Scule tot mai inteligente pentru o lume tot mai proastă

Unul dintre lucrurile care mă fascinează în acest expirat crăpat de zori al mileniului 3 este prăpastia ce se cască între sculele produse de inteligenţa umană şi destinatarii lor tot mai proşti. Ca să înțelegi ce spun, așteptați-vă ca în curând să putem cumpăra la prețuri de nimic telefoane cu bacalaureatul în soft, GPS-uri ce descriu drumul spre originile materne, televizoare cu diagonala mai mare decât apartamentul.
E clar că progresul cunoaşterii umane — una dintre mitologiile ce se străduiesc să ne facă nopţile mai frumoase începând din Renaştere — nu înseamnă şi progresul inteligenţei noastre în termeni cantitativi. Poate că Bunul Dumnezeu a proiectat lumea asta pentru un anumit număr limitat de fiinţe, astfel că progresul demografic a obligat factorul inteligenţă să se împartă la toţi, subţiindu-se tot mai mult, asemenea ozonului. Nu îţi trebuie prea multă băgare de seamă pentru a constata că din jur devine tot mai tembelă şi că Prostul a devenit semnul distinctiv al lumii în care trăim. El ne conduce, el ne fixează gusturile, el ne spune ce să facem, el ne spune ce şi cum, bună dimineaţa, bună ziua, noapte bună.
Că să mă scot, iată că închei fără nici un salut!