Rapid, un mic Tratat de Melcologie

Camil Mihăescu a deschis la Casa Triade o expoziție despre cochilie.
Fiindcă vernisajul era programat cu puțin înaintea meciului Poli-Steaua, nu am putut trece cu vederea acestă coincidență astrală: și Steaua, și Polii, și melcul sunt semne ale centralității, ale orientării, opuse labirintului, rătăcirii.
Tot ce e STabil se exprimă prin cele două majuscule, ST, de la cuvintele ce înseamnă ”stea”: star, estella, estoille, sterne.
În elină, cuvântul ”cruce” e stauros, iar crucea orizontală e cea cardinală, care dă sens lumii manifestate prin punctele cardinale.
În replică, melcul își poartă casa, Centrul, oriunde ar fi, iar urma lui luminoasă pare o replică a celebrei poveșți despre rătăcire din Hansel și Gretel, cei doi copii care își marchează îndepărtarea de casă cu firimituri de pâine.
Și, fiindcă tot veni vorba despre rătăcire, antonimul medieval al acestuia e pelerinajul, deopotrivă căutare a Sinelui și regres, întoarcere către centru.
(Oare de ce spirala cochiliei melcului merge, încet, în sensul invers al acelor de ceasornic?)
Iar una dintre cele mai aparte destinații ale creștinătății vechi și contemporane este Santiago de Compostella - Câmpul Stelelor.
Un melc viu e unul cu casa în spinare.
O cochilie goală e un trup din care sufletul/suflețelul e călătorit.
Animula blandula vagula
(Suflețelule, blândule, călătorule)
Primul vers al motoului din Hadrianus, așezat înaintea superbului roman al lui Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Adrian.