duminică, ianuarie 10, 2010
marcel tolcea
Am citit undeva, nu mai știu unde, că, atunci când se căsătoreau, tinerii miri ai unui trib sud-american primeau ca dar din partea comunității un... bătrân.
Bătrânul urma să locuiască la noua familie și să le fie ajutor în toate, de la muncile neînsemnate până la, mai ales, sfaturi.
În acest fel, tribul a rezolvat, concomitent, o problemă socială (cea a vârstnicilor fără familie) și una de pedagogie familială. (Crizele din cuplu sau educația copiilor erau în fișa postului celui mai experimentat!)
Sigur că așa ceva e posibil doar în societățile ce privesc senectutea ca pe o virtute, și nu ca o rugină a ființei!
Modernitatea noastră e o societate eminamente puberă și adolescentină.
Fiindcă Tinerețea, după cum știți, e numele râzgâiat al consumului.
Insuportabilă și, iată, tot mai agresivă.
Ceea ce lipsește societății românești, atunci când se referă la pensionari, nu sunt doar Banii, ci, mai ales, Rolurile.
Evident, fiindcă România e doar o haită și nu un trib de oriunde.
duminică, 10 ianuarie 2010
Despre un punct bătrân. Punctul de pensie
5 comentarii:
Asa e! foarte misto postarea...
Mersi. Și mie îmi place chestia cu ”pensionul”. ”Pensie” nu a fost, de-a lungul vremii, un cuvânt ce era nedespărțit de bătrânețe. La un moment dat, însemna și ”recompensă”. Cum ar trebui și acum să exprime!
Dar batrinul respectiv sa aiba cit mai multe puncte ca pensionar, nu?
Impreuna cu tinerii casatoriti va sta ca la pension, dar sa fie pensia mare.
Acum observ că tribul cu pricina era cam misogin. Nu se spune dacă și bătrânele intrau în ”trusou”.
Batrinul suplinea si absenta tiparnitei cu care s'ar fi tiparit cartile de consiliere matrimoniala, Playboy, Cosmo, Mama si Copilul si altele asemenea.
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.