A început anul școlar și chiar opritul într-un cais

Am tot scris aici despre hemiplegia școlii românești. Nu sunt deloc sigur că doar profii nu își fac datoria. Știu și că elevii sunt obraznici, agresivi, iar părinții sunt, prea adesea, adesea niște bodyguarzi ai odraslelor. Bani puțini, calitate slabă. Meditații la clasă, pile, intervenții, Fiindcă sunt profesor, am trecut și eu prin asta. Am dat meditații, am fost o verigă din lanțul slăbiciunilor. Cine spune că nu a făcut niciun compromis minte. Nu trăim într-o Elveție a caracterelor. Din păcate! Din păcate însă, unii au făcut o industrie din această delocalizare morală. Și un pretext ce cauționează excesul. Marea industrie universitară a studenților cu plată s-a cangrenat până la a descrie o economie subterană a competențelor. Care, culmea - și aici o să enervez - nu a produs numai rebuturi. În domeniul jurnalistic, de pildă, cunosc zeci de inși care sunt foarte buni în domeniu și au dobândit diploma pe ușa din dos. După cum există studenți cu nota 10 în foaia matricolă fără loc, cum se spune. Hotărât lucru, societetea românească se retrage demn din fața previzibilului. Ceea ce mă îndeamnă, la acest minunat ceas cu sunet de clopoțel, să îi atrag atenția Domnului ministru Funeriu că sistemul geme de idioți și printre cei ce propun subiecte de evaluare. Mă refer, azi, la acest subiect propus la o teză unică la Limba română, clasa a opta: “Te-ai oprit într-un cais./Pasăre, cin' te-a trimis?// Te-ai mutat din dud în dud /Cântă, hai, să te aud.// Păsările fermecate /Nu au har să cânte toate?// Cioc vioi şi ochi zglobii,/Spune-mi tu, de unde vii?// Aşa pasăre bălţată/ N-am văzut-o niciodată.// Şi atâta catifea,/ Scrisă numai pentru ea.// Între pomii din grădină/ Eşti acasă, dar streină/ Şi să te ghicesc nu poci./ Mă apropii, tu te joci.// Nu ştii, pasăre frumoasă, /Cum te cheamă? Nici nu-ţi pasă.” (Tudor Arghezi, Nici nu-i pasă) Alcătuiţi o compunere de 15-20 de rânduri despre semnificaţiile sau despre mesajul poeziei.” Ăștia cum au luat Bacul la normalitate?