Numele de piatră al bronzului. Numele de pământ.

Prin ianuarie, vorbesc cu Sorina la telefon. Trebuia să merg la ei încă înainte de Crăciun pentru a-mi alege o lucrare a lui Peter. Nu ne găsim, aşa că ajung la ei abia atunci, după sărbători.
Peter e slăbit după o viroză. Coboară greu, agale şi ne vedem preţ de un minut.
Aleg o lucrare de o senzualitate atât de delicată încât o mângâi şi pe drum, la semafor, şi noaptea, înainte de culcare.
I-ar trebui un sistem care să te plimbe în cerc în jurul ei. Dar cea mai frumoasă parte a Ei, e că îşi cheamă Ceva-ul. Care nu e nici bărbat, nici femeie. E perechea ce s-ar putea să coboare oricând.
Am făcut un vraf din cărţile şi albumele de artă şi am aşezat-o acolo, lângă patul meu.
Când am aflat de urcarea la cer a lui Peter, marţi dimineaţa, eram întors cu spatele la ea.
De-acum înainte o să o mângâi altfel.