Societatea Timișoara, după plecarea aniversării

Nu am scris nimic despre manifestările Societății Timișoara fiindcă, în momentele sărbătorești, se spun lucruri nu neapărat de circumstanță, ci cuvinte ce se cuvin a fi spuse.
E clar că ziarul Timișoara ar fi rămas un cvasiobscur ziar de provincie fără Proclamație.
Iar Proclamația ar fi rămas un simplu exercițiu circumstanțial fără Punctului 8.
De fapt, datorită unor coincidențe mirabile care se referă la moment, persoane și loc.
Momentul avea nevoie de un mesaj clar, ferm, răspicat în toată confuzia acelor luni.
Persoanele, George Șerban și cei din jurul lui, Popovici și Vighi, exprimau ”duhul locului”, al Timișoarei. Am dubii că o proclamație venită din altă parte a României ar fi provocat o asemenea emotivitate.
Dar asta e o altă problemă, iar Proclamația a avut și încă are darul de a invita la cliometrie. (ce-ar fi fost istoria dacă nu ar fi fost cum o știm)
Cu toate că au trecut 20 de ani, Societatea Timișoara încă nu și-a exorcizat subconștientul.
George Șerban nu a fost un om comod, ba chiar dimpotrivă.
Între George și destul de mulți membri de frunte au existat tensiuni, chiar conflicte.
Îndepărtarea lui Doru Mihiț și a lui Harald Zimmermann a pornit de la conflicte cu el. Mihiț a fost făcut colaborator în timp ce la Societate își făcea treaba un fost securist. Care, la un momentat dat, după ce a fost dat afară de la Societate, a povestit la Tele Europa Nova că Marineasa și cu mine am fi fost spioni ai Mossadului antrenați în Israel. (!!!)
Și Vighi, și Marineasa au avut ieșiri publice mai nervoase față de unele comportamente ale lui George Șerban.
Am auzit și comentarii cu privire la ciorna Proclamației și la redactarea faimosului Punct 8.
Am auzit cu urechile mele că nici Doru, nici Harald nu ar fi participat la aniversare dacă nu ar fi fost tactul și delicatețea lui Florian Mihalcea.
Să ne înțelegem: asta nu-i micșorează cu nimic meritele și nici nu doresc să deschid paranteze de proastă factură biografică.
Doar să spun că aș fi vrut să ne împăcăm cu unele supărări ale trecutului.
Dar, mai ales, eu cred că, dacă ești sever cu societatea românească și îi spui adevărul în față, se cuvine să faci exact așa și cu tine.