O sintagmă nedreaptă și virtuală: ”spirit de turmă”

Tradiția a două popoare situate pe parcursul superior al Nilului, nuerii și populația dinka, descrie existența unei adevărate societăți bovine, paralelă cu cea umană.
Doi etnologi de renume, Pritchard și Lienhardt, au calificat această bizară clonă a societății umane în The Nuer (Oxford Press, 1940) și, respectiv, Divinity and Experiece, the Religion of the Dinka (Oxford Press, 1961) ca pe un spațiu de rezolvare a conflictelor.
Rene Girard - cel care îi invocă pe cei doi autori în celebra sa carte Violența și Sacrul - insistă asupra unor amănunte ce pot invita la o serioasă reconsiderare a raporturilor dintre imaginar și convenție.
”În ceea ce privește bovinele, vocabularul nuer este extrem de bogat, atât în planul economiei și tehnicilor, cât și în planul ritului și chiar al poeziei. Acest vocabular permite să se stabilească raporturi deosebit de precise și de nuanțate între animale, pe de o parte, și comunitate, pe de altă parte. Culorile animalelor, forma coarnelor, vârsta, sexul, ascendența lor, distinse și rememorate uneori până la a cincea generație, permit diferențierea capetelor de animale, astfel încât să reproducă diferențierile propriu-zis culturale și să constituie un veritabil dublu al societății umane. Printre numele fiecărui individ există întotdeauna unul care desemnează și un animal al cărui loc în turmă este omolog cu cel al stăpânului său în comunitate”. (Nemira, 1995, p.9)
Iar concluzia lui Girard, în evidentă legătură cu sacrificiul, subliniază tocmai un asemenea mecanism sui generis al substituirii mai ales la nivelul conflictelor.
Orice conflict apărea între membrii comunității, e de la sine înțeles că vinovatul era identificat și, implicit, sacrificat, în paralela societate bovină.
Așadar, conflictele și neînțelegerile erau transferate, de fiecare dintre părți, în ”societatea turmei” doar în ceea ce privește vinovățiile, rezolvându-se, în acest mod simplu, și problema vinovăției morale, și pe cea a vinovăției călăului.
Mie însă îmi place să văd în acest mod de gestionare binară a culpei și o formă de anticipare a sublimării ludice a realului în convenția Marelui Joc.
De vreme ce Violența și sacrul a apărut în 1972, e de înțeles de ce autorul nu folosește o formulă atât de la modă acum, ”realitatea virtuală”.
Sau numele unui fenomen ce a devenit deja mondial: Second Life.
Pentru cei ce nu știu despre ce este vorba:
http://secondlife.com/whatis/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Second_Life