igrasios în imagine şi tot mai multă demenţă în loc de nebunie. Tiruri întregi de probleme inventate, personaje fără subconştient care vor să sugă din nefericire ca dintr-un Pepsi Light, să nu se obezeze nevrotic. Ştiţi ce nu mai se vede prin filme? Nici o tipesă de anvergura Giuliettei Masina. Găsiţi filmul lui Fellini, Nopţile Cabiriei, ca să înţelegeţi cum poate intra o actriţă-femeie într-un local de lux legănând-şi poşeta. Aţi ghicit, mie îmi plac altfel de filme. Alea sovietice şi postsovietice, poloneze, ceheşti, italieneşti, sud-coreene, franţuzeşti, spanioleşti, destui nemţi. Dar puţine, exagerat de puţine filme americane. Luat la repezeală, dintre regizorii americani ai ultimilor 20 de ani, frecventez Tarantino, Jarmusch şi Linklater. Îmi place Dead Man, dar aş fi preferat să nu îl văd pe Johnny Depp cât îi de tâmpiţel la Jay Leno, ultimul un fel de God Rose (Teo Trandafir). Ador în schimb Coffee and cigarettes. La limita suportabilului de verbios şi filozofard, am văzut de 3 ori Waking life al lui Linklater. Un desen animat. De fapt, un desen suprapus peste celuloid, tot aşa cum visele sunt osânza suprasensibilă a stării de veghe. Pentru inşii echilibraţi, un excelent dezechilibrant. Iar dacă vreţi un alt desen animat de clasă, cereţi prietenilor Les triplettes de Belleville. Ca să vedeţi ce imperiu de filme au făcut sovieticii, mergeţi la http://www.kinoglaz.fr/index.htm şi puteţi imediat înţelege. În franceză. Ca să alegeţi un film de oriunde, lăsaţi-vă pe ochiul juriului de la Cannes: http://www.festival-cannes.fr/ Căutaţi rapid, dincolo de Prut: Sokurov (Russian Ark, Tată şi fiu), Kim Ki Duk, 3Iron, 2046, de Wong Kar Wai sau Adieu, ma concubine, de Chen Kaige . Şi nu uitaţi de nordici: Bergman, în primul rând, şi de Lars von Trier, cu cel puţin trei filme superbe: Dogville, Antichrist şi Melancholia.