Cum ajunge un ziar la dimensiunea unei batiste

Înainte de 1989, Cornel Nistorescu semna reportaje la care plângeam sau râdeam în funcție de text.
În Infernul provizoriu de-atunci, era un fel de Brunea Fox ce scria tot despre leprozeria generalizată, părând însă că se referă la banale roșiuri în gât comuniste.
Limpede, a fost cel mai important autor de grands reportages .
Imediat după 89, a făcut bani cu același talent cu care scrisese despre interlopi, singuratici, orfani ai destinului.
Printre presari, circula zvonul că ar fi fost cu Ceaușescu în ultima lui vizită afară, în Iran.
După câțiva ani de stat în umbra lui Ion Cristoiu, a dus mai departe ”Evenimentul zilei”, din 1997, cu siguranța unui bussines man.
Din păcate, editorialele sale păreau tot mai gri, asemenea culorii unui centaur politic.
Acest amănunt poate explica și de ce, de pildă, în alegerile din 2000, ediția de vest a ”Evenimentului zilei” era înecată în 8 pagini publicitare cumpărate de PSD și, se pare, negociate direct cu domnia sa.
Sau de ce retragerea de la conducerea ziarului din 2004, dublată de refuzul său de a semna protestul întregii redacții demisionare, nu a mai fost un duș de gheață pentru admiratorii săi, ci o concluzie firească.
Domnul Nistorescu a invocat atunci un contract uitând că nu era admirat ca om de afaceri, ci ca o conștiință.
După 2004, Cornel Nistorescu și-a mutat scrisul în ”Foaia de Transilvania”, unde colaborează și poetul Petru Romoșan, cel mai recent turnător descoperit în arhivele CNSAS.
A apărut de câteva ori la Realitatea Tv, unde a făcut spume împotriva lui Băsescu și a celor care nu îl înjurau pe Băsescu.
A fost turbat atunci când comunismul a fost condamnat de Comisia Tismăneanu.
De vineri, este noul director al ”Cotidianului”, prilej cu care a și cenzurat un articol despre gunoaiele turnătorului Romoșan.(http://www.cotidianul.ro/petru_romosan_turnatorul_lui_horia_bernea_si_al_lui_ion_negoitescu-93995.html)
Un ziar de care sunt nevoit să mă despart acum, în ciuda multor prieteni ce semnează sau au asemnat acolo.
Poate și fiindcă, odată cu numirea sa, publicația a ajuns, pentru mine, la dimensiunile unei batiste.
De unică folosință.