Kamo e cu Sfinții acum

Cred că l-am auzit prima oară cântând prin 1978, la Central. Eram dus acolo de Teddy Polverejan, vărul meu din Comloș, căruia Bebe Costinaș îi spunea, duios, Clint.
Amândoi eram atenți nu atât la ce cântau băieții, cât așteptam finele melodiei, când Kamo spunea în rafale ”mersi, mersi, mersi”, cu accentul pe prima silabă.
No mercy, după câte se pare, din partea unui cancer pe care l-a purtat bătăios de vreo 3-4 ani.
Dincolo de toate lucrurile scrise pe partitura celor dispăruți, Kamo a fost un jazzman de rasă. În numele jazz-ului a părăsit Phoenix-ul și s-a dedicat unui gen care, în acei ani, îl scotea definitiv din promisiunea succesului.
Alături de jazz, cealaltă profesiune pe care a ilustrat-o cu egal succes a fost cea de ”timișorean”. Personal, cred că evocarea perioadei lui de la Sfinții și Phoenix are legătură doar cu Timișoara nebun-rebelă a acelor ani. Iar cel mai solid argument al meu e chiar comportamentul lui Nicu Covaci.
Care a ratat, până acum, toate despărțirile de foștii colegi. Dar nu a pierdut nicio întâlnire cu propria statuie.
...
În 2008, Kamo era internat într-o rezervă de la Terapie Intensivă, la prietenul comun Dodo Săndesc, și lupta cu boala.
Ultima oară l-am văzut pe scenă la ziua lui Dodo.

P.S. La înmormântarea lui Kamo a adus flori pare un vechi timișorean din Phoenix, refugiat în Pensiile Olandeze: Cornel Calboreanu. Schwartz. Cel ce le-a dat sunet.