Oniromanția în comunism și chiar înainte

O coincidență aproape onirică a făcut, săptămâna aceasta, ca doi dintre intelectualii pe care îi admir să scrie despre vise: Andrei Pleșu, în Dilema veche, (http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/vedenii-vise) și Vladimir Tismăneanu, în România literară (http://tismaneanu.wordpress.com/2011/10/26/despre-materialismul-oniric-lenin-stalin-hrusciov-si-visul-tovarasei-lazurkina/). Sigur că ambele articole sunt de citit și de ... visat la ele. Cu ochii închiși, în cazul celui semnat Andrei Pleșu, cu ochii larg deschiși, în cazul celui semnat Vladimir Tismăneanu. Fiindcă, în cel dintâi, e vorba despre libertatea de rătăcire a individului, în timp ce în cel de-al doilea plasează instrumentalitatea visului sub semnul unui fratricid comunist. Profit de prilej și atenționez asupra unei minunat pasaj, dintr-un tratat vechi de 1600 de ani, al lui Synesius: ”Somnul se dăruie tuturor; este un oracol întotdeauna gata, un sfătuitor tăcut care nu dă greș; în aceste mistere de un gen nou, fiecare este, în același timp, preotul și inițiatul.” (Alexandrian, Istoria filozofiei oculte, p. 227)