Todo ai mei

Astăzi, Profesorul Eugen Todoran ar fi împlinit 90 de ani. Dacă, în 1997 nu s-ar fi stins brusc, în fața casei lui de pe Loga nr. 5.
Eminent eminescolog, emul al lui Balaga, primul rector al Universității de Vest după 1989 a știut să pună sămânță peste tot unde a fost. Cred că studenții nici nu știu cine a fost numele frontispiciul Bibliotecii Universitare din Timișoara.
Pe mine, Dom Profesor m-a făcut om atunci când, în ianuarie 1990, m-a adus la Universitate și mi-a dat să predau cursurile lui. Iar apoi a înființat Jurnalistica împreună cu Peter Gross.
Îi fusesem aproape din anul II, când mi-a dat un 9 la examen și a decis să fac o lucrare despre Eminescu pentru un colocviu de la Cluj. L-am cunoscut,tot în 77, pe Radu, fiul lui, de care m-a legat o prietenie lungă. În 85, Radu a făcut un cancer și a plecat la Aachen. (Îți aduci aminte, dragul meu Șerban, de râsul nostru isteric de-atunci?) S-o fi vindecat probabil, dar nu îndeajuns, fiindcă în 2004 a murit totuși, cum ar veni. Sub ochii mei, ai lui Moni și ai lui Horică. Cei mai apropiați lui.
Acum 2 nopți am avut un vis ciudat. Se făcea că eram undeva, cu Moni Drăgan și alți prieteni ai lui Radu Todoran, la o masă. Un bărbat susținea că e Profesorul Todoran. Semăna leit cu Radu,iar barba îi era neagră-neagră. ”Dacă sunteți Profesorul Todoran, vă rog să îmi spuneți ce am spus la un seminar din anul cutare”, l-am interogat eu, intrigat de uluitoarea asemănare cu Radu.
”Bine, bine, a spus persoana aceea din vis. Mă predau, sunt Radu și nu am murit.”