luni, ianuarie 31, 2011
marcel tolcea
Nu sunt sigur că apetitul devorator al românilor pentru diminutivare e de blamat și, dacă nu cumva, acesta ar putea fi și semnul unei aparte, continue nevoi de a se împrieteni cu lumea palpabilă.
Dacă stai bine și te gândești, nu prea e mare diferența dintre Mioriță și Ciorbiță, ambele trădând o copilăroasă dispoziție de a se tutui afectiv cu realitatea.
Iată de ce am tresărit a surâs atunci când l-am auzit pe un X spunându-i cuiva că are de vorbit despre ”o chestiuță”.
luni, 31 ianuarie 2011
Când era mică, O. Chestiune se numea O. Chestiuță
2 comentarii:
Maica-mea e invatatoare spre exemplu si mereu o blamez pentru diminutive. toate sunt craticioare, copilasi, copiluti, dragalasi, dragutei, maruntei... Dom`le da`face niste sarmaluteee !
Emisiune noua pe TVR, poate nu stiti / 50 de minute cu Plesu si Liiceanu - apar si pe youtube in caz ca o pierdeti duminica seara la 18:00
Mulţumim lui iulineaţă , dar de la sărmăluţe (ee)direct la Domnii...
Când am zis -mulţumim eram -două , mama dumisale şi cu mine...
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.