Sânnicolau Mare e al meu și al lui B.B.

M-am născut în Sânnicolau Mare, odată cu explozia gulașului la Budapesta.
Am stat acolo până în 1973, când am devenit băiatul primarului de Jimbolia.
La Sânnicolau, am trăit sub fascinația lui Bartok Bela, pe ale cărui dansuri românești am jucat ca pionier fruntaș al școlii generale de pe strada Traian.
În râul Aranca am pescuit plătici, roșioare și bibani cu Dorin Ticiu, Doru Sănătean și Dan Ostrovăț.
Până la 13-14 ani am căutat comoara lui Atilla și mărunțișuri ale Comorii din Sânnicolau Mare chiar sub cinematograful orășenesc. Un amănunt povestit și lui Mircea Cărtărescu, prin 1986, la Crivaia, pe care l-am regăsit în Visul din 1989.
Dar cel mai important lucru care mi s-a întâmplat la Sânnicolau are legătură cu o revistă pentru copii-spre-adolescenți: Pif.
O franceză a celor mai fascinante interjecții Gai Luron, administrată temeinic în destinul meu de Nuțu Petrașcu.
Un senior exilat de unanimele falseturi ale tranziției.