Ce zi!

Pe la 11, ajung la Tabăra de sculptură din spatele Castelului Huniade.
La Castel a devenit, prin voia lui Ștefan Călărășanu, La Costel.
De lunea trecută, taie la trunchiuri din greu Aurel Vlad (București), Ilarion Voinea (Cluj), Maxim Dumitraș (Sângeorz Băi), Gheorghe Zărnescu (Bacău) și, evident, Ștefan (loco).
După o săptămână de lucru, lemnele încep să se înfrumusețeze accelerat.
Înainte de ora 1, ajung la Jimbolia: e parastasul de 6 săptămâni al lui Petre Stoica.
În afară de familie, Caba, un profesor și cu mine. Mașina preotului e un BMW cu un număr tâlcuit: 32 AVA. În aramaică, avva înseamnă ”părinte”.
Radu, fiul lui Petre, îmi povestește mult despre tatăl lui. Cum era trimis, copil fiind, să cumpere vodcă și vin pentru Nichita, Modest Morariu sau Grigore Hagiu.
Revin la Timișoara după 4, fiindcă la 7, trebuie să vorbesc la ceremonia decernării Premiului Europa Teatrului Național Timișoara.
De fapt, e un spectacol premiat: Boala familiei m, de Fausto Paravidino, în regia lui Radu Afrim.
Ada Hausvater m-a rugat să vorbesc despre europeneitatea Timișoarei.
M-am gândit la numele eroilor ei întemeietori: Eugeniu de Savoya și Florimund de Mercy.
Eugen, ”bine născut”, politicos. Merci, o reverență în fața Timișoarei.
Și Petre Stoica, un european de rasă. Un bănățan!
După, spectacolul.
Năucitor, patetic, pictural, acustic, tandru, caustic, răvășitor.