O zi cu Petre Stoica

De dimineață, la 6,55, trebuie să ”iau” de la gară un Mare Poet. Petre Stoica vine de la București, unde a petrecut sărbătorile cu fiul lui, Radu. O suferință veche de aproape un an i-a afectat mult vederea. E dependent de radio și de lectura altora. Mai mult, e dependent de Muzeul Presei Sever Bocu și de Fundația Româno-Germană pe care, împreună cu Gabi Caba, le-a dăruit orașului.
De la gară ar trebui să mergem la Jimbolia, unde stă de vreo 15 ani.
Mă scol pe la 6, beau cafeaua și plec. Afară, -13,5 grade Celsius.
Trenul ajunge în timp util, cât să nu îmi cadă urechile printre șine.
Maestrul, iritat că nu îl așteaptă Matei, nepotul lui, bombăne puțin. Schimbăm planul: mergem la mine, ne odihnim puțin, o să luăm prânzul, iar apoi - Jimbo.
Povestim, bârfim, ne contrazicem pe chestii de literatură.
Îmi povestește despre Nichita cu un soi de gentilețe a dansatorului de tango. Sunt mereu unul în brațele celuilalt. În 74, când au fost împreună la CM de fotbal din Germania, i-a spus lui Nichita că nemții au postat doi polițiști pe culoarul hotelului pentru a nu fi răpit poetul național al românilor. Poate că Nichita ar fi crezut până la capăt asta dacă întâmplarea nu ar regizat o simultaneitate mirifică: într-o bună dimineață, din camere au ieșit concomitent marele Pele și cei doi poeți invitați ai guvernului german, Nichita Stănescu și Petre Stoica.”Nu o să-ți vină să crezi, dar Pele s-a dus la Nichita și l-a salutat de parcă s-ar fi cunoscut de o viață!
Am ajuns pe la 4 la Jimbolia. În casă erau 2,5 grade. Evident, Celsius. Am pornit cazanul de gaz, dar frigul nu putea fi driblat. Am sunat secretara muzeului și am aflat codul alarmei. Am intrat și, în căldură, am mai pove. Despre ELU, de unde a plecat cu scandal la Secolul XX, despre Dinu Săraru și turnătoriile lui, despre Mihnea Ghiorghiu sau Nicolae Breban.
Știați că, în acei ani șeful corecturii de la Editura pentru Literatură Universală era un fost șef de cadre de la Miliția Capitalei semi-analfabet?