Mădălina Manole și chupacabra catodică

O vreme, am crezut că, în România, vedetele showbiz-ului se nasc pentru ca, atunci când mor, televiziunile să igrasieze ecranul cu lacrimi din teatrul de cămin cultural.
M-am înșelat!
Presa, televiziunile mai ales, nu au nevoie de lacrimi play-back, ci de hrană vitală.
Consumul simbolic, în direct, al cadavrului încă neîngropat al Vedetei e unul dintre cele mai sălbatice și hrănitoare ritualuri ale lui homo videns.
Iar acest neocanibalism necrofag nu e altceva decât numele fiziologic al audienței, al tirajului.
Sub diverse înfățișări, Ecranul se transformă într-o nesfârșită ”liturghie” manelizată în care viermuiesc aproape toate poncifele și subspeciile de bocitoare.
Așa că nu e de mirare că, de două zile încoace, televiziunile se întrec în a ”scrie”, cu lichidul râmei de cimitir, noi Comentarii la legenda Mădălinei Manole.
La Happy Hour (inspirat nume!) se înfige cazmaua de videocioclu în cutia cu Sibutramină, Realitatea TV dezbate, orelistic, refuzul Bisericii de a face slujbe obișnuite pentru sinucigași, Antenele descriu pesticidul ca pe o experiență mondenă.
Ca și cum nu ar fi de ajuns, Corina Chiriac lansează bomba: Mădălina a avut o iubire secretă.
Totul, absolut totul e devorat în urletul subacustic al unei lăcomii de târg sărac și famelic. Inclusiv umbra.
E Chupacabra catotidică ce stoarce tot sângele și smulge mațele toate.
Amin!