La o dedicație a lui Bartolomeu Anania

Marți, printre cărțile unui buchinist improvizat de pe strada Mercy, găsesc un volum de poezii al lui Valeriu Anania, File de acatist.
Îl cumpăr de îndată, atras poate și de un adagiu de pe copertă: Cu șase desene în peniță de Vlaicu Ionescu.
Vlaicu Ionescu, decedat în 2002, a fost unul dintre cei mai invocați interpreți ai lui Nostradamus și, în linie genealogică, fiul unui personaj celebru din interbelic, Preotul Duminică Ionescu, nimeni altul decât duhovnicul lui Corneliu Zelea Codreanu.
Dar nu despre asta vroiam să scriu aici, ci despre dedicația ce însoțește fervoarea poeziei celui ce acum este Mitropolitul Clujului, Crișanei, Albei și Maramureșului, Bartolomeu Anania:
Celui întru sfinți fiului nostru
Ioan Valahul
mărturisitor al dreptei credințe
martirizat la Constantinopol la 12 mai 1662
prin mântuitoarea bunăvoință a geanabeților lui Allah.
Eram, după cum bănuiți, chiar în ziua tânărului martir.

P.S. Geanabete se tălmăcește prin ”rău, afurisit”.
P.P.S. Cornel ”Schwartz” Calboreanu (sunetistul vechii trupe Phoenix!) m-a sunat de la Amsterdam să îmi spună că îl știe bine pe fiul lui Vlaicu Ionescu. Aseară, seria coincidențelor a continuat: Silviu Oravitzan mi-a spus că soția lui Vlaicu Ionescu a fost fiica marelui istoric Vasile Pârvan. A cunoscut-o în casa acestora de la New York York unde au fost invitați. Câțiva ani mai târziu savantul român a scris un text pentru albumul Oravitzan. Și eu, și Silviu am ajuns să îl știm pe Vlaicu Ionescu prin Paul Barbăneagră. Prin 1994-1995, Paul mi-a povestit cum apartamentul lui Ionescu a fost spart, însă nu au fost furate decât câteva lucruri vechi, cu o anumită valoare.