Timişoara enervantă

Ce mă enervează la Timişoara

* Timişoara mă enervează încă de la primele ore ale dimineţii, când plec de acasă. Locuiesc pe strada Diana, undeva lângă staţia Cluj, într-un bloc cu patru nivele. În trei din părţile clădirii, blocul nostru se învecinează cu lucruri fireşti într-un peisaj urban de la debutul mileniului 3. Spre Policlinică însă, trecutul îndepărtat istoric e la el acasă: o grămadă de gunoi alimentată perpetuu cu resturi de toate tipurile dă un aer medieval spaţiului. Locatari şi comercianţi, studenţi sau trecători vin şi îşi depun icrele mizeriei lor urât mirositoare acolo. Un gunoi autentic într-un oraş cu vocaţie europeană! Imbecilii care au hotărât să se depoziteze gunoaie la colţul străzilor Timişoarei ar trebui împăiaţi şi duşi în afara oraşului, la Parţa. Ca şi nesimţiţii care îl aduc noaptea pe furiş. Dar şi sloganul RADET-ului ar trebui schimbată puţin — Doar împreună putem avea un gunoi de cărat! * De la gunoiul de proximitate, vă invit să ne enervăm puţin străzile de unică folosinţă. Adică la străzile cu (non)sens unic. Sau, în alt sens, cele din Centru cu semnul de Interzis pe care nu-l vede nimeni. * Rămân în continuare în maşină şi vă spun că Timişoara mă enervează brusc pe fostul Bulevard al Tinereţii, unde mă simt înghesuit ca într-o cabină telefonică, în timp ce liniile de tramvai stau singure ca proastele şi n-au treabă. La fel stă treaba şi cu zona din faţa hotelului Continental. De ce nu s-ar putea circula şi pe-acolo? Au liniile de tramvai din Timişoara ceva sfânt ca vacile în India şi nimeni nu ne spune nimic? * Şi mă mai enervează Timişoara fiindcă este un fel de oraş Pompei din zilele noastre. Nu fiindcă ar fi acoperit de cine ştie ce lavă a vreunui vulcan, ci fiindcă este oraşul Pompei de Benzină. Ştiu zone, cartiere în care staţiile de benzină îşi suflă în ceafă asemenea sportivilor de la o cursă atletică. Mă refer aici — fiindcă tot veni vorba de sport — la Sala Olimpia în dreapta căreia stă o Pompă Văduvă de italian şi recăsătorită fericit cu un rus. * Vinerea seara aş vrea să nu fiu timişorean: aud toată muzica de discotecă de la Heaven şi alte localuri. Bubuie în geam toată noaptea. Oare cum dansează pacienţii Spitalului Judeţean? * În fine, seara, când mă uit la Meteo şi eu, ca prostu, Timişoara mă enervează fiindcă se piteşte după prezentator sau prezentatoare. La femei înţeleg, dar şi la bărbaţi, dragul meu oraş, te uiţi pe la spate?!