Masoneria şi naşterea SUA

O evidenţă de nimeni negată : dintre cei 56 de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, 50 au fost masoni!
Să fi fost atât de important rolul Masoneriei în crearea acestei mari naţiuni?
Mai întâi, istoricii sunt unanimi în a recunoaşte că, prin idealul frăţiei universale pe care l-au practicat, masonii au constituit un liant important între oameni veniţi din toate punctele cardinale. Ca iniţiative în premieră istorică, ar fi de amintit aici faptul că primul Mare Maestru Provincial, Daniel Coxe, a fost cel dintâi care a militat pentru federalizarea coloniilor. E drept, pentru a face front împotriva indienilor. Ideea a fost preluată de un alt celebru mason, Benjamin Franklin, care cerea, în 1752, un plan de confederaţie în faţa francezilor agresivi şi invadatori. (O atitudine care se va schimba radical, fiindcă, aşa cum vom vedea în cele ce urmează, Franţa va deveni aliatul principal al coloniilor!). 1752 este şi anul în care al doilea artizan al Independenţei, George Washington, a fost iniţiat în loja din Fredeksburg, iar Biblia pe care a jurat ca iniţiat este Biblia pe care, de la el, jură toţi preşedinţii Statelor Unite la învestitură.
Însă legătura cea mai cunoscută dintre Masonerie şi crearea S.U.A. este, fără îndoială, incidentul cunoscut sub numele de “Tea Party”. În 16 decembrie 1773, nişte inşi mascaţi în indieni au aruncat în ocean încărcătura de ceai de pe trei vase englezeşti ancorate în raza portului Boston. “Indienii” erau toţi membri ai lojei “Sfântul Andrei” şi ieşiseră dintr-un loc cu nume predestinat : taverna “La Dragonul Verde cu Armele Masoneriei”.
Printre cei mai influenţi masoni bostonieni era şi acelaşi Benjamin Franklin, viitor redactor al Declaraţiei de Independenţă şi viitor ministru plenipotenţiar în Franţa între 1776 şi 1785, când a reuşit să obţină un ajutor crucial din partea regelui Ludovic al XVI-lea. În primul rând este vorba despre Tratatul din 1778 care va lega Franţa de insurgenţi printr-un document la care masonii au avut, din nou, un rol decisiv. (Ca un amănunt de istorie culturală, în acelaşi an, 1778, Franklin îl va conduce de braţ pe Voltaire care primea lumina, adică primea iniţierea, în cea mai celebră lojă franceză, “Les Neufs Soeurs”)
Dar Franţa a mai făcut un dar fără de preţ Statelor Unite, peste mai mult de un veac, în 1884. Celebra Statuie a Libertăţii care străjuieşte portul New York şi este, de fapt, un simbol al Americii, aparţine sculptorului mason francez Bartholdi. El s-a inspirat dintr-un desen ce apărea pe coperta lunarului “Le Franc-maçon”, o femeie cu o torţă în mâna dreaptă şi cu un manuscris în stânga. Bartholdi i-a dat statuii chipul mamei sale şi a înţeles în profunzime deviza ce însoţea, pe copertă, figurarea alegorică — “Lumina călăuzitoare, nu torţă!”. Fiindcă, spun specialiştii în simbolismul masonic, statuia poate fi înţeleasă şi ca o reprezentare a Adevărului la care au acces, evident, doar cei iniţiaţi, iluminaţi.
Speech-ul pe care l-a rostit Marele Maestru William Brodie, cel care a pus prima piatră de soclu, în 5 august 1884, s-a referit şi la acest tâlc al celei mai celebre opere de artă masonice din lume.