În 18, Ceaușescu era plecat în Iran

Ajung luni dimineața la Editura Facla, unde lucram.
Lumea e speriată. Almăjan (directorul nu spune nimic, ca și Dorcescu, redactorul-șef.
Eu, ca prostu, povestesc cum a fost dimineața, la Județeana de partid, cum am văzut geamurile librăriei de lângă ”Drapelu roșu” sparte și cum o librăreasă mi-a spus că, în noaptea de 16 spre 17, demonstranții au aruncat și rupt doar cărțile lui Ceaușescu.
Bag de seamă că și Ion Anghel, și Ion Jurca Rovina, colegii mei de birou, nu spun nimic, așa că tac. Apoi Jurca mă ia deoparte și îmi spune să îmi țin gura.
Lui Jurca îi povestesc cum am văzut ieri, pe la 5, mașini ce treceau spre Spitalul Județean cu răniți aruncați ca niște pachete, Și cum, unora, le atârnau picioarele afară, ba chiar lăsau dâre de sânge pe asfalt.
Mi-e teamă să îi spun că am fost cu lumea până la Casa Tineretului unde, pe la 7 cred, au apărut niște tanchete și au tras spre noi. Cu muniție de manevră, evident, fiindcă, altfel, ne-ar fi lichidat pe toți. După asta, laș și ascuns sub gardul restaurantului Stadion (pe locul actualului OMV), am venit acasă.
Seara vorbesc cu Gigi Secheșan la telefon. Aflu că Poşta mare a fost închisă. (La ora 10, în clădire zăcea încă un cadavru!)
Spitalul Judeţean era, de asemenea, gardat de trupe.
Ultimii studenţi din cămine au fost evacuaţi şi trimişi acasă.
Sediul miliţiei şi închisoarea erau blocate cu trupe.
Pe tabloul locatarilor clădirii unde a locuit pastorul Tökés, care fusese arestat, un cartonaş fixat cu o pioneză indica numele noului locatar al apartamentului.