duminică, octombrie 10, 2010
marcel tolcea
Când eram student, anunțarea Nobelului pentru literatură mă făcea, pentru 2-3 zile, sud-american.
Țineam cu Borges cam cum țin timișorenii cu Poli.
Mă enerva la culme că Nobelul nu mergea, cum se spune în engleză, către idolul meu.
Dar nu neapărat către el.
Îmi plăceau - nu neapărat la aceeași intensitate - Marquez, Bioy Casares, Sabato, Cortazar și o carte ciudată, a lui Estrada Martinez, Radiografia pampei.
Pe atunci citisem doar Casa verde a lui Llosa, dar nu pot spune că m-am dat în vânt după ea. Mă scotea din sărite sartrianismul ei, care mi se părea că rimează prea puțin cu America de Sud.
(Cam cum ar putea un apres-rasage să vindece o rană de macheta.)
Pe Llosa l-am descoperit după 1980, când am fost fermecat de Războiul sfârșitului lumii.Acolo era lumea pe care o căutam eu, amestecul indicibil de fantastic și fervoare mistică populară.
Oarecum premonitoriu, acum vreo săptămână m-am gândit la el.
Ascultam teatru radiofonic și mi-am amintit de radionovolele (adaptare a cuvântului telenovelă) din Mătușa Julia și condeierul.
După cum mă gândesc la el și la Borges de câte ori sorb un mate.
duminică, 10 octombrie 2010
Llosa a primit Nobell pentru lliteratură
3 comentarii:
Pe lîngă "lista lui Marcel",în Epocă a apărut,cu intenţie,şi o minunată şi "minată" cartea lui Eduardo Galeano-Memoria Focului-la Editura politică...(!)în 1988 !Normal că autorul era jurnalist socialist,exilat din Uruguay,întîi în Argentina apoi în Spania,reîntors mai tîrziu acasă...A scris cartea la o vreme cînd se apropia împlinirea a 500 de ani de la "descoperirea" acelui teritoriu fabulos.Cu un amor nebun pentru cultura acestuia,cele 700 de pagini ,multe înfierbîntate de ideologii şi ranchiune vechi,te aduc foarte aproape de alchimia literaturii din zonă...Simt nevoia să vă împărtăşesc:
"Femeia şi bărbatul visau că Zeul îi visa..."
P.S.Dacă am scris -alchimie-,o să vă rog să NU faceţi vreo legătură cu Coelho,nu în prezenţa mea...
Da, îmi aduc aminte de ea. Nu am citit-o! În cheie politică, îmi amintesc de Eu, supremul, de Roa Bastos. Nici azi nu îmi explic cum de s-a tradus atunci, prin anii 80.
Păcat,e adevărat că nu-i faci un bine ,în contemporaneitate,cuiva atît de ocupat-ispitind omul cu-n cărţoi de 700de pagini,format mare,dar repet,păcat,e un soi de carte a cărţilor mai ales precolumbiană ,cu texte de o poezie greu imaginabilă,textele lor fundamentale,exegeze,bineînţeles,evenimente...De pildă ,citind eu Războiul sfîrşitului lumii(din nou "actual")am fost convinsă că citesc o extraordinară istorie de ficţiune,aiurea ,evenimentele ,de o amploare imensă au fost reale...poate cînd vei fi ...pen- sionar,dat afară din toate şcolile,ocupaţia chineză desfiinţînd internetul,o vei citi,pentru că alt cititor nu voi mai găsi-încă nu-s pregătită să o dăruiesc fiica şi nepoţii crescînd în alte culturi-deocamdată,şi ei.
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.