Azi, la Jimbolia

Astăzi a fost înmormântarea lui Petre Stoica. Vreme urâtă, apăsătoare.
Aseara am vorbit cu Cornel Ungureanu, care mă întreabă dacă îl pot lua cu mașina mea. Dimineața mă sună Eugen Bunaru în aceeași problemă. Nu știe dacă Robert Șerban are loc în mașina editurii Brumar. Îi spun că ne vedem la Muzeul de Artă, la 1 și-un sfert.
Dimineața, după 10, Cornel mă anunță că trebuie să ia o coroană din partea Uniunii.
E OK, și eu iau două coroane, a doua din partea Brândușei Armanca. Nu poate veni de la Budapesta și vrea neapărat să îi dea un semn din partea ei lui Petre.
Gabi, nevastă-mea, ia coroanele din Piața 700 și ne așteaptă în parcare.
Vorbim mult despre Petre. Cornel promite să propună ca o stradă din Timișoara să îi poarte numele.
Ajungem la Muzeul Presei unde se află depus Don Pedro pe la 2 și jumătate.
Din partea dreaptă a catafalcului, are ochii închiși și e senin, cu barba albă, ca niște buruieni bătrâne. Din partea stângă, parcă privește. Sâmbătă noaptea, la priveghi, am citit poezii și am cam plâns. Am crezut că poveste cu plânsul e istovită. Nu e. Mă tulbură suferința lui Matei, nepotul lui. Și tăcerea lui Ion Barbu.
E lume destul de multă, dar nu chiar. Jimbolienii mei nu prea știu cine a fost Stoica. Am văzut asta cu alte prilejuri.
Vor vorbi primarul Kaba, eu și Cornel Ungureanu.
Slujba începe înăuntru, iar apoi sicriul e scos în curte. Iese soarele pentru câteva minute.
Plecăm către cimitir.
Petre vroia să fie îngropat în curtea Fundației. Legea nu permite asta.
E îngropat în cimitirul catolic. Cum intri în stânga, la vreo 30 de metri.
În dreapta, la vreo 10 de metri, se odihnește tatăl meu.