Tabăra de la Castel. Huniade, evident.

Ieri, odată cu ploaia, s-a încheiat şi Tabăra de sculptură în lemn.
Tabăra, prima de felul ăsta din anii 80 încoace, are o istorie. În esenţă de lemn exotic.
Acum doi ani, împreună cu Costi Ostaficiuc am tot plănuit o tabără de sculptură la Muzeul Satului.
Era prea departe şi prea ferită de ochii lumii.
Ştefan Călărăşanu a venit cu ideea unei tabere de sculptură în lemn. Zis şi făcut.
Soarta a vrut ca, la finele lui 2008, să îl întâlnesc pe Lucian Perescu, un navetist. Între Timişoara şi Bolivia. Unde luase în folosinţă hectăraie de pădure amazoniană.
Aşa că primul slogan al campaniei de promovare a parchetului exotic s-a născut rapid:
Anzi în Timişoara, mâine-n toată ţara.
Am făcut o şedinţă foto la Ştefan acasă, ne-am tot văzut şi Lucian l-a cooptat în echipă şi pe Andi Herczeg.
Ştefan i-a invitat pe Maxim Dumitraş, pe Aurel Vlad, pe Ilarion Voinea şi pe George Zărnescu. Ordinea e alfabetică.
Trei săptămâni de lucru pe platoul din faţa hotelului Central.
Cu seri la Ştefan la atelier, la Andi acasă (ce Casă!!!), la Enoteca sau La Domul lui Antonio.
(Bachus a vrut să se deschidă, la vremea taberei, şi Enoteca de pe Eugeniu de Savoya, aşa că lemnul exotic avea acum şi buchet.)
Când ai artişti mari şi vii în fibra lor de fiece zi, te poţi baza că iese totul de dragul artei.

Dacă vreţi să vedeţi, mergeţi la
http://whitenoise4ever.blogspot.com/2009/05/nu-doar-5-poze-si-un-vers.html