Trece Salvarea, din sirenă morţii doinind

De câte ori trec pe la nonsensul giratoriu
de pe Pârvan,
se iveşte fluierând ca o turbată Salvarea.
Maşinile se dau la o parte de parcă cineva ar strănuta
cu putere sau ea, Maşina Salvării, ar fi o cocoană bătrână,
dacă s-ar putea o ambulanţă văduvă din al II-lea război mondial.
Ce mai, politeţea e vie în faţa morţii,
graba noastră cea de toate drumurile
se face palidă în faţa trecerii în trombă a muribunzilor care
ne colorează iarăşi şi iar în vineţiu televizorul de ştiri.
(Mânile strânse pe volan în chip de rugăciune la Zeul Bujie
tresar o clipită ca nişte porumbei adormiţi lângă o şcoală
ce intră cu aceeaşi viteză în recreaţie!)
Cu alte cuvinte, Salvarea asta
mă cam dă peste cap şi, sincer să fiu,
mă gândesc chiar să îi propun primarului nostru, Gheorghe Ciuhandu,
să monteze în locurile unde agonia
miroase a urină de hamster bătrân
câte un acvariu enorm.
Cu zilele noastre însorite şi dulci.