Andezit internațíonal. De sculptat la Gărâna!

1. Câteva controverse lingvistice
Pot să încep cu un băț introdus între spițele unei excepționale inițiative? Mie, la început, titlul Simpozionul internațional de sculptură în andezit Gărâna 2010 nu mi-a plăcut aproape deloc. Asta fiindcă, de multă vreme, toponimul Gărâna sună bine așezat doar alături de un cuvânt muzical: Festival. Ascultați cum vine acum: Festivalul internațional de sculptură în andezit Gărâna 2010. Lui Andy Herczeg i-a plăcut și lui, dar, până la urmă, Max Dumitraș a învins: rămâne Simpozion, ca să înțeleagă toată lumea cum stă treaba acolo, la munte, între 20 iunie și 18 iulie.
Mă rog, am o problemă și cu gloriosul adjectiv de după 1989, internațional, însă nu îi găsesc o soluție: alături de sculptorii autohtoni George Zărnescu, Maxim Dumitraș și Ștefan Călărășanu, la ”simpozion” cioplesc în andezit și Nicolae Fleissig (”francez de origine română”), și japonezul Yashin Ogata, și egipteanul Nagi Fareed. Ca să nu uit: evenimentul este prima inițiativă timișoreană de asemenea anvergură!
Mărturisesc că poate am fobia asta la ”simpozioane” de dinainte de 1989, când orice întâlnire căpăta, instant, titlul de ”simpozion”, de parcă simpozioanele erau un firesc la fel de comun ca și respirația. Nu mai spun că în ciuda unei coordonate etimologice mult mai complicate. În acest sens, nu ar fi de prisos să amintesc aici că faimosul dialog platonician Banchetul purta, în traducerea interbelică, titlul de Symposion, ceea ce înseamnă că aducerea laolaltă a unor persoane importante implica ideea unui ospăt. Un ospăț ritualic, mai întâi, dar și unul al împărtășirii unor valori. Din această perspectivă, trebuie să recunsoc că Max a avut pe deplin dreptate: nu există niciunde în lume vreo întâlnire între artiști autentici care să nu se desăvârșească sub semnul profund ritualic și unificativ al banchetului.
2. Să căutăm ”vinovații”
Dacă ar trebui să găsim un personaj calificat în această problemă, probabil că eu ar trebui să mă prezint primul la un imaginar post de Poliției de Artă Timișoara. Asta fiindcă, acum doi ani, am uneltit cu Lucian Perescu să facem o tabără de sculptură. Omul nostru din umbră a fost Ștefan Călărășanu, iar prima întânire s-a concretizat cu greu printre zile de apeluri de mobil. Imediat, Lucian a știut să își atragă un ”complice”: Andy. Ceea ce s-a dovedit a fi mult mai tare decât un sprijin financiar. Andy a adus cu el și o lume Vie. Cea a Viței de Vie. Enoteca, adică. Vinul. Astfel s-a născut Tabăra La Castel.
Atunci, la prima vedere, aproape fǎrǎ sǎ clipeascǎ, Ştefan a venit cu ideea sǎ fie invitaţi cinci sculptori din toatǎ ţara. Dacǎ-mi aduc bine aminte, i-a telefonat lui Max şi s-au sfǎtuit asupra numelor. Votul a fost în unanimitate: de la Bucureşti va veni Aurel Vlad, Ilarion Voinea de la Cluj, George Zărnescu de la Bacǎu şi, bineînţeles, ei doi: Timişoara şi Bistriţa. Tot Ştefan a avut ideea de a folosi spaţiul din spatele Muzeului Banatului.
Apoi Tabăra a adus, odată cu ea, ideea unei alte tabere de sculptură în piatră. La Gărâna. Poate Simpozion ?
Sub oblăduirea următoarelor sigle : Egeria, Enoteca de Savoya, Constructim, Fundația 360˚, Autoglobus. În colaborare cu Muzeul de Artă Timișoara, Profil Comunication și Carpat Air.

3. Preliminarii la Gărâna 2010. Sculptura în prietenie.
Duminică, 20 iunie a.c., la Vali Mihăescu acasă, unde începe Simpozionul. Vali e al treilea partener al proiectului. Ne vedem la el pentru un start-prânz cu somon la grătar : Delia și Andy, Ogata și soția sa, Gabi cu mine, Nicolae, Max, George și Ștefan. Egipteanul e încă incert. Încep să înțeleg ce e și cu asta, acum. Ei, sculptorii, se cunosc de mult, și se revăd acum doar într-un nou peisaj. Limba lor, universală, e cea a artei. Vali e gazdă perfectă și, pe la 3, se pleacă spre Gărâna. Personajul principal e un camion cu blocurile de andezit.
Ce se va naște oare din ele?
4. Curentul, consulul și umiditatea
Luni după-amiaza ajunge și noi (Gabi, Ana și cu mine) la Gărâna.Vali ne așteaptă în răscrucea de la Motelul Sus în Sat. Ne cazăm, cum se spune, la casa familiei Herczeg. Plouă mărunt, ca într-un film englez. Prima cină împreună e un regal: Nicoale spune bancuri din anii 70, Ogata e un obelisc de politețe, Delia și Andy par să ascundă umbra unei tristeți. E o mică problemă ce se va rezolva a doua zi: curentul trifazic. Dar și incertitidinea vizei lui Farid. Și eu, din partea Muzeului de Artă Timișoara, și Max, din partea minunatului său Muzeu de la Sângiorz, am tot trimis invitații la Consulatul României din Egipt. Deocamdată, promisiuni și amânări. Cred, alături de Nicolae, că trebuie să utilizăm les grands moyens. Andy, mai liniștit, opinează că mai bine așteptăm să ajungă și Fareed la Gărâna. Îl sun pe Nelu B. și el vorbește cu Ministrul de Externe. Înțeleg, de la el, că a fost o neînțelegere. Fareed va primi viza!
Atmosfera e minunată. Și la motel, și la, ca să mă citez, ”la noi”, la Andy! Nici nu știu să spun cât e fericit sunt că mă aflu aici, cu 6 minunați artiști. Ce mai contează ploaia, umezeala, norii joși ce ne dau impresia că suntem, vorba lui Max, ”cu capul în nori”!
25 iunie 2010
(va urma)