Bacovianimism

Din Bacovia ştiam 4-5 versuri pe de rost încă din clasa a 8-a. Ele sună cam aşa:
Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie -
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă...
Nu beam, nu fumam, nu eram nici un pic melancolic.
Aveam un singur viciu pe care l-am depistat destul de târziu.
Îmi făceam perfuzii cu filme vizavi, la cinematograful orăşenesc. De care devenisem dependent nu pe bază de katharsis, emoţiune, ci din cauza mirosului de motorină cu care se îmbălsămau, la o săptămână, podelele.
Marţi sau miercuri, nu mai ştiu când.
Fiindcă am citit destul de multă poezie fictivă, aş putea scrie doar un final de poezie despre un cinematograf cu podele octanice, după ce fimul se termină şi urmele spectatorilor lucesc asemenea unor foetuşi albaştri:
"Undeva, lângă parc, cred că te-a aşteptat un mongolfier
Fiindcă urmele tale au ars mocnit, parfumat,
sub ploaia ce se se ridica, amnezic, la cer."