luni, 28 noiembrie 2011

Decanul de vârstă al fumătorilor timișoreni a fost prins și va fi împușcat în Piața Mărășești

Arestarea celui mai vârstnic fumător timișorean a avut loc ieri dimineață în jurul orei 5,45, într-o toaletă de marfar casat, în gara Mică o orașului. Se numește Octavian Măhăleanțu, are 87 de ani și este de meserie contabil. După ce, acum 5 ani, Timișoara a devenit primul oraș fără fumat din România și au fost arestați peste 1500 de fumători iar circa 2000 au fost deportați, iată că liderul spiritual al fumătorilor timișoreni a fost arestat. Comisarul de Aer curat al orașului a declarat ziarului nostru că, în acest moment, sunt anchetați membrii familiei, iar strănepotul criminalului, elev în clasa a V-a, este supus testului cu poligraful. Se pare că procesul lui O.M. va fi judecat în regim de urgență pentru ca el să fie executat în Piața Mărășești, în 17 decembrie, când a comisie a Republicii Germano-Franța (fostă U.E.) va veni la Timișoara pentru a sărbători Ziua Europeană a Eliberării de sub Tabagism.

1 comentarii:

Ciobanu Alin Marcel spunea...

Reacția unui fost fumător la o formulare nefericită a nefumătorilor_indignați_din_Timișoara este de înțeles și putem să ne limităm la a ridiculiza o problemă de formă în timp ce ignorăm una de fond. Problema apare în momentul în care ne întrebăm dacă n-ar trebui ca reacția mai puternică să meargă în direcția opusă...

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Free WordPress Themes | Adapted by Iulian