Primul început de roman polițist

”În meseria asta nu e rău să fii uneori porumbel”, își spuse detectivul Rodolfo în timp ce scrijelea cu briceagul în lemnul catolic al unui așezământ franciscan. Era trecut de patru ale după-amiezii și lumina intra în nava bisericii parcă ușor despicată și asimetrică, asemenea unei caligrafii arabe de pe zidurile stațiilor de metrou. De fapt, detectivul Rodolfo nu putea observa acest amănunt - ce se va dovedi important în rezolvarea cazului său - fiindcă privea încordat la ceea ce urma să deseneze cu briceagul pe bancă: litera H cu trei linii orizontale. Nu își putea scoate din minte semnul ăsta tatuat pe care un criminal a ținut morțis să îl bifeze cu o arsură de țigară pe trei cadavre descoperite la mama dracului, în Angsteen, un banal orașel de provincie din Norlisk. Trei victime fără nicio legătură aparentă între ele: ceasornicarul Drill, onorabilul judecător Borviz și ministrantul surdo-mut Sergio Bonaventura. De ce își tatuaseră ei o asemenea literă misterioasă pe umărul stâng și cine le-a dorit moartea? De ce doi aveau litera tatuată pe umărul stâng și doar omul bisericii o avea pe umărul drept, cu o culoare de un verde mâlos? De ce nisipul din clepsidra judecătorului Borviz se scurge cu 3 secunde mai repede decât orice clepsidră din școală?