Despre miniștri, chelneri, paharnici, țârcovnici, paracliseri, diaconi

După cum vedeți cu ochiul liber, în România ninge cu miniștri. Ceea ce nu e chiar atât de rău. Sau, cel puțin, dacă ținem cont de etimologia cuvântului ”ministru”.
Andrei Cornea, într-o carte de ținut pe noptiera etimologică de către amanții slavi și latino ai limbii române — Cuvintelnic fără frontiere — ne semnalează că românii înțelegeau prin cuvântul ”ministru”, sclav, slujitor. Se pare că ”minister” avea legătură cu ospețele sau cu vinul, fiindca ministerium desemna chiar condiția de ospătar, chelnăr, în termeni moderni. Un fel de paharnic.
Verbul ministrare avea ințelesul de “a servi pe cineva la masă”. Am spus mai înainte ca ”minister” desemna chelnerul, ospătarul, însă ar fi trebuit imediat să fac o nuanțare: în Antichitate sau în Evul mediu, persoana care îi servea bucatele și vinul stăpânului nu era un om de rând, ci unul de mare încredere. În tradiția noastră voievodală, un asemenea ministru era numit paharnic sau cupar. La început, paharnicul era un mare boier de divan, dar mai apoi a decăzut în rangul doi, spre subsol onorific.
Se poate deduce cu ușurință, din traseul de mai sus, că slujitorul, adică ministrul, era din ce în ce mai folositor stăpânului său. Până în clipa în care serviciile ministrului au devenit de interes public. Și s-au transformat în chiar contrariul lor. Fiindcă nu o să îmi spuneți că miniștrii noștri au părut - cel puțin până acum - a fi slujitori în administrarea binelui public.
Dacă ministrul slujea o instanță încă și mai înaltă, divină, i se spunea ministrant, adică ajutor de cleric, la catolici. Pe românește, paracliser sau țârcovnic. Românii au tradus prin ministru cuvântul grecesc diakonos, diacon, adică servitor.
Dar să nu plec din spațiul latinității fiindcă am amintit un cuvânt la care s-ar fi cuvenit să tresar: administrarea banului public. A administra este adesea trecut cu vederea, așa ca îmi face placere să îl adaug celorlalte trimiteri. Administer era, la romani, ajutorul de slujitor care servea la masă.
Uite că tocmai îmi aduc aminte de expresii aproape uitate în care apare cuvântul ministerial: coală ministerială. Acum i se spune A4. Dar A4, în mintea multor români, adolescenți și nu numai, are legătură nu cu scrisul, ci cu o celebră marcă de automobile.
Cine are urechi de auzit să Audi!