O. Colta. De fapt, Un Colta. Very Colta!

Dacă vineri seara, la şase, Aradul ar fi fost victima unui bombardament plastic, operaţiunea ar fi eşuat lamentabil. Artiştii cei mai importanţi din urbea ce se lasă taiată în două părţi inegale de Mureş se aflau la Timişoara, la Muzeul de Artă, pentru a-l susţine pe Onisim Colta. Alături de câţiva arădeni ce se simt foarte bine în pielea lor, cum ar fi profesorul Virgil Feier, dermato-venerant al artelor toate.
Artistul, în viteză sintetizat, e arondat unui reflex religios.
Nu am spus asta, dar acum îmi dau seama că Ortodoxia nu prea are nevoie de asemenea pictori. Podul vertical al pravoslavnicie emoţiii răsăritene e scăldat în Adevărul religios, şi nu estetic, al icoanei.
Aşadar, la ce bun o asemenea reflecţie ce aşază Cartea, Umbra Lui, atoniţii, Nika, Legea cea Veche dimpreună cu Noua, chrisma, Lumina, ICHTUS, acoperişul_
Eu cred că Onisim a făcut jucării pentru Îngeri şi că arta lui e una ce se ascunde în Discreţia Duminicală.

În foto: Sorina Ioanovici-Jecza, Dumitru Şerban şi Onisim Colta.