Ce mai face mesteacănul atunci când nu e, încă, pădure

1. Joi seara, am revăzut Pădurea de mesteceni a lui Wajda.
Soția lui Boleslaw (Daniel Olbrychsky) e înmormântată în pădurea de mesteceni, iar crucea ei e una, evident, din mesteacăn. (Trece neobservat faptul că lemnul crucii ei a rămas la fel de tânăr, în ciuda vremii.)
Tema crucii-arbore e veche în iconografie, iar imaginea Mântuitorului răstignit pe o cruce din Pomul cunoașterii binelui și a răului are, limpede, înțelesul răscumpărării păcatului strămoșesc. Al lui Adam.
2. La Wajda, de fapt la Iwaszkiewicz, scenaristul filmului, pădurea de mesteceni înseamnă, deopotrivă, spațiul vieții veșnice - grație renașterii gâlgâitoare - și al memoriei. Nu întâmplător, coaja de mesteacăn e un primitor și rezistent material scriptural.
3. Mesteacănul pare a fi unul dintre puținii arbori - poate singurul - ce așază laolaltă albul cu negrul. În fapt, mesteacănul descrie albul pe verticală și negrul pe orizontală.
(De verificat, în Matgioi, dacă, pentru chinezi albul înseamnă, între altele, și 0 metafizic, Principiul ce nu se lasă cunoscut, iar negrul - 1 metafizic, Principiul ce se lasă cunoscut.)
4. Unul dintre protagoniștii Pădurii de mesteceni e un obiect ce descrie, acustic, alternanța alb-negru: pianul. Stanislaw, fratele bolnav de tifos al pădurarului, împrumută un pian de la o tânără, la rându-i pe moarte.
Venirea și plecarea pianului din acea casă de la marginea pădurii de mesteceni pare a marca anotimpurile omului singur/nesingur.
5. Dacă Marele Pădurar al Universului ar fi avut în plan ca mesteacănul să fie orice altceva decât copac, mai mult ca sigur că Mesteacănul ar fi fost 101 dalmaţian.


O să postez imagini de la vernisajul minunatei expoziții gândite de Lili Ochsenfeld pentru Muzeul de Artă. Un eveniment ce a fost luminat de prezența și cuvântul lui Horia Patapievici. Amâdurora, gratitudinea mea!