Franţa de lângă buzele noastre

* De mai mulţi ani, în fiecare 14 iulie sau în apropierea acestei date, nu pot să nu scriu despre ziua naţională a Franţei. E un gest nu numai de recunoştinţă şi recunoaştere pentru tot ceea ce a însemnat şi înseamnă marea influenţă a culturii franceze pentru cultura română, ci şi un gest de solidaritate cu valorile ei. * Fiindcă Franţa nu a fost doar un model social pentru noi sau prilejul redescoperirii latinităţii noastre, ci şi exilul cel mai apropiat inimii. Franţa a fost a doua patrie pentru Brâncuşi, Enescu, Ionesco, Cioran, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu sau, parţial, Eliade, Celibidache ori Gheorghe Zamfir. * Unii dintre cei de mai sus au devenit valori asumate ale culturii franceze, alţii au locuit acolo pentru a rămâne voci ale exilului. * Dar nu despre cultură în sensul strict al cuvântului aş vrea să scriu în continuare, ci despre o cultură în care Franţa deţine supremaţia absolută, cea a mesei. * Într-o lume tot mai grăbită să înfulece MacDonald’s-uri, hot-dog-uri ori tot felul de compoziţii mai mult sau mai puţin fade la gust, francezii (alături de italieni, trebuie spus!) ţin sus steagul rafinamentului culinar. * Asta înseamnă că voi scrie puţin despre vin şi despre acele mâncărurile tipic franţuzeşti care îi fac gloria gastronomică de câteva secole. * Spui vin şi, de îndată, rosteşti alte două cuvinte din ameţitoarea lui familie cu marcă eminamente franceză : coniac şi şampanie. Fiindcă cele două băuturi sunt substantivele devenite comune a două toponime franceze, orăşelul Cognac şi ţinutul Champagne. * De fapt, enormul potenţial viticol al Franţei este rezultatul rapidei expansiuni a creştinismului din primele trei secole când numeroasele abaţii au grijit ca vinul să nu lipsească de pe masa călugărilor. * Rafinamentul viticultorilor francezi a fost dus la asemenea limite încât, încă din Evul Mediu, cei din sud plimbau vinul roşu pe mare pentru că tangajul face ca maturarea, îmbătrânirea lui să fie mult accelerată. * “E greu să conduci o ţară care are peste 500 de sortimente de brânză”, ar fi spus Charles de Gaulle. “Şi mai greu e să conduci una care nu mai are nici un sortiment”, ar fi putut exclama secretarul general al PCR în decembrie 1989. Sau în 1977, când braşovenii revoltaţi au aruncat pe ferestrele Comitetului Judeţean roţi imense de caşcaval. * Recent s-a descoperit că brânza franţuzească de digestie are proprietăţi miraculoase datorită mucegaiului ei. Medicii au observa că cerşetorii din Paris — cloşarzii — nu suferă de unele maladii. Cum ei consumă aproape doar vin şi brânză, concluzia a fost extrem de simplă! * Despre aroma stridiilor, Montaigne ar fi exclamat : “Sunt atât de agreabile încât, atunci când le deschizi, ai senzaţia că respiri aerul unei violete”. Alexandre Dumas-tatăl, într-o scrisoare către un prieten : “Soarbe cu delicateţe lichidul unei stridii şi vei înţelege că sexul femeii se ascunde într-o cochilie”. * În medie, anual, francezii consumă peste 200 de milioane de melci. Un calcul rapid arată că revin aproape 4 melci pe cap de mâncător. * La 1829, Brillat-Savarin opina că “nici o afacere cât de cât importantă nu se tratează altundeva decât la masă. Mesele au devenit un mod de guvernare, iar soarta popoarelor s-a hotărât la un banchet”. * Abia de câteva decenii, în lumea civilizată, afacerile nu se tratează altundeva decât la masă. * Numai în limba franceză funcţionează o nuanţare clară. “Gourmand” înseamnă “mâncăcios”, în vreme ce “gourmet” desemnează tot o persoană mâncăcioasă, dar cu gusturi rafinate.