Trei teorii despre Securitate

1. Mi se pare evident faptul că, după ’89, KGB-ul (Securitatea, STASI etc.) şi-a omorât tatăl, adică Partidul Comunist, un paricid despre care vorbesc toate mitologiile: Uranus este detronat de fiul său Cronos, care este detronat, la rându-i, de Zeus. A lichidat Partidul Comunist fiindcă nu mai avea nevoie de o ideologie falimentară şi fiindcă, pur şi simplu, se săturase să mai fie controlat de o submediocră oligarhie cadristă. Dar, pentru că o schimbare necontrolată putea produce surprize, a orchestrat cu atenţie nu atât o schimbare de sens, spre democraţie, cât dispariţia ideologiei comuniste cu tot cu aparat şi trecerea averii statului în mâinile ei.
2. Cel mai mare duşman al Securităţii ceauşiste s-a dovedit, în cele din urmă, a fi chiar Securitatea. Asta fiindcă, dintre miile de zvonuri cu care manipula subconştientul românilor, unul s-a întors asupra ei înmiit: acela că era atotştiutoare, că nu îi scăpa nimic şi că toţi, absolut toţi, eram urmăriţi, ascultaţi, supravegheaţi mereu, oricând şi oriunde. Or, această intruziune, această invazie în colţurile cele mai ascunse ale intimităţii noastre nu avea cum să nu ne facă să detestăm profund instituţia. Cred că românii au urât Securitatea şi fiindcă Securitatea a voit acest lucru pentru a descuraja cele mai mici gesturi de răzvrătire. Dar Securitatea nu a fost detestată doar de omul de rând, ci – poate încă mai abitir – de Miliţie şi Armată. Oarecum paradoxal dacă ne gândim că, la origine, majoritatea cadrelor de aici au încercat mai întâi să intre în Securitate şi au fosr respinse din varii motive. De unde alt gen de frustrări şi resentimente.
3. Probabil că ceea ce s-a întâmplat în Decembrie ’89 ar putea fi explicat şi prin această frustrare. Dorind să-şi dovedească loialitatea şi să se facă indispensabile, Miliţia şi Armata au făcut exces de zel atât la debutul revoltei cât şi după 22 decembrie. De altfel, ofiţerii de Securitate, la proces şi în declaraţiile ulterioare, au spus că numai Miliţia şi Armata au tras, în timp ce securiştii făceau muncă specifică de culegere a informaţiilor. Dezavantajul Securităţii a fost şi rămâne acea autodiabolizare, acea autoîmpănare cu calităţile unui Superman negativ. Cine mai crede, după ce zeci de ani ţi s-a spus cât de fioroasă e Securitatea, că taman atunci nu a făcut nimic rău?! Nimeni.
Cert e că telefoanele nu au fost întrerupte decât în 22 decembrie (între ora 8,00 şi 9,30), că serviciul tehnic al Securităţii a instalat aparatura audio la Operă din ordinul gen. Vlad şi că, tot din ordinul acestuia, cadrele au ieşit în obiectiv fără arme şi fără legitimaţie.
Au fost atunci securiştii mai abili si mai bine informaţi, anticipând excesul de zel al Armatei şi al Miliţiei sau, pur şi simplu, existau deja două Securităţi?