Cu scritorii în stradă și în casă

Mircea Pora, așa cum am scris deja, era cu un picior în Franța. Primise ”formularele mici” și, în logica faptelor, urmau ”formularele mari”. Vânduse deja apartamentul din Circumvalațiunii, își dăruise biblioteca, se mutase la părinți în așteptarea plecării.
Marți sau miercuri, nu mai știu, a venit la mine și m-a rugat să sune la Ambasada Franței la București.
Evident că îmi era frică, dar rușinea a învins și am sunat.
La capătul firului, o voce plăcută, cu clinchet, mă întreabă, în românește, cum e vremea la Timișoara.
Eu, francofon cu accent de Pif, îi răspund în limba lui Rahan: Il fait mauvais, tres mauvais temps. ”Înțeleg, înțeleg”, spune doamna de la capătul firului.
Seara ies pe stradă. În față la Județ, stau cu Dnii Ciocârlie și Harsany. E destul de frig, dar spaima din vocea lui Ioan Marcu, care vorbește la balconul Județenei de partid, ne ține acolo. Pe la 7-8, Domnul Ciocârlie nu mai are țigări, așa că merg după țigări. Evident, Carpați fără.
Se strigă așa:
Armata e cu noi!, Armata e cu noi. Şi noi sîntem cu ei!, Unde ne sînt morţii ?, Jos securitatea !, Vrem deţinuţii, acum, aici!, Vrem frontiere libere!, Jos cenzura!, Libertatea cultelor !, Alegeri libere!, Egalitate între naţionalităţi! , Ceauşescu vinovat, pentru morţii din Banat!, Să fie judecat aicea, în Banat!, Ceauşescu e un porc, Ceauşescu la export !, Jos comunismul!, Vrem saloane de Crăciun, nu conducător nebun !, Ceauşescu şi soţia ne-au mîncat copilăria! .