Fiindcă nu mai publică în C., m-am trezit orfan de TRU

TRU, adică Traian Ungureanu, înseamnă penTRU mine un singuratic vaccin publicistic aborigen împotriva TRUismelor.
Editorialele sale nu obișnuiesc nici să constate Realitatea, nici să explice Realitatea, nici să comenteze Realitatea, nici să o facă la inventar.
Tot ce am citit de TRU constat că o rectifică asemenea unei bombe cu suflul întârziat: în siajul textelor sale.
Dacă prin editoriale altora dai, ca prostu, de propriile tale gânduri exprimate într-un registru de la plicticos la genial, la TRU nu te întâlneşti niciodată cu tine.
Pe tot ce pune pana transformă: fotbalul - în binecuvântate teleologii ale erbicidului, România - într-un remeneu reșapat cu autocolante din piele de securiști, Băsescu - într-un Che Guevara de glastră.
E o virtuozitate atât de pasională în textele lui încă parcă și gravitația își trage mai cu greu respirația dinspre puncte spre paragraf.
Și totuși, e ceva al dracu de enervant la acest TRU, după ce nu mai ești cu degetele băgate în priza lui.
Ai un soi de nervozitate pe care eu mi-o induceam în vremea adolescenței, când, îndrăgostit fiind de o chelnăriță mirifică, îmi închipuiam că ființa îmi zice așa după o extenuantă partidă de sex pe fața imaculată de masă:
- Domnu' mai servește și altceva?