Revelaţia şefului de Poliţie din Vâlcea cum că poliţistele fac copii şi, în acest fel, încurcă activitatea organelor (ca să ne exprimăm aşa) scrie o nouă etapă în istoria misoginismului românesc: etapa misoginismului cu chipiu strâmt.
Aparent, nemulţumirea comandantului se referă la concediul maternal, deocamdată singurul concediu fără dubiu din lume.
În esenţă însă, dacă privim mai îndeaproape, ne dăm seama că problema vine din graviditatea poliţistelor.
Doamnele/domni;oarele rămân gravide, intră în concediu, apoi iar rămân gravide, iar cer concediu ş.a.m.d.
Dacă ar fi reflectat mai profund, Domnia sa ar fi putut remedia acest aspect printr-o iniţiativă parlamentară privind transformarea unei anumite părţi din retribuţie în mecanisme de prevenţie.
De la anticoncepţionalele mecanice, chimice, până chiar la bărbaţii gonflabili.
La o adică, un proiect de lege ar putea introduce chiar şi jurământul de castitate, transformând viitoarele poliţiste într-un soi de vestale ale României.
Dincolo de uriaşele economii la bugetul de stat, un asemenea fenomen ar avea ca efect - statistic vorbind - şi diminuarea numărului de poliţişti candidaţi la funcţia de şef de poliţie în Argeş.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.