Semne de carte prin ochi rari, închiși

Carte e un cuvânt frumos, dar, din păcate, tot mai demodat. Etimologic, carte vine din latină unde înseamna ”foaie de papirus pentru scris”. In româana veche, dar și în limbajul popular carte însemna și ”scrisoare”. Pe vremea lui Caragiale, diminutivul carticica vroia să spună nu doar o carte mică, ci şi un pachet de foițe de țigară. Diminutive la origine sunt și neologismele livret (din francezul livre, carte) sau libret (din italianul libretto, partea scrisă a unei opere muzicale). Dacă o să credeți că un om învățat, erudit, savant, care a citit multe cărți are legatură directă cu nobilul cuvânt cărturar, vă inșelați. ”Cărturar” vine de la neogrecescul hartularios ce înseamnă arhivar. Vă înșelați, de asemenea, dacă presupuneți că expresia ”carte de vizită” are vreo legatură cu cartea de citit. Vine din franceză, unde are sensul de hârtie, carton de dimensiuni mici. O poveste SF scrisă acum vreo 20 de ani își imagina cum oamenii secolului XXII își vor pune plasturi cu marile capodopere ale umanității seara, înainte de culcare, pentru a le visa noaptea. Unde să pui așa semnul de carte?