Gh. I. Tohăneanu – opera și petrecerea

Comunitatea filologică a Timișoarei a comemorat azi doi ani de la plecarea Magistrului Tohăneanu.
Chiar dacă la slujba de pomenire de la Biserica Studenților au venit doar vreo 10-12 colegi și discipoli, sunt sigur că Magistrul a fost evocat de mulți dintre cei care i-au fost aproape, azi, la rândul lor, nume ale Filologiei naționale.
Dispariția Profesorul Tohăneanu a închis un ciclu.
Al petrecerii la cele veșnice, alături de Eugen Todoran și Deliu Petroiu.
Un trio al prieteniei care a știut să adauge cărții aroma colocvialității și buchetul vinului. Cu îndelungi și de zăbavă petreceri ale spiritului.
De la Profesorul Tohăneanu am aflat că limba română are o sumedenie de sinonime pentru petrecere: ospăț, banchet, agapă, festin, praznic, chef, chiolhan, zaiafet, paranghelie, guleai.
Îmi aduc aminte că, în anul I, la un curs, Magistrul ne-a vorbit despre Banchetul lui Platon. Atunci ne-a spus că în elină, titlul dialogului este Symposion: sym, împreună, și pino, a bea.
În amfiteatru, cuvintele Maestrului erau sorbite.
Festin are o bogată familie de cuvinte. În minunata sa carte, Dicționar de imagini pierdute, Gh.I. Tohaneanu arată ca ”festin” vine de la ”fest”, ”sărbătoare” și stă alături de ”festival”, dar și de ”festă”, ”păcăleală”. În același loc suntem preveniți că banchet vine din italiană, unde însemna ”băncuță”, dar că, atenție, limba română a împrumutat verbul ”a benchetui” din ucraineană. Bènchet, cu accentul pe prima silabă. Astfel de surprize se întâmplă chiar și în istoria limbilor: unele cuvinte vin neinvitate la banchetul înțelesurilor!
Un banchet la care turcii ne-au adus cuvintele ”chef”, ”chiolhan” și ”zaiafet”, grecii au sosit împreună cu ”paranghelie”, iar rușii ni l-au parașutat pe ”guleai”. Cu praznic, situația e mai complicată. Slavii ne-au lăsat în limbajul religios cuvântul ”praznic” ce are sensul de ”pomană”, ”parastas”, dar și de ”petrecere mare”, ”chef”.
Se vede că, pentre cei vechi, moartea nu era neapărat un moment de tristețe.
Dar cum să nu fii trist atunci când, din lumina marilor profesori ai noștri, a mai rămas răsuflarea abia ghicită a cărților.