Viaţa mea, între ăia buni, ăia răi

Când aveam 7-8 ani, credeam că lumea se împarte în două.
Din pricina asta, mă jucam de-a "ruşii şi nemţii". Îmi plăcea să fiu rus, fiindcă, în filmele acelor ani, ruşii erau cei buni.
Pe la 10 ani, mă jucam de-a "indienii şi cowboy-ii", alegând, din nou, tabăra celor puternici datorită westernurilor celebre.
Adolescenţa mi-a aşezat dicotomia universului în binomul copii versus părinţi. Bob Dylan, Doors sau Pink Floyd au închis gura celor din urmă cu muzică şi puterea florii.
Maturitatea mi-a aranjat acelaşi binom din perspectivă cromatică: cei care au mâncat rahat şi cei care au evitat maroniul. Ştiam asta de la Radio Europa Liberă, cel mai bun turnesol de măsurat cacafeniul ceauşist.
Capitalismul, cum era de aşteptat, a aşezat polii percepţiei mele sub cuvintele "săraci şi bogaţi".
Dacă vă aşteptaţi să scriu acum că ţin cu săracii, vă îndemn să ascultaţi mai atent unele texte din subconştientul românesc al manelelor.
Care sunt Iliada şi Odiseea banului convertit în brăţări, lănţuge, burţi, cefe, invidii.