La Adam Michnik

La 6 seara, spre Cartea de nisip, unde va fi prezent Adam Michnik.
Îl știu din povestirile lui Mircea și ale Adrianei. Cred că era în 90, poate prin 91, când Mircea mi-a povestit despre el și refuzul de a ieși din închisoare printr-o ”mică abdicare”. E unul dintre rarele personaje ale istoriei moderne care a preferat să stea la umbra luminoasă a propriei conștiințe.
La puțin timp după asta am avut un vis. Se făcea că eram anchetat la Securitate și mi se cerea să spun ce făceam noi la ”Orizont”. De frică, am spus tot ce știam. Când m-am trezit, am înțeles că îmi era frică de mine. De lașitățile mele. Una dintre puținele mele frici care mi-au făcut bine.
Așa că întâlnirea cu Michnik a fost, pentru mine, maidegrabă, una psihanalatică.
Unde am bârfit cu Eugen Ciorîcă.
Apoi, pe la 8 și ceva, am mers la Muzeul de Artă.
Unde d. Michnik a fost emoționat de colecția Baba. Era încântat la gândul unei expoziții Baba la Varsovia.
Dintre echivalențele româno-polone ale conversației, un cuvânt mi se părut că are o sensibilă conotație: topor.
Chiar dacă ”topor” sună la fel în polonă și în română, ceea ce îl face diferit e coada.
În România, cozile de topor a depășit cu mult topoarele de metal.